Dacă doriţi să va îmbarcaţi pentru puţină aventură şi multă distracţie, HolidayReview.ro va propune un tur al celor mai trăznite hoteluri din lume. Pregătiţi-va să fiţi uimiţi, să radeţi în hohote, sau să fiţi înspăimântaţi, dar, mai presus de orice, să apreciaţi ingeniozitatea unora dintre proprietarii de hoteluri.
Aşadar, haideţi să rezervăm o cameră într-o închisoare, să ne simţim că în savana alături de girafe, sau să dormim într-un cal troian.
Pentru început, ajungem într-o lume inspirată parcă.de romanele science-fiction ale lui Jules Verne, la Jules Undersea Lodge. Numele nu este deloc o coincidenţa, pentru că odată ajunşi în hotelul din Key Largo, Florida, veţi experimenta o lume cu totul diferită – cea subacvatica. De fapt, aveţi nevoie de echipament de scuba diving pentru a intra în hotel, şi odată transportaţi în lumea nepământeana a fostului laborator de cercetare, veţi avea impresia că numele dumneavoastră este Nemo şi că sunteţi la bordul submarinului Nautilus.
Reţeta succesului la Jules Undersea Lodge: hublouri la fiecare pas, peşti tropicali şi nenumărate excursii de explorare. Dacă sunteţi interesaţi de această aventură, trebuie să va grăbiţi -există doar două camere, şi, în ciudă preţului destul de mare (550 de euro), hotelul Jules
Undersea Lodge este extrem de popular!

Mai mulți jurnaliști, agresați de susținători ai lui Călin Georgescu, la protestul din București. „A fost trântit la pământ şi lovit cu pumnul în coaste”
Recomandări
Mai mulți jurnaliști, agresați de susținători ai lui Călin Georgescu, la protestul din București. „A fost trântit la pământ şi lovit cu pumnul în coaste”

Următorul popas este în Heyd Nr Durbuy, din Belgia, unde ne aşteaptă unul dintre cele mai amuzante hoteluri din lume. Camere inspirate din lumea poveştilor, multă originalitate, plus un apartament într-un cal troian, toate pe teritoriul unei foste ferme! Este vorba de hotelul La Balade des Gnomes, unde puteţi chiar să dormiţi într-o barcă ce pluteşte într-o piscină…la etajul trei. Experienţa va fi completată cu luminiţe, şi chiar cu o micuţă plajă. Şi nu va faceţi griji nici în privinţa banilor: o noapte costă aici sub 100 de euro!
Toate dorinţele vor fi îndeplinite la hotelul Magic Mountain, din Chile, sau cel puţin aşa speră toţi vizitatorii acestui loc, într-adevăr cu puteri speciale. Imaginaţi-vă o cameră situată sub o cascadă, şi cele mai frumoase animale din Chile, care dau târcoale acestui stabiliment. Nu vă temeţi, nu există niciun pericol, doar să va îndrăgostiţi iremediabil de muntele acoperit de apă, şi de natura vibrantă din regiunea Panguipulli.
Se pare totuşi că fiecare dorinţă îndeplinită are un preţ: o noapte la hotelul Magic Mountain costă între 250 şi 400 de euro, însă ceva ne face să credem că această experienţă merită merită tot
efortul financiar!
Probabil că un nume de hotel precum Giraffe Manor vă duce cu gândul la neîmblânzita Africă, şi la o rezervaţie de girafe, aflată în apropierea stabilimentului. Nu sunteţi departe de adevăr, însă va aşteaptă multe alte surprize! Situat într-o suburbie a oraşului Nairobi, Kenya, hotelul Giraffe Manor nu este situat în vecinătatea unor simpatice girafe, ci este pur şi simplu asediat de ele! Aşa că nu va miraţi dacă în timp ce va relaxaţi cu o carte, sau va luaţi micul dejun, unul dintre zecile de animale cu gâtul lung va dori să va spună ”poftă bună!”, intrând de-a dreptul în hotel.
Este perfect normal, mai ales că va aflaţi într-un sanctuar dedicat frumoaselor animale din savana africană. Întrebarea este următoarea: aţi plăti de la 390 de euro pentru o experienţă inedită alături de girafe?
Şi dacă vi s-a urât cu binele, cu atmosferă plăcută şi somnul dulce, există şi reversul medialiei – rezervaţi o cameră la închisoare. Nu va trebui să înfăptuiţi vreo crimă odioasă sau să jefuiţi vreo bancă pentru a avea parte de o noapte „grea” în închisoare. Va recomandăm Jailhotel, din Luzern, Elveţia, unul dintre primele hoteluri de acest gen din Europa. Şi, da, sunt atâţia doritori de senzaţii tari, încât aceste hoteluri au început să împânzească toate ţările occidentale! Pentru o celulă la Jailhotel veţi scoate din buzunar între 100 şi 250 euro, şi veţi avea la dispoziţie o noapte întreagă pentru a născoci o mare evadare!
Şi acum, că v-am deschis apetitul pentru vacanţe şi experienţe inedite, nu trebuie decât să intraţi pe HolidayReview.ro, pentru toate informaţiile necesare pentru un sejur de vis.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Planta pe care e bine să o pui pe calorifer. Îmbunătățește aerul din cameră
FANATIK.RO
Planta pe care e bine să o pui pe calorifer. Îmbunătățește aerul din cameră
Directă din fire, Dana Budeanu a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. După ce l-a numit ”fătălău în pantaloni roșii” în fața tuturor, acum a spus clar: ”Până la o limită...” Nimeni nu se aștepta la ce a urmat

Reacţia unui turist din Japonia, ajuns pentru prima dată la munte în România. "Zăpada este senzaţională"
Observatornews.ro
Reacţia unui turist din Japonia, ajuns pentru prima dată la munte în România. "Zăpada este senzaţională"
Horoscop 12 ianuarie 2025. Scorpionii se lasă prinși, fără luptă, în mrejele unor situații demult trecute, ca să se simtă din nou ca atunci
HOROSCOP
Horoscop 12 ianuarie 2025. Scorpionii se lasă prinși, fără luptă, în mrejele unor situații demult trecute, ca să se simtă din nou ca atunci

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI