Despre Cheile Grădiștei

Zona este una în care turiștii vin pentru a se relaxa, fiind un loc extrem de frumos, în care te poți conecta cu natura. Există aici pensiuni și complexuri în care turiștii se pot caza pentru a se bucura de frumusețea locului și de o experiență în adevăratul sens al cuvântului.

În apropiere se află Cascada La Chișătoare, pe malul stâng al Pârâului Turcului, care a fost declarată rezervație bio-geologică. Vara se poate face lângă cascadă camping, un loc de poveste în care să îți iei micul dejun sau prânzul.

Tot aproape se găsesc și Castelul Bran sau Peștera Liliecilor. La ieșirea din Cheile Grădiștei este un drum forestier de aproximativ 5 kilometri care duce spre Fundata, cea mai înaltă localitate din această zonă. 

Ce activități poți face la Cheile Grădiștei

În apropierea localității Fundata poți vizita mai multe obiective naturale precum Parcul Național Piatra Craiului, unde poți face trasee, Prăpăstiile Zărneștilor și Cheile Moeciului sunt și ele musai de vizitat. 

De asemenea, ar trebui să faci o plimbare în rezervațiile naturale La Chișătoare, Peștera și Cheile Dâmbovicioarei, Peștera cu Lilieci, Satul Șimea sau Barajul Pecineagu.

În plus, poți vizita Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial, care este amplasat în curtea dispensarului din comuna Fundata și este ridicat în memoria eroului Gheorghe Poenaru-Bordea, căzut în Primul Război Mondial. 

Monumentul este realizat din piatră, iat împrejur are piloni uniți cu lanțuri.  În partea inferioară se află o placă de bronz cu basorelief, în timp ce pe latura din față este săpată în piatră o inscripție aurită.  „Eroului colonel Gheorghe Poenaru-Bordea, cel dintâi ofițer căzut vitejește pentru strămutarea acestui hotar, 14 august 1916“.

În Fundata se respiră cel mai curat aer din România. Situată la cea mai mare altitudine, 1360 de metri, această localitate are un farmec aparte.  

Poți ajunge la Fundata mergând 50 de kilometri după Brașov. Dacă pleci din București, poți alege culoarul Rucăr-Bran, Târgoviște-Câmpulung-Rucăr-Fundata sau pe DN1A, prin Ploiești.

Poți găsi aici cazări care pornesc de la 80 de lei pe noapte, iar la unele pensiuni poți beneficia de mic dejun inclus.

Obiective turistice în Cheile Grădiștei și împrejurimi

Dacă ajungi în Cheile Grădiștei, ar tebui să vizitezi și următoarele locuri din împrejurimi: 

Cetatea Râșnov

Una dintre cel mai bine păstrate cetăți din Transilvania. A fost construită în secolele 13-14 din piatră și cărămidă pe un deal stâncos din apropierea orașului.

Zidurile au înălțimi de până la 5 metri și lăține de până la 1,5 metri. Turnurile și zidurile au fost acoperite cu țiglă pentru a preveni eventualele incendii.

Bran

Castelul Bran este un obiectiv pe care nu îl poți rata. Cum vii dinspre Moieciu, la intrarea în Bran se află capela unde a fost depusă inima reginei Maria.

Peștera Dâmbovicioarei

Situată în sudul Munților Piatra Craiului, peștera are o lungime de 555 de metri și se prezintă ca o cavitate cu formațiuni concreționare. Are lățimi de 3-4 metri și înălțimi de 3-5 metri.

Ce trasee poți face în Cheile Grădiștei

Dacă îți place să te plimbi și să te cațeri, dar și să descoperi frumusețile naturii și să vizitezi cele mai frumoase zone ale țării, trebuie să știi că și în Cheile Grădiștei există câteva trasee pe care le poți face. 

În complexul turistic Cheile Grădiștei Resort Fundata există un parc de aventură și sunt disponibile trei trasee cu grade de dificultate diferite. Costă 40 de lei traseul pentru adulți, iar pentru copii, 30 de lei.

În plus, tot aici există un parc-aventură cu jocuri de alpinism amplasate la înălțime, în copaci.

Poți închiria biciclete pentru a te plimba, poți merge cu tiroliana în tandem 500 de metri sau poți face drumeții montane. 

Dacă mergi vara, poți face sporturi de iarnă precum schi sau snowboard pe cele două pârtii. Pârtia Fundata are 267 de metri lungime și o înclinație de 25%, fiind de grad ușor-mediu de dificultate.

A doua pârtie, Moieciu, este pentru începători și are grad ușor de dificultate. Ambele pârtii sunt dotate cu instalații pe cablu teleschi și instalații pentru zăpadă artificială.

Obiective turistice în Tulcea. Cele mai frumoase locuri de vizitat lângă Tulcea

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News