Ingrediente (pentru 5 porţii): 700 g dovlecei, câte o legătură de ceapă verde, de mărar şi de pătrunjel, trei ouă, sare, piper, boia de ardei iute, o cană de făină, 250 g brânză telemea rasă, 125 g iaurt amestecat cu o căpăţână de usturoi nou pisat, 300 ml ulei de măsline pentru prăjit.
Mod de preparare: dovlecelul se răzuie, se stoarce bine şi se pune într-un castron. Se sărează, se adaugă ceapa verde tăiată mărunt, mărarul, pătrunjelul, ouăle, boiaua de ardei, brânza, făina şi piperul, după gust. Compoziţia amestecată bine se toarnă în uleiul încins cu o lingură. Chifteluţele se rumenesc pe ambele părţi, apoi se scot pe prosoape absorbante. Se servesc reci sau calde, cu sos din iaurt, usturoi pisat şi mărar verde tocat.
Cornelia Adafinei, din Bucureşti, a câştigat premiul din această săptămână
Prietenii îţi laudă ciorbele şi mâncărurile pe care le faci? Ţi se spune că nimeni nu te întrece când e vorba de prăjituri? Dacă răspunsul la aceste întrebări este “Da”, atunci e clar că eşti un expert sau o expertă în tainele bucătăriei. Fă-ţi o fotografie cu mâncarea care îţi iese cel mai bine şi trimite- o, împreună cu reţeta şi cu datele tale personale, pe e-mail la retete@libertatea.ro sau pe adresa Ziarul Libertatea, Reţete, bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti şi poţi câştiga un premiu oferit de Libertatea şi de Carrefour.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

Costica2023   •   25.12.2023, 13:21

Sunt o opțiune sănătoasă și plăcută care aduce o notă de prospețime în meniul zilnic

Costica2023   •   25.12.2023, 13:20

Gustul lor ușor dulceag, cu o textură moale și puțin crocantă la suprafață, face din aceste chiftele o opțiune apreciată pentru cei care caută gustări sănătoase și delicioase

Costica2023   •   25.12.2023, 13:19

Chiftelele din dovlecei sunt o opțiune culinară ușoară, gustoasă și sănătoasă, reprezentând o modalitate delicioasă de a integra legumele în dietă

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
FANATIK.RO
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
FANATIK.RO
Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI