Cine a fost Avram Iancu

Despre Avram Iancu

A studiat științele umaniste și apoi, între 1844 și 1847, dreptul. După absolvire, a ocupat un post de cancelist (funcționar de drept) la Înalta Curte a Transilvaniei din Târgu-Mureș, un oraș majoritar maghiar. Aici, printre cei aproximativ treizeci de colegi avocați români (și cei 170 de colegi maghiari ai acestora), a primit primele vești despre evenimentele din martie 1848 de la Viena și Pesta.

În anul revoluționar care a urmat, activitatea lui Iancu a întruchipat aspirațiile liberale și naționale caracteristice generației sale. 

La fel ca liberalii din alte părți ale Europei, el susținea libertățile individuale, dar lunga luptă pentru a proteja națiunea română de subjugarea de către alții l-a determinat să pună interesele întregii comunități etnice înaintea drepturilor individuale. 

Un astfel de angajament explică aparentul paradox al respingerii sale definitive a liberalismului maghiar în 1848. Cu toate acestea, brandul său de naționalism nu era în niciun caz anti-liberal și a dat dovadă de o toleranță exemplară față de celelalte popoare din Transilvania.

Promotorul ideilor de libertate, egalitate și fraternitate

Astfel, el a făcut parte din generația europeană de la 1848, din acel grup de intelectuali tineri care s-au străduit să schimbe vechea ordine socială și politică și care au formulat idealurile pe care se putea construi o nouă Europă. 

Recomandări

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

A împărtășit aspirațiile Tinerei Europe, care a manifestat aceste idealuri în aproape toate țările înainte de izbucnirea revoluției. 

La fel ca și contemporanii săi din Italia sau Germania, el credea în forța convingătoare a ideilor, în special a celor de libertate, egalitate și fraternitate, și nu avea nicio îndoială că el și generația lui puteau remodela monarhia habsburgică pentru a se potrivi cu imaginea lor de stat ideal și că puteau într-adevăr să transforme întreaga Europă. 

Entuziasmul de care a dat dovadă în primăvara anului 1848 reflectă profunzimea angajamentului său. 

Dacă sentimentul său de fraternitate universală i-a estompat viziunea asupra disensiunilor subiacente dintre popoarele Monarhiei și dacă certitudinea sa privind triumful final al justiției a întunecat rezistența vechii ordini, aceasta s-a datorat faptului că el căuta armonia și pacea, nu rivalitatea și conflictul.

Avram Iancu, credințe și valori

Iancu împărtășea spiritul romantic al epocii. Fără acesta, acțiunile sale și ideea însăși de naționalitate ar fi fost de neînțeles. 

Credința sa aproape biblică în bunul simț și în rațiunea oamenilor de rând și inspirația pe care o trăgea din trecut, mai exact, din moștenirea romană a românilor, erau manifestări ale acestuia. 

Recomandări

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

Dar era, de asemenea, dureros de conștient de relele societății, pe care le experimentase pentru prima dată când era copil în satul său. 

Pregătirea sa ulterioară în domeniul dreptului, când a citit uriașa colecție de acte juridice care ilumina lupta economică a țăranilor din Munții Apuseni împotriva moșierilor și a birocraților de stat, i-a ascuțit percepția nedreptății sociale. 

La fel ca intelectualii din alte părți ale Europei care nu aveau niciun interes în structurile sociale și economice dominante, nu a ezitat să îndemne la soluții radicale. 

Dar propunerile sale nu au fost niciodată nesăbuite sau utopice și a evitat dezbaterile constituționale lungi și adesea abstracte în care se complăceau intelectualii. 

Identificarea sa cu aspirațiile oamenilor de rând i-a servit drept ancorare în realitate și, astfel, i-a permis să aplice respectul său pentru trecut și idealismul său robust la rezolvarea problemelor sociale fundamentale.

Lupta pentru recunoașterea românilor ca națiune egală cu maghiarii

Când Iancu a aflat de fuga lui Metternich de la Viena și de declararea libertăților civile și politice de către liberalii maghiari la Pesta, în martie 1848, s-a alăturat cu entuziasm colegilor săi maghiari din Tîrgu-Mureș, sărbătorind aceste evenimente ca fiind începutul unei noi ere de fraternitate și egalitate. 

Recomandări

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

Dar el a urmărit, de asemenea, să obțină recunoașterea românilor ca națiune egală cu maghiarii și cu celelalte națiuni din Transilvania și să le asigure dezvoltarea ca naționalitate distinctă. 

A luat parte la pregătirile febrile ale intelectualilor români pentru congresul național de pe „Câmpia Libertății” de la Blaj din 15-17 mai, unde a condus o numeroasă delegație din Munții Apuseni. 

Nu a avut decât un rol modest în elaborarea programului național și în alegerea mijloacelor de realizare a obiectivelor pe care acesta le enunța, întrucât era mai tânăr decât majoritatea colegilor săi, dar avea să-și câștige în curând locul printre eroii revoluției române.

Evenimentele din 1848

Iancu s-a întors în Apuseni la mijlocul lunii iunie. Convins că românii trebuie să fie pregătiți să își apere drepturile prin arme, dacă va fi necesar, el a organizat țăranii în ceea ce a devenit cea mai eficientă forță de luptă românească în timpul revoluției. 

În toamna anului 1848, armata sa a cooperat cu forțele austriece pentru a smulge controlul asupra Transilvaniei de vest de la administrația maghiară. 

Dar armatele revoluționare maghiare s-au regrupat și, între noiembrie și luna martie a anului următor, sub comanda generalului polonez Joseph Bem, au recucerit aproape toată Transilvania, cu excepția cetăților Alba Iulia și Deva, deținute de austrieci, și a regiunii Apuseni, care erau apărate de forțele lui Iancu.

În cele din urmă, Iancu a avut sub comanda sa între 20.000 și 25.000 de oameni, dar majoritatea erau țărani care nu avuseseră o pregătire militară formală, nu aveau arme moderne și ai căror ofițeri erau neprofesioniști, majoritatea avocați, ca Iancu însuși, sau preoți. 

Izolați aproape complet de exterior, aceștia au îndurat greutăți severe și, mai rău, un sentiment tot mai mare de deziluzie că sacrificiile lor nu au fost de niciun folos pentru a duce la îndeplinire obiectivele proclamate pe Câmpia Libertății.

Negocieri eșuate între români și maghiari

În ciuda deteriorării relațiilor dintre români și maghiari, Iancu încă mai spera să își rezolve diferendele prin mijloace pașnice și, prin urmare, a fost receptiv la încercările de mediere. La sfârșitul lunii aprilie și în mai 1849, Ioan Dragoș, deputat român în parlamentul maghiar, a încercat să negocieze o înțelegere între Iancu și Lajos Kossuth, liderul mișcării de independență din Ungaria. 

Ambele părți au oferit concesii, dar negocierile au eșuat din cauza chestiunii fundamentale a autodeterminării naționale. Kossuth le-a promis românilor aceleași drepturi cetățenești ca și altor naționalități, libertate de religie și drepturi lingvistice extinse în noua Ungarie, dar a insistat asupra păstrării unității politice a Ungariei. 

La rândul său, Iancu a salutat programul liberal al ungurilor, dar a cerut autonomie pentru români ca singura apărare eficientă împotriva similitudinii cu maghiarii.

La începutul lunii iunie, ungurii care se confruntau cu armata lui Iancu au propus ca cele două tabere să își unească forțele pentru a lupta împotriva „dușmanului comun”, armata și birocrația habsburgică, ca singura modalitate de a asigura libertățile celor două popoare.

Iancu a răspuns că și el era nerăbdător să asigure binecuvântările libertății pentru poporul său, dar evenimentele din ultimul an i-au zdruncinat atât de mult încrederea în promisiunile maghiarilor încât va trebui să aștepte să vadă dacă vor transforma vorbele în fapte. În orice caz, schimbul a fost în zadar, deoarece Kossuth a refuzat să-și modifice poziția privind autonomia.

Intervenția lui Nicolae Bălcescu

Un ultim efort a fost făcut, de data aceasta de Nicolae Bălcescu, unul dintre liderii revoluției din Muntenia, care a încercat să repare ruptura dintre români și maghiari.

El era nerăbdător să adune forțele revoluționare rămase în Europa Centrală pentru o confruntare finală și decisivă cu conservatorismul reînviat și spera că o armată româno-maghiară unită îi va alunga pe ruși din Muntenia și va restabili guvernul liberal care fusese dispersat în septembrie 1848. 

El s-a întâlnit cu Iancu spre sfârșitul lunii iulie și a fost foarte încurajat de discuțiile lor. Dar eforturile sale au fost depășite de evenimentele de pe câmpul de luptă.

În timp ce armatele austriece și rusești strângeau în mod constant cercul în jurul armatelor maghiare, Iancu i-a scris lui Kossuth la 3 august, exprimându-și regretul că „circumstanțele actuale” făceau imposibilă continuarea negocierilor. 

Dar a promis că în lupta care va urma, pentru a arăta autenticitatea sentimentelor „românilor” față de națiunea maghiară, forțele sale nu vor ataca trupele maghiare decât dacă vor fi provocate. În ciuda luptei acerbe dintre români și maghiari din toamna precedentă, Iancu încă se putea adresa celor din urmă ca „frați”. 

El nu a permis ca opoziția sa față de politicile guvernului maghiar să îi modifice respectul pentru cultura maghiară și idealurile liberale.

Înfrângerea forțelor maghiare de către armatele superioare austriece și rusești

Înfrângerea forțelor maghiare de către armatele superioare austriece și rusești în august a pus capăt revoluției din Ungaria și Transilvania și a inaugurat un deceniu de guvernare directă de la Viena. 

Iancu s-a numărat printre numeroșii lideri români care au călătorit la Viena în 1850 și 1851 pentru a-i îndemna pe împărat și pe miniștrii săi să le acorde românilor autonomia ca pe un drept pe care și-l câștigaseră prin sacrificiile lor în numele cauzei imperiale. 

Eforturile lor au fost zadarnice, pentru că niciun oficial austriac nu era dispus să recunoască principiul naționalității, care aproape că a distrus imperiul. Iancu a fost profund dezamăgit. 

S-a retras din viața publică și și-a petrecut restul anilor în Munții Apuseni. La fel ca tinerii patruzeciști din întreaga Europă, el crezuse în transformarea rapidă și glorioasă a societății. 

Prevăzuse dezintegrarea vechiului regim înainte de a fi avut dreptul să se aștepte la ea și, astfel, eșecul istoriei de a se întoarce în ritmul presupus de ea.

Sursa foto: 123rf.com

Vezi şi cine a fost Nicolae Grigorescu – viața și operele unuia dintre cei mai cunoscuți pictori români!

Urmărește-ne pe Google News