Cuprins:
Despre Ion I.C. Brătianu
Ionel Brătianu a fost un inginer, om politic, președinte al Partidului Național Liberal și membru de onoare al Academiei Române din 1923. Cu studii finalizate la București și la Paris, la celebra Școală de Drumuri și Poduri, a devenit inginer specialist în construcția de căi ferate. Ca atare, Căile Ferate Române l-au angajat în octombrie 1889, ca subaltern al celebrului inginer Anghel Saligny.
Ca moștenitor al uneia dintre cele mai influente familii politice din țară, Brătianu a fost pregătit încă din tinerețe pentru o carieră politică. A fost numit ministru la doar 33 de ani, iar în 1909 a devenit lider al Partidului Național Liberal.
Când a preluat conducerea partidului, Brătianu și-a conturat obiectivele de politică externă, inclusiv desprinderea României de Tripla Alianță și orientarea sa către Înțelegere.
Aceasta era, în opinia sa, singura măsură menită să realizeze unificarea tuturor românilor într-un singur stat. În calitate de șef al guvernului la sfârșitul Primului Război Mondial, el a fost forța decisivă în crearea și recunoașterea internațională a României unite.
Poziția politică în Primul Războiu Mondial
La izbucnirea Primului Război Mondial, România și-a menținut neutralitatea, dar în 1916 Brătianu a fost convins să intre în război de partea Aliaților, în speranța unor câștiguri teritoriale.
El a calculat greșit puterea forțelor bulgare și germane, care au intrat în București, în decembrie 1916.
Cu toate acestea, și-a reprezentat cu succes țara la Conferința de Pace de la Paris, unde a obținut cea mai mare parte a teritoriului pe care îl cerea.
După Rezoluția de Unire a Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, a fost instituit în scurt timp un nou guvern, condus de Brătianu. Miniștri provenind din toate provinciile istorice românești au făcut parte din cabinet pentru prima dată în istoria României.
Transilvania s-a unit cu România
Acest guvern a ratificat actul de unire a Transilvaniei cu România (Decretul-lege din 13 decembrie 1918 pentru unirea Transilvaniei și a celorlalte ținuturi din Ungaria locuite de români cu Regatul României) și de unire a Bucovinei cu România (Decretul-lege din 19 decembrie 1918).
Dominând cu autoritate și viziune viața politică a României timp de două decenii, Ionel Brătianu a fost una dintre cele mai complexe personalități din istoria României. Întreaga sa carieră a fost ghidată de principiul conform căruia cea mai mare datorie a omului politic era aceea de a apăra interesele poporului pe care îl reprezenta.
Formarea României Mari
Formarea României Mari în 1918 i-a oferit lui Ionel Brătianu popularitate și respect din partea publicului.
Rolul asumat de Ion I.C. Brătianu la conferința de pace din 1919 a fost unul extrem de important.
Prim-ministru și șef al delegației române la Conferința de pace, Brătianu nu a fost un produs al secolului al XIX-lea doar în virtutea nașterii sale, ci a fost astfel prin moștenirea politică pe care o purta – cea a unei familii și a unei întregi generații – cea a foștilor patruzeciști care au fondat statul român; a fost astfel și printr-o concepție a interesului național și un realism diplomatic care au făcut din el reprezentantul românesc prin excelență al politicii din primul sfert al secolului XX.
Brătianu a conceput o nouă Constituție în 1923, care a creat un stat centralizat. El a încurajat obiectivele adesea contradictorii de protecție, industrializare și restricționarea proprietății străine.
Țara a devenit unul dintre cele mai protecționiste state din Europa, tarifele fiind folosite pentru a finanța industrializarea.
A sperat să consolideze sistemul politic prin forțarea abdicării prințului moștenitor Carol. Cu toate acestea, politicile sale au creat o puternică nemulțumire în mediul rural, care a devenit un teren fertil pentru susținerea partidelor fasciste.
Moștenirea de familie și finalul vieții
Pentru Ion I.C. Brătianu, intrarea în politică fusese o afacere de familie în măsura în care istoria familiei se confundă cu crearea României moderne.
Apartenența la mica nobilime valahă care a marcat originea socială a acestei familii a făcut loc unei înnobilări politice pe câmpul de luptă al unui proiect național.
„Știu că numele pe care îl port este titlul meu principal, dar nu-l regret. O iau ca pe o puternică încurajare de a-mi face datoria și de a-i imita pe cei care m-au precedat“, spunea el la începutul carierei sale politice.
Brăianu s-a retras în 1926. A format un ultim guvern, de scurtă durată, în iunie 1927. Pe 24 noiembrie 1927 a murit, la București.
Sursa foto: 123rf.com