Cuprins:
Cine a fost Sfânta Sofia și care e povestea ei
Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis au trăit în perioada domniei lui Adrian (117-138), în zona pe care astăzi o numim Italia.
Sofia era femeie cu o înțelepciune rară, însuși numele ei reflectând acest lucru, pentru că Sofia înseamnp înțelepciune. După decesul soţului a trăit în rugăciune şi milostenie, sădind în inima fiicelor sale semințele cele bune ale virtuţilor. Le-a fost model de vieţuire creştină, le-a crescut cu dragoste şi cu rugăciune, astfel încât la maturitate fetele erau pline de înţelepciune dumnezeiască şi curtate chiar de feţe împărăteşti. Ele au învățat de la mama lor să își mărturisească credinţa.
Prefectul provinciei, Antioh, le-a denunțat împăratului Adrian că sunt creștine. Împăratul le-a poruncit să aducă jertfa zeiței Artemis. Pentru că au refuzat, împăratul a poruncit să fie omorâte doar fiicele, ca mama să sufere mai mult, nu doar chinurile pedepselor, ci și pierderea fiicelor. Fetele au fost martirizate în anul 137.
Când au primit pedeapsa cu moartea Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani și Agapis 9 ani. Sofia a luat trupurile celor trei fiice și le-a îngropat pe un deal, în afara cetății. După trei zile de rugăciune la mormântul acestora, și-a dat duhul în mâinile Domnului.
Mormintele Sfintei Sofia și ale fiicelor sale Pistis, Elpis și Agapis au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte s-a ridicat Biserica Sfântul Mucenic Pangratie. Din anul 1992, Sfânta Mucenița Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei.
Rugăciunea către Sfânta Sofia
Rugăciunea către Sfânta Sofia este considerată una destinată mamelor de fete, dar și mamelor în general.
„O, sfintelor şi vrednicelor de laudă muceniţe, Pistis, Elpis şi Agapis şi înţeleaptă maică a curajoaselor fiice, Sofia, la voi cu rugăciune sârguincioasă acum venim. Căci ce poate mijloci mai mult înaintea Domnului pentru noi dacă nu credinţa, nădejdea şi dragostea? Aceste trei virtuţi de temelie, cu ale căror nume fiind numite, prin voi înşivă le-aţi arătat! Rugaţi-L pe Domnul în necazuri şi în năpaste cu harul Lui cel nespus să ne acopere. Să ne izbăvească şi să ne păzească. Căci Bun şi Iubitor de oameni este.
Slava Lui, ca un soare neapus, acum în lumină dumnezeiască o vedem. În ajutorul smeritelor noastre rugăciuni degrab veniţi. Ca Domnul Dumnezeu păcatele şi fărădelegile noastre să le ierte. Și pe noi, păcătoşii şi nevrednicii de darurile Lui, să ne miluiască. Rugaţi-vă, dar, pentru noi, sfintelor muceniţe, Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slavă Îi aducem împreună şi Tatălui Său Celui fără de început şi Preasfântului şi Bunului şi de Viaţă Făcătorului Său Duh. Acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi
Cele ce sunteţi pline de lumina cea cu Trei Lumini şi îndestulate acum de Dumnezeiasca strălucire; cele ce sunteţi de un nume cu virtuţile şi purtătoare ale numelor dragostei, nădejdii şi credinţei, întăriţi-ne pe noi cu nădejdea, cu dragostea şi cu credinţa. O, purtătoarelor de chinuri nebiruite, rugămu-vă pe voi, prealăudatelor fecioare, să cereţi neîncetat ca Puterea Cea din înălţime să liniştească acum viforul răutăţilor care ne-au cuprins şi să dea credincioşilor unire de cuget.
Fiindu-vă sufletele legate de dragostea lui Hristos, cu cuviinţă aţi trecut frumuseţea celor pieritoare şi vremelnice; şi prin osteneli sihăstreşti aţi omorât patimile, iar prin chinuri şi dureri primind mucenicia, v-aţi arătat adevărate ucenice ale Cuvântului. Pentru aceasta Stăpânul, pentru îndoita mucenicie, v-a dăruit vouă cununi şi v-a învrednicit de Cămara cea de mire, preafericitelor muceniţe. Iar acum, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră. Amin.”
Urări de Sfânta Sofia
În momentele importante din viața celor dragi, mesajele transmise împreună cu urările de La Mulți Ani sunt cele mai emoționante gânduri pe care le păstrează amintire ani la rând. Iată câteva idei de mesaje pentru fetele care poartă numele de Sofia:
- Fie ca toate zâmbetele tale să fie la fel de dulci precum cel pe care mi l-ai arătat când ai venit pe lume. La Mulți Ani!
- La Mulți Ani, copilul meu drag! Mami și tati te iubesc enorm și îți mulțumesc că ne-ai ales să fim părinții tăi!
- Să îți păstrezi mereu zâmbetul cald, sufletul pur şi lumina în priviri cun erau în prima zi în care m-ai văzut. La Mulţi Ani, copil frumos și bun!
- La Mulți Ani, copil frumos și bun! Să ai o viață plină de bucurii, norocul să te copleșească, iar ghinionul să te ocolească! Toate visele sa ți se îndeplinească!
- Copilaria-i un zâmbet, un vis, e veselie, E pasarea ce alunecă-n zare, și-un gand pribeag de-o veșnicie. Copilaria-i o suavă floare. Bucură-te de copilărie!
- La mulţi ani, copilul meu frumos şi bun! Să ai o viaţă plină de bucurii, norocul să te însoţească şi toate visele să ţi se îndeplinească!
- Descoperă cele mai frumoase și mai inspirate mesaje de la mulți ani pentru cei dragi.