Competiţia a fost iniţiată de atleta Paula Todoran, prin Asociaţia CS Todo Run Zalău, în colaborare cu Asociaţia de Dezvoltare Ţara Silvaniei. Evenimentul a inclus trei probe diferite, menite să încurajeze participarea largă: ,,Semimaraton Porolissum” de 23 km, ,,Cursa Salamandrelor” de 12 km şi ,,Turul Santinelelor” de 1,6 km.
,,Turul Santinelelor” a fost deschis pentru toate categoriile de vârstă şi niveluri de pregătire.
Sâmbătă, Paula Todoran a declarat pentru AGERPRES că maratonul a fost un succes, cu aproximativ 100 de participanți în plus față de ediția precedentă. La competiție au participat alergători din toată țara, dar și din Moldova, Franța și Italia.
Unul dintre obiectivele competiției a fost atragerea unui număr cât mai mare de copii la alergare. La finalul cursei, aceștia au primit premii și cadouri surpriză. De asemenea, câștigătorii curselor de 23 și 12 kilometri au fost recompensați cu premii în bani și cadouri din partea sponsorilor.