Diabeticii trebuie să le consume cu moderaţie

Fructoza – zahărul din fructe – e metabolizată mai greu de organism şi duce la creşterea glicemiei, prin urmare, diabeticilor le e recomandat să consume citrice ori sucuri de citrice cu moderaţie. Şi persoanele încearcă să slăbească trebuie să aibă grijă câte portocale sau mandarine mănâncă, pentru că fructoza le-ar putea zădărnici planul de a scăpa de excesul de kilograme.

Cum le transformi în mâncăruri delicioase

Salată cu mandarine

Ingrediente: o salată verde, două mandarine mari, o jumătate de linguriţă de boia dulce, o linguriţă de muştar boabe, două linguri de ulei de măsline, o linguriţă de miere, o linguriţă de oţet, 100 g alune de pădure, 200 g bacon, o ceapă roşie, sare.
Preparare: Se rumeneşte baconul în tigaie, fără grăsime, apoi se scoate pe hârtie absorbantă şi se taie mărunt. Se amestecă într-un vas (eventual, cu ajutorul blenderului) mierea, muştarul, boiaua, uleiul, oţetul şi sarea. Într-un alt vas se amestecă frunzele de salată spălate şi rupte bucăţi, feliile de mandarine curăţate de coajă, ceapa tăiată fideluţă, baconul şi alunele de pădure. Se toarnă deasupra dresingul şi se amestecă uşor. Se serveşte cu pâine prăjită.
Brioşe cu cremă de lămâie

Ingrediente: pentru aluat – 115 g unt, 200 g făină, 100 g zahăr, 120 ml lapte, 10 g praf de copt, două ouă, vanilie; pentru cremă – un ou, o lămâie, 50 g unt, 60 g zahăr, 100 ml frişcă.
Preparare: aluat – ouăle se mixează spumă cu zahărul, se adaugă untul topit şi laptele şi se omogenizează. Făina, amestecată cu praful de copt, se cerne peste compoziţia lichidă. Se adaugă vanilia şi se omogenizează. Aluatul rezultat se împarte în 12 forme de brioşe tapetate cu hârtie de copt sau în forme de silicon. Se coc în cuptorul preîncălzit până se rumenesc (circa 25 de minute). Pentru crema de lămâie, se pun într-o crăticioară untul şi zahărul şi se ţin pe foc până se dizolvă. Se adaugă oul bătut, sucul şi coaja rasă de la lămâie. Se lasă la foc mic, amestecând încontinuu, până se îngroaşă. După ce s-au răcit, brioşele se scot din forme, se taie căpăcelele, se scobesc puţin şi se pune câte o linguriţă de cremă de lămâie în fiecare. Se acoperă cu căpăcelele şi se decorează cu frişcă şi coajă rasă de lămâie.
Cheesecake cu portocale


Ingrediente: 100 g biscuiţi de ovăz zdrobiţi, 100 g miere, 250 g ricotta sau urdă proaspătă, 3 ouă, 8 linguri de fructoză, două portocale, 3 linguri de amidon, 200 g iaurt integral, 400 g brânză de vaci, sucul de la o lămâie, 100 g unt.
Preparare: se unge cu unt topit o formă de copt de cca 20 cm. Untul rămas se amestecă până la uniformizare cu biscuiţii şi cu mierea, apoi se toarnă pe fundul formei de copt şi se presează. Se dă la congelator pentru 20 de minute. Urda (sau ricotta) şi ouăle se amestecă bine, apoi se adaugă fructoza, coaja de portocale rasă şi sucul de lămâie, amidonul, iaurtul şi brânza de vaci. Se toarnă în formă şi se coace în cuptorul preîncălzit 50 de minute (până se întăreşte). Apoi se lasă să se răcorească, ţinând uşa cuptorului întredeschisă, 30 de minute, după care se scoate, se mai ţine trei ore la temperatura camerei, se ornează cu felii de portocale şi se dă la rece.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News