Istoria orașului Cluj-Napoca

Orașul Cluj-Napoca a fost prezentat drept „orașul comoară” de către istoricul clujean Kuckacs Jozsef în cartea sa, dar și „poarta” spre nordul Transilvaniei în partea a treia a seriei de documentare „Wild Carpathia”

Ridicat la rangul de municipiu din timpul domniei împăratului Hadrian (117-138), numindu-se pe atunci Municipiul Aelium Hadrianum Napoca, apoi la rangul de colonie sub Marcus Aurelius și Commodus, orașul Cluj-Napoca este atestat documentar încă de acum două milenii de către geograful grec Claudius Ptolomaeus.

Datorită poziției geografice privilegiate, pe vechile trasee ce leagă Europa apuseană de estul și sudul continentului, orașul Cluj-Napoca a fost un cadru perfect de dezvoltare materială și pluritate etno-culturală. În Evul Mediu, Clujul a cunoscut o civilizație înfloritoare, dar și o acumulare excepțională de valori economice, culturale și artistice, care au ajutat la consolidarea unui supranume cu care puține orașe se puteau mândri: “Cluj – oraș comoară”.

În perioada dualismului austro-ungar, în ciuda faptului că impactul politic a fost unul negativ, orașul Cluj-Napoca a cunoscut o dezvoltare urbanistică deosebită, dar și numeroase alte beneficii influente apusene.

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Catedrala Metropolitană - locuri de vizitat în Cluj-Napoca (Foto: Hepta)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Cluj-Napoca – un oraș cu trei nume

Numele orașului este Cluj-Napoca, chiar dacă toți locuitorii și turiștii îi spun simplu Cluj. Însă, la intrarea în oraș vei vedea că localitatea are mai exact trei nume dezvăluite și anume:

  • Cluj;
  • Kolozsvar – versiune în limba maghiară;
  • Klausenburg – varianta nemțească.

Acum, municipiul Cluj-Napoca este reședința județului Cluj, dar și capitala spirituală și economică a Transilvaniei. Orașul este un puternic centru universitar, medical, un pol al diversității și multiculturalismului, mai exact, o republică urbană și o patrie pentru locuitorii săi.

Cluj-Napoca – capitala tineretului și orașul artistic

Mai mult de o treime din orașul Cluj-Napoca este formată din studenți ce provin din toată țara și din Europa. În anul 2015, orașul a fost Capitala Europeană a Tineretului, deoarece mai multe manifestații și evenimente au fost organizate aici, inclusiv prima ediție a festivalului UNTOLD, acum deja cunoscut drept un festival de renume. Datorită varietății și oportunităților pe care le oferă, orașul Cluj a fost inclus pe lista internațională a orașelor artistice ale viitorului.

Ce înseamnă Trump pentru alegerile din România? Că AUR nu mai e așa de rău?
Recomandări
Ce înseamnă Trump pentru alegerile din România? Că AUR nu mai e așa de rău?

În ceea ce privește calitatea aerului, în topul celor 100 de orașe mari din Uniunea Europeana, Clujul a ocupat primul loc.

Top 10 locuri de vizitat în Cluj – ce să faci dacă ajungi la Cluj-Napoca

În Cluj-Napoca vei întâlni ospitalitatea localnicilor la fiecare pas, dar și clădiri încărcate de istorie și legende de-a dreptul fascinante. Noi îți recomandăm cele mai frumoase atracții turistice și puncte turistice din Cluj-Napoca. Odată ajuns în Cluj, pe lista obiectivelor turistice de vizitat trebuie să îți treci următoarele obiective turistice:

Piața Unirii și Biserica Sf. Mihail

Acum cunoscută drept Piața Unirii, în trecut locul a constituit miezul orașului medieval Cluj, grupat în jurul Bisericii Sf. Mihail. Piața are cea mai mare dimensiune din vechile piețe ce se află în centrul și sud-estul Europei, aproximativ 220 m pe 160 m, ulterior s-au format și piețe mai mari.

Aici, în mijlocul pieței se regăsește Biserica Sf. Mihail, dar și Statuia lui Matia Corvin, iar în laturile pieței vei vedea mai multe clădiri celebre precum:

  • În latura estică se regăsește Palatul Banffy – locul care adăpostește acum Muzeul de Artă;
  • Două clădiri construite în oglindă, de la care pornește strada Iuliu Maniu;
  • Pe latura sudică se regăsește clădirea fostei primării și a Băncii Naționale;
  • Pe colțul sud-vestic vei vedea clădirea Hotelului Continental, ridicată în anul 1894.
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Piața Muzeului și Casa Matei Corvin

Poartă această denumire după Muzeul de Istorie al Transilvaniei care se regăsește în capătul Pieței. Acum, Piața Muzeului este o frumoasă zonă pietonală, unde vei regăsi o mulțime de localuri fascinante, dar și Biserica Franciscană. În centru, vei vedea obeliscul Karolina, atracție realizată în amintirea vizitei la Cluj a împăratului Francisc I și soția acestuia, Carolina Augusta.

  • Casa Matia Corvin sau Casa Mehffy, așa cum mai este cunoscută, este o clădire în stil gotic al secolului XV-lea, acum Universitatea de Arte și Design. Aici, în această casă, hanul orașului din acea vreme, s-a născut Matia Corvin, 23 februarie 1443, fiul marelui voievod al Transilvaniei, Ioan de Hunedoara.

Parcul Central

Denumit și Parcul Mare, Parcul Central are o vechime de peste 180 de ani și este unul dintre principalele spații verzi din zona centrală a Clujului. Parcul Central este delimitat de Cluj Arena la vest, Teatrul Maghiar de Stat la est și râul Someșul Mic la nord.

Este obiectivul turistic înscris pe lista monumentelor istorice din Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.

Cluj Napoca parcul central
Tineri clujeni relaxându-se în hamace, în Parcul Central

Grădina Botanică

În Cluj-Napoca vei găsi o grădină botanică ce se întinde pe 14 hectare și unde cresc aproximativ 10.000 de categorii specifice. Aici, locația este împărțită pe mai multe compartimente: medicinal, economic, fitogeografic, sistematic și ornamental. Te vor bucura cele peste 100 de specii de lalele, zambile, petunii, narcise, în funcție de sezon, dar și peste 300 de specii de trandafiri și multe alte flori.

Vezi o prezentare a altor grădini botanice din România!

Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Parcul Etnografic Romulus Vuia

În muzeu vei găsi peste 40.000 de obiecte țărănești tradiționale din secolele XVII-XX, dar și un fond documentar de peste 80.000 de piese. Muzeul conține două secții: secția pavilionară și Parcul Etnografic Romulus Vuia, secția în aer liber.

Cetățuia

Nu poți pleca din Cluj fără să urci pe Cetățuie. Unul dintre cele mai frumoase hoteluri din Cluj, Belvedere, îl vei găsi aici, dar și o priveliște încântătoare și o mulțime de terase. Cetățuia se regăsește pe malul stâng al Someșului și este o fortificație construită în perioada habsburgică, în vârful dealului Cetățuia. A fost clădită cu ziduri în formă de stea, cu 5 bastioane de colț, 3 porți și șanț de apărare.

Cetatuia, priveliste spre orasul Cluj Napoca
Cetățuia, priveliște spre orașul Cluj-Napoca

Biserica Calvaria

Biserica este cel mai vechi monument istoric și de arhitectură păstrat în fostul sat Mănăștur. Aici, în a doua jumătate a secolului XI, a funcționat abația benedectină Monasterium Beatae Mariae de Clus. Biserica este înconjurată de un val de pământ, iar lăcașul de cult, vechiul turn, dar și detaliile arhitectonice au transformat locul într-un patrimoniu turistic demn de vizitat.

Bastionul Croitorilor

Unul dintre puținele turnuri care au rămas intacte și în zilele noastre este Bastionul Croitorilor din Vechea Cetate a Clujului. Fiecare turn din zid a fost finanțat de o breaslă de tâmplari, zidari și cizmari, așa că trebuie să ajungi aici pentru a-i descoperi istoria.

Muzeul Farmaciei

Aproape de statuia lui Matei Corvin vei vedea și Muzeul de Farmacie. Clădirea în care se află Muzeul este casa familiei Hintz, loc ce a servit drept spațiu pentru prima farmacie din Transilvania. Aici vei descoperi cum se preparau pe vremuri doctoriile-minune, dar și cum erau ele depozitate și promovate spre vânzare. Mai mult de atât, se spune că aici se află și elixirul dragostei.

Teatrul Național și Opera Română

Nu ai cum să pleci din Cluj fără să treci pe aici. Porțile ambelor obiective turistice s-au deschis în anul 1919, în urma renașterii spirituale care a urmat – Unirea Transilvaniei cu România în anul 1918. Atât Teatrul, cât și Opera au fost construite într-un stil baroc-rococo și au o capacitate de 1.000 de locuri cu trei rânduri de logie. Opera dramatică a lui Lucian Blaga s-a jucat în premieră aici.

Obiective turistice Cluj - Teatrul Național și Opera Română
Obiective turistice Cluj-Napoca – Teatrul Național și Opera Română

Cele mai frumoase obiective turistice în apropiere de Cluj-Napoca

Dacă ai mai multe zile la dispoziție, poți face mici excursii aproape de oraș și să vizitezi cele mai importante puncte turistice din împrejurimi. Iată care sunt cele mai cunoscute atracții turistice lângă Cluj-Napoca.

Pădurea Hoia Baciu

În inima Ardealului se găsește una din cele mai misterioase atracții turistice din România: Pădurea Hoia Baiu. Legendele vorbesc despre fenomene paranormale care se petrec în această pădure, atrăgând și atenția străinilor. Presa din SUA și Marea Britanie au numit-o una din cele mai înfricoșătoare păduri din lume.

Castelul Banffy din Bonțida

Castelul Banffy din Bonțida a devenit un important punct de atracție turistică din Cluj odată cu festivalul Electric Castle, organizat an de an în acest loc. Castelul Banffy a luat locul unui fost conac, reședință nobiliară, iar în prezent se află în plin proces de restaurare, dar cu porțiuni deschise vizitatorilor.

Locuri de vizitat în Cluj-Napoca - Top 15 obiective turistice de vizitat în oraș

Cheile Turzii

O destinație populară printre amatorii de drumeții de munte și nu numai, Cheile Turzii reprezintă o arie naturală protejată, aflată la circa 40 de minute de mers cu mașina. Odată ajunși aici, vă puteți bucura de un peisaj de neuitat, dar puteți vizita și alte obiective turistice apropiate, cum ar fi Cheile Turului, Cascada Ciucaș și Cheile Borzești.

Zona este ideală pentru cei pasionați de alpinism și escaladă, iar cei curajoși pot inclusiv să se dea pe tiroliană.

Stufărişurile de la Sic și Lacul Știucilor

Este cea mai mare întindere de stuf, după Delta Dunării, find numită „delta Transilvaniei”. Stufărişurile de la Sic sunt localizate la 40 de kilometri de Cluj-Napoca, iar Lacul Știucilor, la circa 60 de kilometri, astfel că este o destinație ideală pentru o excursie de o zi.

Farmecul zonei constă într-o punte de lemn care traversează stuful

Lacul Tarnița

Pe Lacul Tarnița, lac de acumulare, puteți pescui, înota sau vă puteți plimba cu barca sau caiacul sau puteți face schi nautic. Cu alte cuvinte, este o destinație numai bună pentru cei pasionați de sporturi nautice.

Lacul este situat la circa 30 de kilometri de Cluj.

Ce mai poți face în Cluj

  • Dacă tot ajungi la Cluj, întreabă localnicii ce mâncare tradițională îți recomandă și vei vedea că primul răspuns de pe buzele tuturor este Varză a la Cluj.
  • Orașul Cluj are o stradă plină de la un cap la altul numai cu baruri. Strada Piezisa este locul unde poți savura o băutură în centrul orașului.
  • În anul 2014, în Cluj s-a deschis Sala Polivalentă, cea mai mare și mai modernă sală din sud-estul Europei. Aici încap mai mult de 7.000 de persoane pentru evenimente sportive și peste 10.000 de oameni pentru concerte. De la deschiderea Sălii Polivalente din Cluj și până acum, aici au cântat o serie de artiști celebri, printre care: Julio Iglesias, Eros Ramazzotti, Lara Fabian sau James Blunt. De asemenea, tot în Sala Polivalentă de la Cluj, în anul 2017 a avut loc Campionatul European de Gimnastică și FIBA EuroBaskety 2017.

Ce evenimente au loc în Cluj

În Cluj se organizează anual festivaluri și evenimente muzicale și culturale. În 2020 și la începutul acestui an, din cauza epidemiei de coronavirus din România, evenimentele au fost anulate, ca măsură de protecție. Cu toate acestea, UNTOLD și Electric Castle, anulate anul trecut, au fixat deja perioadele pentru anul acesta.

  • Jazz in the Park – 24-27 iunie
  • Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) – 23 iulie-1 august

Surse foto: 123rf.com

Vezi care sunt cele mai bune campinguri din România!

Citește și:

Castelul Banffy de la Botnița – istoria locului unde festivalul Electric Castle prinde viață

Top cele mai frumoase obiective turistice din România;

Top obiective turistice în Sibiu și împrejurimi;

Top obiective turistice în Brașov

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI