Codul de legi al lui Hammurabi este considerat un barometru care reflectă valorile de început ale societății omenești. Hammurabi, regele Babilonului, autorul codului care îi poartă numele, este cel mai prestigios suveran al Mesopotamiei mileniului II î.Hr. În prezent, codul lui Hammurabi se află la Muzeul Luvru din Franța.

Ce este Codul lui Hammurabi

Codul lui Hammurabi este un cod de legi ce cuprinde 282 de articole cu norme de drept civil și penal, de drept administrativ, comercial și drept al familiei. La vremea aceea, regele Babilonului a creat acest cod din dorința de a atenua conflictele sociale și de a reglementa raporturile din societate.

Codul lui Hammurabi are legi mai puțin obișnuite pentru acele vremuri. În el se prevedea posibilitatea de răscumpărare a sclavilor, existau norme ce obligau templele să acorde credite fără dobândă săracilor, bolnavilor sau războinicilor căzuți prizonieri. În plus, preoții și demnitarii, deși privilegiați de dreptul penal față de oamenii liberi și sclavi, erau pedepsiți aspru când săvârșeau delicte grave.

Codul lui Hammurabi
Extras din Codul lui Hammurabi
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Codul lui Hammurabi poate fi împărțit în trei părți:

  • În prima parte, Hammurabi își expune toate titlurile sale onorifice, un sumar al vieții sale și al lucrurilor mărețe făcute pentru regatul său
  • Cea de-a doua parte reprezintă codul de legi propriu-zis, unde sunt expuse normele sale.
  • Partea a III-a este un fel de concluzie, în care Hammurabi binecuvântează pe regii care vor urma și care-i vor respecta legile și blestemă pe cei care le vor nesocoti.

Cum a fost descoperit Codul lui Hammurabi

Codul lui Hammurabi a fost descoperit în anul 1901, la trei ani după ce o expediţie ştiinţifică franceză, condusă de Jean-Jacques de Morgan, începuse săpături arheologice pe ruinele străvechiului oraş Susa, în sud-vestul Iranului de azi.

În decembrie 1901 a fost descoperită prima bucată dintr-un bloc de bazalt negru pe care se afla săpat o parte din codul lui Hammurabi, iar în luna ianuarie 1902, cel de al doilea fragment al blocului, cu tot restul codului.

Stela pe care este inscripționat codul lui Hammurabi are o înălțime de 2,25 m și o lăţime de 1,90 m, în partea de jos şi 1,65 m, în cea de sus. În partea de sus acesteia, este simbolizat zeul Soarelui, iar în fața lui se află regele Hammurabi. Astfel, regele Babilonului a vrut să sublinieze faptul că legile din codul său provin de la zeii cei puternici.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Partea superioară a stelei cu Codul lui Hammurabi
Partea superioară a stelei cu Codul lui Hammurabi

Textul din partea superioară, ce cuprinde o parte din cod, ocupă 21 de coloane, din care 16 în stare perfect lizibilă. Cinci dintre ele însă, au fost distruse cu dalta. În partea inferioară a stelei, textul este săpat pe 28 de coloane, bine conservate și care au fost ușor de citit. În total sunt patru mii de rânduri şi opt mii de cuvinte.

Ce cuprinde Codul de legi al lui Hammurabi

V. Scheil, unul dintre experții în traducerea limbilor orientale din echipa lui Morgan, a împărțit textul în 282 de articole, astfel:

  • Articolele 1-5 se ocupă de procedura de judecată.
  • Articolele 6-13 reglementează furtul, prevăzând modul în care se poate constata şi sancţiunile corespunzătoare.
  • Articolele 14-20 pedepsesc furtul de sclavi, de copii şi tăinuirea sclavilor fugari, recompensând pe cei ce prind sclavii fugiţi de la stăpân.
  • Următoarele 16 articole reglementează în amănunt drepturile şi îndatoririle ostaşilor, tratând totodată şi regimul proprietăţilor acestora.
  • Articolele 42-47 sunt consacrate reglementărilor privind arendaşii, iar următoarele cinci privesc drepturile creditorului asupra fructelor de pe ogorul ce i-a fost dat în gaj.
  • Articolele 53-56 reglementează pedepsele la care se expun cei care nu folosesc canalele de irigaţie în conformitate cu regulile fixate de autorităţi.
  • Următoarele două articole ocrotesc proprietarii de pământuri împotriva pagubelor aduse de animalele din cireada altuia.
  • Articolele 59-66 din Codul lui Hammurabi se referă la dreptul de proprietate asupra grădinilor.
  • Alte 35 de articole au fost rase cu dalta. Dar, potrivit copiilor găsite în biblioteci din Mesopotamia, ele cuprindeau norme privind proprietatea imobiliară.
  • Articolele 100-107 se referă la activitatea negustorilor şi a auxiliarilor lor.
  • Patru articole se ocupă de cârciumi care, în acelaşi timp, serveau şi drept case de toleranţă.
  • Articolele 112-116 reglementează contractul de depozit şi de împrumut.
  • Aproape 100 de articole din Codul lui Hammurabi sunt despre organizarea familială și despre stabilirea pedepselor cuvenite în caz de vătămări corporale.
  • Următoarele articole cuprind dispoziții referitoare la răspunderea arhitecţilor și constructorilor de vase.
  • În articolele 236-277 codul stabileşte regimul juridic al contractului de închiriere.
  • Ultimele articole cuprind dispoziţii referitoare la sclavi.
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

La final, în codul lui Hammurabi, regele Babilionului își exprimă dorința ca legile sale să fie respectate pentru totdeauna.

Te-ar putea interesa și: Omul Vitruvian al lui Leonardo da Vinci. Lucruri pe care nu le știai despre faimosul desen

Extras din Codul de legi al lui Hammurabi

Codul lui Hammurabi
Codul lui Hammurabi
  • Dacă cineva fură pe fiul altcuiva, va fi omorât.
  • Dacă cineva găsește un sclav evadat și îl returnează proprietarului, acesta va trebui să plătească doi șekeli.
  • Dacă un hoț este descoperit în timp ce fură, va fi omorât.
  • Dacă cineva acuză pe altcineva, fără să poată aduce vreo dovadă, acuzatorul va fi omorât.
  • Dacă cineva acuză pe altcineva, și poate dovedi vina acestuia, el va fi răsplătit cu bani.
  • Dacă un judecător ia o decizie într-un caz, iar apoi se dovedește că a greșit, va fi pus să plătească de douăsprezece ori cât a impus el acuzatului, și nu i se va permite să mai judece.
  • Dacă cineva nu are suficientă grijă de un baraj, și barajul cedează, el va fi vândut, iar banii obținuți vor înlocui recolta pierdută în timpul inundării culturilor.
  • Dacă cineva inundă culturile unui vecin, îi va plăti pierderea.
  • Dacă cineva își lasă grădina în seama unui grădinar, iar acesta își face treaba bine timp de patru ani, în al cincilea an proprietarul e obligat să ia parte la grădinărit.
  • Dacă grădinarul nu și-a făcut treaba bine, iar plantele suferă, el va plăti pierderea în funcție de producția vecinului.
  • Dacă cineva lovește pe altcineva de rang mai înalt, va fi biciuit în public de șaizeci de ori.
  • Dacă cineva lovește pe altcineva de același rang, va plăti o mină de aur.
  • Dacă un sclav lovește un om liber, îi vor fi tăiate urechile.
  • Dacă un bărbat lovește o femeie însărcinată, iar aceasta pierde sarcina, el îi va plăti zece șekeli.
  • Dacă un constructor construiește o casă, și o construiește bine, proprietarul va plăti doi șekeli pentru fiecare suprafață a casei.
  • Dacă însă nu reușește, și casa se prăbușește, ucigându-l pe proprietar, constructorul va fi omorât.
  • Dacă fiul proprietarului va fi omorât, fiul constructorului va fi ucis.
  • Dacă un fiu își lovește tatăl, fiului i se vor tăia mâinile.
  • Dacă cineva are o datorie, și nu poate plăti, el se poate vinde pe sine, pe soția sa, pe fiul său și pe fiica sa să muncească; după trei ani ei vor fi eliberați.
  • Dacă un om dator își plătește datoria cu un sclav, iar sclavul este suficient de bun, nu pot exista obiecții.
  • Dacă cineva se căsătorește cu o femeie, dar nu are nici un fel de relații cu aceasta, nu se consideră căsătorie.
  • Dacă o soție are relații cu un alt bărbat, amândoi vor fi legați și aruncați în apă, dar soția poate fi iertată de soțul ei și dăruită regelui ca sclavă.
  • Dacă un bărbat folosește violența asupra soției altui bărbat pentru a se culca cu ea, el va fi omorât, iar femeia, considerată fără vină.
  • Dacă un bărbat este capturat în război, iar femeia părăsește casa, deși este mâncare suficientă, ea va fi aruncată în apă.
  • Dacă un bărbat este capturat în război, și nu există mâncare, femeia este fără vină dacă părăsește casa.
  • Dacă un soț părăsește casa, soția pleacă în altă casă, iar soțul se reîntoarce, soția nu este obligată să se reîntoarcă.
  • Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie care a dat naștere copiilor săi, o parte din pământ și din bani trebuie cedată ei de soț. Când copiii cresc, ea se poate recăsători.
  • Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie cu care nu a avut copii, îi va da înapoi zestrea și banii pe care i-a adus din casa tatălui ei.
  • Dacă un bărbat adoptă un fiu, iar acesta crește în casa părinților adoptivi, părinții naturali nu pot cere întoarcerea acestuia.

Codul lui Hammurabi rămâne una dintre cele mai mari descoperiri arheologice ale omenirii.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI