Pe 30 noiembrie 2023, Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) a fost lansat oficial în România, marcând începutul unei noi etape pentru țara noastră în materie de protejare a mediului. La aproape un an de la implementare, sistemul a înregistrat rezultate impresionante, iar românii au dovedit că schimbările sunt posibile atunci când toți se implică pentru a genera o schimbare. Andreea, studentă la Comunicare Digitală și Inovare, este un exemplu perfect de tânără care înțelege importanța protejării mediului și încearcă să-i inspire și pe cei din jurul ei. Într-o cafenea din oraș, în timp ce își revizuia proiectul pentru facultate, Andreea a fost abordată de un reporter care a vrut să afle părerea ei despre SGR.

Sistemul de Garanție-Returnare este o metodă simplă și eficientă de a proteja mediul. Fiecare dintre noi plătește o garanție de 0,50 RON atunci când cumpără băuturi într-un ambalaj cu simbolul SGR. Apoi, putem returna ambalajele goale și să primim garanția înapoi. Sigur, este o acțiune mică, dar cu un impact mare asupra mediului”, spune Andreea.

Educația digitală pentru un comportament responsabil

Reporterul o întreabă mai departe: „Cum vezi acest sistem în contextul în care tu te afli într-un domeniu digital și de inovare? Crezi că poate schimba comportamentele consumatorilor?

Absolut!”, răspunde Andreea cu entuziasm. „Educarea tinerilor prin tehnologie este cheia. Dacă folosim platformele de social media și influenceri, de pildă, pentru a transmite mesaje clare despre cum să returnăm ambalajele, mesajul va ajunge la mai mulți oameni și vor înțelege cât de simplu este să contribuim la protejarea mediului. În plus, ca studentă la Comunicare Digitală, știu că informațiile corecte și accesibile pot face o mare diferență”.

2,7 miliarde de ambalaje returnate

În primele 11 luni de funcționare a sistemului, românii au returnat 2,7 miliarde de ambalaje, iar rata lunară de colectare a ajuns la un nivel record de 84% în octombrie. Aceste realizări sunt dovada clară că atunci când lucrăm împreună – consumatori, comercianți, producători – putem face o schimbare reală pentru un mediu mai curat și un viitor mai bun pentru generațiile ce vor urma.

Pentru noi, tinerii, este esențial să înțelegem că fiecare gest contează”, spune Andreea. „Fiecare ambalaj returnat este un pas spre un viitor mai curat, iar SGR nu doar că ajută natura să respire, dar contribuie și la dezvoltarea economiei, prin crearea de noi locuri de muncă. Cu cât mai mulți oameni implicați, cu atât mai vizibile vor fi schimbările pe termen lung”.

Mulțumiri și recunoștință pentru românii care au făcut diferența

În acest an, RetuRO a construit o infrastructură puternică, cu centre de numărare și sortare a ambalajelor colectate în mai multe regiuni din țară și o rețea de peste 60.000 de comercianți înregistrați în sistem. Campania națională „Hora Reciclării” a ajutat, de asemenea, la informarea publicului despre cei trei pași de returnare: identificarea simbolului SGR, returnarea ambalajelor și recuperarea garanției.

RetuRO dorește să își exprime recunoștința față de toți cei care au contribuit la succesul acestui proiect. „Mulțumim tuturor celor care au returnat ambalaje, au mers până la punctele de colectare și au depășit micile obstacole din calea colectării”, este mesajul RetuRO și, totodată, nucleul campaniei „Colectăm Povești”.

Fiecare ambalaj returnat este o contribuție la protejarea mediului și la construirea unui viitor mai curat pentru toți. Așadar, să continuăm să ne implicăm, să colectăm povești și să păstrăm o Românie curată!

Acest material a făcut parte din campania RetuRO „Colectăm Povești”, realizată în colaborare cu Libertatea și GSP, o inițiativă prin care îi celebrăm pe toți cei implicați în succesul SGR și ne propunem să inspirăm cât mai mulți oameni să contribuie la protejarea mediului și la construirea unei economii circulare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News