Rețete pentru conopidă pane

Conopida este un preparat care se poate pregăti într-o mulțime de feluri. Poți face oricând pentru masa de prânz ori cină o porție de sufleu de conopidă, mâncare de conopidă la cuptor, crochete de conopidă, musaca de conopidă, dar și multe alte rețete cu conopidă.

Conopida pane este extrem de aromată, crocantă și poate reprezenta o masă consistentă. Este o rețetă fără carne în compoziție, dar extrem de sățioasă. Din fericire, se pregătește foarte ușor și nici nu ai nevoie de foarte multe ingrediente. Mai jos am selectat cele mai bune rețete pe care le poți încerca pentru conopidă pane.

Rețete cu conopidă ușor de pregătit

Conopidă pane – șnițele din conopidă

Ingrediente pentru conopidă pane:

  • 500 g conopidă;
  • 200 g făină;
  • 2 ouă;
  • 200 g pesmet;
  • 1-2 lingurițe parmezan;
  • 400 ml ulei pentru prăjit;
  • Sare, boia dulce.
Conopidă pane – șnițele din conopidă

Mod de preparare conopidă pane – șnițele din conopidă

Se pune la fiert un vas încăpător cu aproximativ 3 litri de apă. Când apa începe să fiarbă, se adaugă conopida tăiată în două și se pune la fiert în două lingurițe de sare. Se lasă la fiert pentru 5 minute, după care conopida se scoate și se pune sub un jet de apă rece. În felul acesta se oprește procesul de fierbere. Când conopida s-a răcit, se taie în felii și buchețele mici.

Acum, în trei farfurii separate se pun: conopida, făina, ouăle bătute cu puțină sare, piper iar în ultima farfurie se pune pesmetul în care se adaugă parmezanul ras și boia dulce.

Fiecare bucată de conopidă se trece prin făină, ou și prin pesmet. Conopida pane se pune acum în uleiul încins, la foc mediu spre mic, cam 2-3 minute pe fiecare parte.

Șnițelele de conopidă se scot pe un șervețel de hârtie pentru a se scurge surplusul de ulei.

Rețetă conopidă pane la cuptor

Ingrediente pentru conopidă pane la cuptor:

  • O conopidă fiarta;
  • 1-2 căni pesmet;
  • 3 ouă;
  • O lingură oregano uscat;
  • Sare, piper și boia de ardei.
Conopidă pane la cuptor

Mod de preparare conopidă pane la cuptor:

Conopida se spală, se curăță, se fierbe și se rupe în buchețele. Ouăle se bat într-un bol, unde se adaugă boiaua, sare, piper și jumătate din cantitatea de oregano. Se amestecă toate ingredientele până vei obține o compoziție omogenă.

Într-un alt bol se amestecă pesmetul împreună cu sare, piper și oregano.
Acum, fiecare buchețel de conopidă se trece prin amestecul de ou, după prin amestecul de pesmet și se așează pe hârtia de copt, din tava pentru cuptor. Toate buchețelele de conopidă se pun la cuptor pentru aproximativ 40 de minute, la 160-180 de grade.

Când conopida pane a căpătat culoarea aurie spre maroniu este gata.

Rețetă conopidă pane de post

Pregătește o rețetă simplă și gustoasă pentru conopidă pane!

Ingrediente conopidă pane de post

  • O conopidă;
  • 400 g făină;
  • 500 ml apă minerală ori lapte vegetal;
  • 400 g pesmet;
  • Ulei pentru păjit;
  • Sare, piper după gust.
Conopidă pane de post

Mod de preparare conopidă pane de post

Se pune la fiert un vas cu 2 litri de apă, iar când apa clocotește se adaugă conopida spălată și curățată. Se lasă la fiert pentru 3-4 minute.

Între timp, se pregătește un sos din apă minerală sau lapte vegetal împreună cu sare, piper și făină. Se amestecă până devine o compoziție omogenă. Se adaugă făină într-o farfurie, pesmet într-o altă farfurie, iar buchețelele de conopidă se trec prima dată prin făină, după care prin compoziția obținută și ultima dată prin pesmet.

Conopida se prăjește în ulei, 2-3 minute pe fiecare parte și se scoate pe un șervețel absorbant.

Uite cele mai bune rețete de conopidă la cuptor, pe care nu trebuie să le ratezi!

Sursă foto: 123rf.com

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News