Este obez sau doar «plinuţ»?

Cântarul îţi dă răspunsul: dacă arată că fetiţa sau băieţelul tău depăşeşte cu 20% greutatea ideală pentru vârsta sa, este vorba despre obezitate! În schimb, dacă diferenţa se reduce la 10%, copilul e “doar” supraponderal.

De ce se îngraşă văzând cu ochii?

  • Motivul 1: este “răsfăţat” cu dulciuri, chipsuri, fast-food – alimente cu valoare nutriţională zero, dar cu aport caloric foarte mare.
  • Motivul 2: nu face (suficientă) mişcare.
  • Motivul 3: nu doarme destul.
  • Motivul 4: e afectat de atmosfera tensionată din familie.

Schimbă macazul!

  • Regula 1: redu la minimum dulciurile rafinate din meniu. Introdu, în schimb, cele cinci porţii de fructe şi legume care- i asigură porţia zilnică de sănătate. Cum îl convingi să facă această schimbare? Pregătind masa împreună: aşezaţi fructele şi legumele jucându- vă cu formele şi culorile lor, ca să obţineţi meniuri colorate şi haioase. Şi nu uita pacheţelul de acasă: pune- i în ghiozdan un sendviş sănătos şi un fruct, în locul banilor de buzunar, din care şi-ar lua chipsuri sau alte mâncăruri nesănătoase.
  • Regula 2: toată familia merge în parc, zilnic, dacă se poate! Cu mingea de fotbal, cu rolele sau cu bicicletele – orice activitate în aer liber, care vă smulge din faţa computerului, e sănătate curată.
  • Regula 3: până la 5 ani, copilul trebuie să doarmă 11 ore din 24. Iar între 5 şi 10 ani, 10 ore.
  • Regula 4: linişte şi armonie în familie! De multe ori, mâncatul în neştire (şi creşterea în greutate) pot fi expresia stărilor emoţionale prin care trece copilul vostru, pentru că vă certaţi sau aveţi alte probleme care încarcă atmosfera din casă.

Părinţi «cu greutate» – copii la fel ca ei

Terenul genetic determină predispoziţia spre obezitate: copilul unor părinţi cu probleme (mari) de greutate corporală are toate condiţiile să le calce pe urme.

40% dintre copiii noştri sunt supraponderali

Potrivit statisticilor, 30% dintre adulţii români sunt obezi, iar 60% sunt supraponderali . Totodată, 40% dintre copii sunt supraponderali.

 
 

Urmărește-ne pe Google News