Recomandări culturale. “Corpus Christi”, un film de Oscar despre un tânăr delincvent care visează să devină preot

În plus:

• Platforma Cinematic Unteatru și spectacolul “Noaptea bufonilor”.
• Romanul “Grădinarul din Oceakov”, de ucraineanul Andrei Kurkov.

FILM: “Corpus Christi”, regia Jan Komasa

De data asta, încep cu faima: filmul “Corpus Christi” al lui Jan Komasa a fost nominalizarea Poloniei la Oscarurile din 2020 pentru cel mai bun film internațional. Premiul a fost câștigat, până la urmă, de “Parazit”, despre care am vorbit într-o ediție de la momentul respectiv, și care încă e proiectat, în caz că nu l-ați văzut deja. Dincolo de aura strălucitoare care vine odată cu premiile, “Corpus Christi” chiar e un film foarte bun.

Daniel (jucat de Bartosz Bielenia) e un tânăr într-un centru de detenție juvenilă. Ca el, alte sute. Visul lui e să devină preot. Foarte nobil, doar că nu se poate. Așa cum află de la părintele Tomasz (Lukasz Simlat), preotul care educă prin religie tinerii deținuți, și face și un fel de psihoterapie cu ei, la seminar nu va fi primit din cauza cazierului.

Când e trimis să muncească la o fabrică de cherestea dintr-un sat polonez izolat, Daniel se hotărăște să fugă și să se facă totuși preot. Norocul lui că tocmai în satul unde ajunge, preotul are o problemă cu alcoolul și trebuie să-și ia o vacanță. Prin minciuni, Daniel ajunge noul preot al satului.

Recomandări

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Sătenii sunt cuceriți de slujbele lui atipice: fără cuvinte din Biblie, dar cu multă inimă. Mai mult, ca o sesiune de terapie, în care îi încurajează să-și descopere și să-și înțeleagă emoțiile. Oamenii din sat tocmai de asta aveau nevoie. Comunitatea lor e una divizată, în care se suferă mult din cauza unui accident rutier cu victime printre copiii lor. Ce rol va juca falsul preot Daniel în viețile lor, rămâne să descoperiți.

Tocmai prin obiceiurile excentrice ale preotului după ureche, “Corpus Christi” are niște momente amuzante și tandre, simultan, care fac ca povara subiectului să pară mai ușoară. Uneori, chiar ai senzația că ești la un film ușurel de Hollywood, cu încurcături și povești interzise de iubire (Daniel își găsește o iubire interzisă în sat, sigur că da). Asta e doar suprafața și noi știm asta constant, chiar dacă ne-ar plăcea să uităm.

Să uităm, de exemplu, de tinerii care se nasc și cresc în medii defavorizate, care ajung apoi să comită infracțiuni și cărora societatea nu le dă, în realitate, nicio șansă la reabilitare. În centrele de delincvență juvenilă, tinerii primesc eticheta de “infractori” și, cel mai probabil, cu ea vor rămâne tot restul vieții, căci societatea nu e dispusă să-i primească fără prejudecăți și să le ofere șanse reale la o viață mai bună. La capitolul ăsta, filmul mi-a amintit de spectacolul “Uitasem” de la centrul POINT.

Recomandări

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Sigur, mai putem vedea în “Corpus Christi” și o temă de discuție despre falsitatea instituției religioase și adevărul credinței care nu are nevoie de instituție pentru a exista.

Filmul “Corpus Christi” mai are ceva foarte bun: actorul Bartosz Bielenia, care-l interpretează pe protagonist. Charismatic și sigur pe el, are foarte multe nuanțe în jocul lui. E genul de actor care poate să-și joace rolul doar cu ochii.

Cel mai mult mi-a plăcut subtilitatea cu care trece de la privirea animalului traumatizat, atunci când e prins ca într-o cușcă a torturii de sistem, la privirea luminoasă și limpede, în scurtele momente când reușește să fie liber.

Filmul va fi proiectat sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20.30, în aer liber, la Calea Victoriei, 192A, unde e retrospectiva TIFF 2020. Biletul costă 20 de lei pe eventbook.ro. Lansarea oficială, în toate cinematografele din țară (inclusiv spațiile interioare), va avea loc pe 9 octombrie.

TEATRU: Zilele unteatru online și lansarea Unteatru Cinematic

La începutul pandemiei de coronavirus, unteatru a fost primul teatru care s-a adaptat la noile condiții. Au început să transmită pe net spectacole jucate live în sala lor de spectacole (nu înregistrări). Mai apoi, au recurs, la fel ca toate teatrele, la a transmite înregistrări ale spectacolelor.

Recomandări

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Acum, când sălile de teatru se redeschid în condiții speciale, unteatru lansează o platformă proprie de videostreaming pentru teatru. Se numește Unteatru Cinematic și e disponibil la adresa https://cinematic.unteatru.ro. 

E prima platformă de sine-stătătoare de acest gen. Alte ințiative de teatru online mai sunt la Teatrul Național din Sibiu, cu proiectul “Scena digitală” sau la Teatrul Național din Craiova, cu proiectul “Videofonia”.

De la alții, avem exemplul platformei britanice Marquee TV (disponibilă și din România). Dacă vreți, e corespondenta în teatru a platformei TIFF Unlimited, pentru filme, lansată de festivalul TIFF de la Cluj.

Unteatru Cinematografic funcționează pe bază de abonament. Costă 9 euro pe lună și oferă acces la toate spectacolele de pe platformă. În perioada asta, primele 15 zile sunt gratuite.

Și tot în perioada asta, unteatru organizează evenimentul “zilele unteatru online”, un fel de festival online de teatru. În program sunt spectacole proprii, de la “Bad Talks”, de Radu Iacoban (va fi transmis pe 10 septembrie; cronică) la “Alcesta” de Kovács Zsuzsánna (transmis pe 9 septembrie). Cele mai multe dintre ele vor face parte din catalogul fix al platformei Cinematic, adică vor putea fi văzute oricând și după.

În catalogul noii platforme, am găsit și “Noaptea bufonilor”, ultimul spectacol pe care l-am văzut în viața noastră de dinainte. Era începutul lui martie, “Noaptea bufonilor” își avea premiera și viețile noastre nu fuseseră încă deturnate.

Regizat de Alexa Visarion, cu Marian Râlea și Richard Bovnoczki în distribuție, spectacolul are la bază texte de Cehov și de Shakespeare. Cu o atmosferă poetică, uneori de reverie, alteori tăioasă, vorbește despre condiția artistului și, mai precis, a actorului în viața oamenilor. Ce rol au ei în viețile noastre? Ce sacrifică și ce primesc? De ce e arta – și, mai specific, teatrul – importantă în viețile noastre? Sunt întrebări universale, importante oricând, dar care s-au dovedit și mai relevante acum, în timpul acest crize prin care trecem.

“Noaptea bufonilor” de la unteatru e o remontare a unei versiuni mai vechi, din 2015, pe care regizorul Visarion a creat-o pentru Teatrul Național din Sibiu. În distribuția de atunci, Marian Râlea juca rolul sufleorului, al învățăcelului, care afla de la Actor, interpretat de regretatul Ilie Gheorghe, poveștile din spatele cortinei.

În versiunea actuală, Marian Râlea devine Actorul care-și împarte visurile și fricile cu sufleorul lui Bovnoczki. Ambii actori sunt excelenți și individual, și, mai ales, împreună. Construit pe structura clasică de dialog între un maestru și un discipol, “Noaptea bufonilor” e o ocazie excelentă de reflecție la locul pe care-l au arta și artiștii în viețile noastre.

Când facem asta, ar trebui să verificăm și dacă ceea ce le oferim înapoi artiștilor – dincolo de recunoaștere, e vorba de susținere, inclusiv financiară – este pe măsura beneficiilor pe care le primim din partea lor.

Mai ales acum, când teatrele independente, coalizate într-o asociație, avertizează că există riscul să nu supraviețuiască acestei perioade, dacă nu primesc susținere financiară, prin care să-și acopere cheltuielile de bază cu chiria, pe care nu le mai pot acoperi din vânzarea biletelor, din moment ce acestea vor fi reduse la 50% sau 60%, pentru a respecta distanțarea fizică în sala de spectacole. E vorba de aceeași susținere financiară pe care o primesc instituțiile culturale de stat, cum e normal, dar, mai nou, și magazinele din mall-uri.

CARTE: “Grădinarul din Oceakov”, de Andrei Kurkov, Editura Paralela 45

Am păstrat pentru final un moment de escapism. Vine un moment în viața fiecăruia dintre noi când nu mai vrem să auzim nimic despre realitățile curente, fugim de știri și necunoscutele prezentului. Pentru asta s-au inventat cărți ca “Grădinarul din Oceakov”. Scrisă de ucraineanul Andrei Kurkov, un autor prolific, cu romane populare în toată lumea, cărți pentru copii și scenarii pentru filme, cartea e din genul realism magic sau fantasy, în limbaj internațional.

Suntem în anul 2010. Igor, un tânăr dezorientat, fără job, fără mari visuri, parcă rătăcit în propria viața, locuiește cu mama sa într-o casă din Irpeni, un oraș de lângă Kiev, un fel de Otopeni al Bucureștiului.

Trăiesc din dobânda unui depozit la bancă, pe care l-au făcut după ce și-au vândut apartamentul din Kiev și s-au mutat în orașul-satelit, unde viața e mai ieftină. Prieteni nu prea are, în afară de-un IT-ist din Kiev, care lucrează ziua la o bancă și în timpul liber e hacker pentru oricine are nevoie.

În viața lui apare aventura odată cu Stepan, venit parcă de niciunde, care se angajează ca grădinar la ei și care va locui în magazia lor. Stepan are un trecut plin de mistere care îi va duce pe cei doi tocmai în Oceakov (Oceac), un mic oraș cu ieșire la Marea Neagră.

Acolo, cei doi descoperă o comoară, dar și un portal magic către trecut. Mai precis, tânărul Igor reușește să călătorească în Oceakovul anului 1957, în vremurile Uniunii Sovietice. Cunoaște acolo oameni noi, o posibilă iubire, dar și pericole. 

Experiența citirii romanului “Grădinarul din Oceakov” seamănă, uneori, cu aventurile prin care ne trece un film. Poate aici are legătură și experiența autorului cu scenariile pe care le-a scris pentru filme. Cu siguranță se simte spre final, când, foarte conștiincios și ordonat, scriitorul leagă și încheie toate firele narative pornite la început.

Dacă adăugăm și faptul că totul se termină cu bine, rămânem cu o mare satisfacție de a ne vedea personajele trecute cu bine de marile provocări, exact ca-n arcul narativ al unui erou de poveste (mă gândesc la cele identificate de scriitorul Kurt Vonnegut). După ce ne-am făcut griji pentru ele, ne bucurăm.

Dincolo de poveste și satisfacția emoțională, mi-a plăcut mult să descopăr tot felul de trăsături pe care le avem în comun cu ucrainenii și realitățile similare postcomuniste: căutarea “combinațiilor” și mirajul “parailor” într-o lume în care trebuie să înveți să te descurci. Cartea a apărut la Editura Paralela 45. Costă 33 de lei.

Urmărește-ne pe Google News