ComenteazăPovestea mea poate părea fabri-cată, dar nu e deloc așa. Eram student la Drept, aveam planuri mari și voiam să schimb lumea. De totul s-a ales praful când am cunoscut-o pe Maria. Aveam un curs, amfiteatrul era plin-ochi și am văzut intrând o tânără subțire, palidă, cu figura răvășită. Am simțit instinctiv nevoia să-i sar în ajutor. M-am dus, am luat-o de mână și am așezat-o în locul meu. Mi-a mulțumit din priviri. Peste câteva clipe, când am privit în direcția ei, am constatat că ațipise. Din fericire, profesorul n-a observat, era prea cufundat în demonstrațiile lui. Când s-au terminat cele două ore de curs și lumea a început să iasă din amfiteatru, m-am dus la ființa aceea, venită parcă de pe altă lume, și am întrebat-o dacă pot s-o ajut cu ceva.
— Nu, mulțumesc, ați fost deja tare cumsecade. Am nimerit întâmplător aici, mi-era tare frig și am simțit nevoia să mă încălzesc puțin. Nu-mi place însă să fiu singură, așa că am auzit voci și am intrat aici.
S-a ridicat greoi și a ieșit. Fără să spun nimic, m-am luat după ea. Afară era un frig de crăpau pietrele, am văzut-o strângându-și paltonașul prea subțire și pornind curajoasă la drum. Am apucat-o de un braț și am întrebat-o dacă nu vrea să bem împreună o cafea fierbinte sau un ceai. A acceptat recunoscătoare. Am intrat în prima cafenea, am cerut niște sendvișuri, iar ea le-a înfulecat cât ai clipi. Era ruptă de foame.
— Cred că din pricina frigului mi-e atât de foame. îmi cer scuze, nici nu v-am întrebat dacă nu vreți…
A început să plângă.
— Nu aveți niciun motiv să fiți atât de bun cu mine. Sunt o neisprăvită! Nu merit să vă purtați frumos cu mine! Aș merita să fiu aruncată la câini! Am făcut numai prostii.
Am ajutat-o ușurel să se ridice. Abia atunci am observat că era însărcinată. La cât era de slabă, burtica abia i se vedea. A remarcat privirile mele și a început să plângă și mai tare.
— Stau aproape de aici. Nu vreți să veniți să vă încălziți și să vă liniștiți?
Am luat-o de mână și am mers, o vreme, tăcuți pe stradă. Mâna ei era ca o vrăbiuță speriată, se zbătea și tremura în mâna mea mare. Am intrat în bloc, am luat-o înainte, să-i arăt drumul, iar când am ajuns în fața ușii, a dat înapoi.
— Nu cred că e bine să intru. N-am niciun drept să vă tulbur viața! Nu sunt un om bun, credeți-mă, vă veți regreta gestul.
— Nici eu nu sunt tocmai un sfânt. Nu vă mai faceți atâtea griji! Mai tot timpul găzduiesc oameni care au nevoie de ajutor, mă simt bine când fac asta, iar dumneavoastră e limpede că aveți nevoie de ajutor.
A intrat până la urmă. A dat fuga la baie și a zăbovit o vreme. Am auzit-o vomând. Mi-am spus că sarcina trebuie să fie de vină. Când a ieșit din baie, părea mai liniștită.
— Vreți să pregătesc ceva de mâncare? am întrebat.
— Deocamdată, aș prefera să… mai aștept. Mi-e greață!
— Am un prieten medic, rezident la ginecologie, am putea merge să vă consulte, să-și dea cu părerea. E un tip grozav, e unul dintre puținii oameni născuți să facă această meserie și e foarte discret.
— Sunteți foarte amabil, mai vedem. Nu am decât hainele de pe mine.
— Rezolvăm și asta cumva.
— Nu, nu, mâine dimineață am să plec, să nu vă supărați, dar v-am deranjat destul. Am niște cunoștințe, mă duc la ele, mă așteaptă.
Știam că, probabil, mințea, dar am lăsat-o în pace. I-am pregătit patul, i-am dat una dintre pijamalele mele, iar eu mi-am întins salteaua de rezervă pe jos. M-am așezat cât am putut de aproape de pat, s-o aud dacă se mișcă. Deși dorm iepurește, nu știu cum a făcut, dar a plecat fără s-o aud. Când m-am trezit, dis-păruse. Nu mi-a lăsat niciun bilet, nimic. Am alergat la fereastră, strada era pustie. și se pornise un vânt nemilos.
Am umblat pe străzi o vreme, în speranța că o voi zări. „Poate avea, totuși, niște cunoștințe, cum spunea.” și mi-am văzut de ale mele. Se apropiau Sărbătorile, plănuiam cu prietenii un Crăciun la țară și un revelion la munte. Părinții mei plecau în străinătate și m-au rugat să am grijă de câinele lor. Nimic mai simplu! țaka, labradorul alor mei, era adorabil, mare și blajin, era imposibil să nu-l iubești. țaka îl poreclise tata, pentru că făcea tot felul de prostii, când nu era băgat în seamă. Mama îmi lăsase mâncare de parcă ar fi lipsit un an, îi cumpărase și jucării noi, dar țaka mi s-a aruncat în brațe, când m-a văzut, și mi-a tras niște limbi, de m-a umplut tot de bale. M-am gândit că, poate, cel mai bine ar fi să contramandez tot și să rămân cu el acasă. Mi s-a părut și mult mai comod și, în plus, aveam și timp să-mi pregătesc din vreme examenele. Zis și făcut!
Mi-am anunțat prietenii că am viroză, m-am instalat la ai mei și m-am adaptat la programul lui țaka. și-a dat seama imediat că eu sunt mai leneș decât tata și nu mă trezea cu noaptea în cap. Pe la 7-8 însă, când simțea că nu se mai poate ține, venea lângă mine și mă lingea până mă trezeam. îmi puneam treningul pe mine, canadiana lungă a tatei și ieșeam în parcul de vizavi. țaka își făcea nevoile, dădea câteva ture și se întorcea cuminte. într-o dimineață, a zăbovit mai mult ca de obicei și m-am cam speriat. Am început să-l strig, nimic. M-am speriat de-a binelea. Am început să alerg prin parc. Era pustiu. La un moment dat, l-am văzut apropiindu-se în fugă și încercând să-mi dea de înțeles că vrea să mă duc după el. De departe, am văzut ceva pe o bancă, dar nu mi-am dat seama dacă e om sau altceva. țaka s-a apropiat de bancă și a început să latre. M-am apropiat și eu, și abia atunci am zărit sub mormanul de pături niște ochi speriați.
— Nu vă speriați! Nu vă fac niciun rău! Nu vreți să veniți să stați măcar până se luminează lângă calorifer, la noi pe scară? Vă pot oferi și o cafea fierbinte. și ceva de mâncare.
Mormanul de boarfe s-a dat la o parte și de sub ele a apărut… Maria.
— V-am mințit, nu am nicio cunoș-tință în oraș. Sau, mă rog, cunosc pe cineva, dar nu vrea să mă primească. De unde ați apărut? Am făcut tot posibilul să nu mă mai găsiți.
— Rău ați făcut! Cum o să rezistați așa pe frigul ăsta? La copil v-ați gândit?
— Uitați ce este, nu sunt un om fără adăpost, am niște părinți plini de bani, care nu vor să înțeleagă că îl iubesc pe omul ăsta, pe tatăl copilului adică, așa că am fugit de acasă. Au vrut să mă oblige să fac avort, iar când a fost prea târziu, le-a intrat în cap să dau copilul spre adopție. Nu pot să fac așa ceva! Mă descurc eu cumva! Nu vă mai amestecați în viața mea! Am bani, dar dacă stau la vreun hotel, îmi dau de urmă, e destul de clar? Vedeți-vă de treabă!
— și credeți că e bine să dormiți prin parcuri? Pe gerul ăsta?
— Până acum, am stat la un adăpost, dar m-am luat la bătaie cu unii acolo.
și-au dat seama că am bani și m-au alungat. Sunt rezistentă, am făcut sport, nu mor eu ușor!
Am dat să plec, dar m-a strigat.
— 0 noapte-două, aș sta la dumneavoastră, dar nu mai mult. Frumos câine aveți… și foarte deștept! M-am prefăcut că sunt moartă, dar nu l-am păcălit!
Din ziua aceea, Maria a intrat definitiv în viața mea. încetul cu încetul, mi-a spus povestea ei. S-a îndrăgostit de un bun prieten al tatălui ei, un bărbat însurat, cu 20 de ani mai mare decât ea, tată a doi copii de vârsta ei. L-a tot ațâțat pe bietul om până i-a căzut în mreje. Când a aflat că e însărcinată, a vrut să se sinucidă. Nu mai avea curajul să dea ochii cu soția și copiii lui și nici cu părinții Mariei.
Soția lui, bună prietenă a mamei Mariei, femeie inteligentă și înțeleaptă, l-a primit din nou acasă și l-a iertat. Mama Mariei i-a promis că își convinge fiica să facă avort.
De când fugise de acasă, nu mai știa nimic despre ei. ținea morțiș să-și păstreze copilul. Până la urmă, s-a dovedit că avea sarcină gemelară. Prietenul meu Ionuț a supravegheat-o cât timp mai rămăsese din sarcină și tot el a asistat-o la naștere. Maria a vrut să nască natural.
A născut un băiat și o fată. I-am propus să declar eu copiii, iar ea a acceptat. De altfel, toată lumea din spital era convinsă că eu sunt tatăl. Ba chiar și părinții mei. Mama s-a făcut foc și pară că nu le-am spus nimic. Părinții Mariei i-au dat de urmă, după ce a stat în spital. Eu i-am sărit în ajutor și i-am propus să le spună că ne căsătorim.
— Ai face asta pentru mine?
— De ce nu? M-aș bucura să mă lași să fac parte din viața ta și a copiilor tăi.
— Ești un om nemaipomenit! Nici nu știi cât te iubesc!
Eu, ca fraierul, am crezut-o, deși știam foarte bine că pe celălalt îl iubește. A acceptat, de dragul copiilor și al părinților, să ne căsătorim. La nuntă, l-am cunoscut și eu pe Dinu, un bărbat fermecător, e adevărat, care a răsuflat ușurat că lucrurile s-au rezolvat atât de bine. Așadar, toată lumea era fericită. Mai puțin eu și Maria. știam, simțeam că inima ei nu-mi aparține, și asta mă durea cumplit. Am avut norocul ca tatăl ei să-mi găsească un loc de muncă în străinătate și m-a sfătuit să-l accept, pentru că așa ne va fi mai bine. Mi-am spus că are dreptate, cine o cunoștea mai bine pe Maria decât el? Soacra mea spunea întruna că Maria seamănă leit cu taică-său, mai ales la caracter.
Am lipsit din țară 15 ani. și trebuie să recunosc că, în această perioadă, am fost o adevărată familie. Copiii nu știau că eu nu sunt tatăl lor biologic și aveam o relație specială cu ei. Laura și Luca semănau foarte bine, se iubeau enorm și se înțelegeau grozav. Erau practic nedespărțiți.
La un moment dat, mama Mariei ne-a anunțat că socrul meu are cancer și ne-a rugat să venim acasă. Din fericire, socrul meu s-a făcut bine, a supraviețuit bolii și e bine mersi și-n ziua de azi. Maria însă l-a revăzut pe Dinu și l-a forțat să divorțeze.
De data asta, soția lui n-a mai putut trece nimic cu vederea, au divorțat, iar Maria a ținut morțiș să divorțăm și noi. M-a amenințat că, dacă refuz, le spune adevărul copiilor. în sinea mea, am știut tot timpul că se va ajunge la asta. Singurul lucru pe care mi-l doream era să nu pierd copiii. înainte să divorțăm, Maria a vorbit cu copiii și le-a spus că nu ne mai înțelegem, dar că ei nu vor avea deloc de suferit. Laura și-a tăiat venele. Am salvat-o în ultima clipă. — Trebuie să le spun adevărul! Maria le-a spus toată povestea copiilor. Laura și Luca n-au vrut să ne mai vadă pe niciunul dintre noi, au ales să locuiască la bunici, când la unii, când la ceilalți. Ne-au considerat vinovați pe amândoi. Eu și Maria am divorțat, iar ea s-a recăsătorit imediat cu Dinu. Pentru că oricum copiii refuzau să mă vadă, am ales să plec din nou din țară. Mi-a fost îngrozitor de greu să mă obișnuiesc să trăiesc fără Maria și fără copii dintr-odată. Am cunoscut pe cineva și m-am recăsătorit și eu. Soția mea, Ana, mai tânără cu 10 ani decât mine, mi-a dăruit doi copii și mi-am revărsat toată dragostea asupra lor. Când copiii au început grădinița, am primit o invitație la nuntă. Laura urma să se căsătorească și aștepta deja un copil. N-am avut puterea să-mi revăd copiii după atâta vreme, am preferat să păstrez distanța. Mi-am imaginat că Maria i-a convins în cele din urmă să-și accepte tatăl biologic, eu nu mai aveam niciun rost în viața lor. După alți doi ani, am primit o invitație la nunta lui Luca. I-am trimis și lui un cadou, cum făcusem și-n cazul surorii lui, dar nu m-am dus.
Într-o sâmbătă dimineață, mă jucam cu copiii în curte. Am văzut o mașină oprind la poartă. Din ea au coborât Laura și Luca. M-am repezit la poartă și i-am strâns în brațe.
— Chiar credeai că o să scapi de noi? Credeai că te vom putea uita? Ne putem cunoaște frații?
S-au așezat pe vine și au strigat:
— Cine vrea să primească cele mai grozave jucării?
Filip și Iarina au venit în fugă. S-au așezat toți patru pe iarbă, iar Laura și Luca au început să desfacă pachetele. Filip și Iarina chiuiau de bucurie, iar Luca se tăvălea pe iarbă, ținându-le unisonul.
După mai bine de o oră am reușit să-i aduc în casă. Au cunoscut-o pe Ana, au mâncat toți patru ca niște lupi flămânzi, iar apoi, Laura și Luca au început să ne arate poze și să ne povestească despre viața lor.
— Vara asta o să vin cu copiii, le-a spus Laura. Pregătiți-vă sufletește, nu stau o clipă locului!
Copiii mei crescuseră, erau oameni maturi, Laura era și mamă deja, înțeleseseră ce am simțit când au dispărut din viața mea. Le-am fost și le sunt și acum recunoscător pentru că nu m-au uitat și m-au primit înapoi în viața lor. Cu ei alături și cu dragostea lor, mă simt, în fine, întreg. Iar Filip și Iarina îi adoră.
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.