CRONICĂ DE FILM/ „Mowgli: Legenda Junglei”, o poveste pentru copii care nu trebuie văzută de copii

Știi deja tot ce se poate ști despre legenda lui Mowgli: un bebeluș e descoperit în jungla indiană de pantera Bagheera (Christian Bale) și pasat unei haite de lupi care-l cresc de parcă ar fi unul de-ai lor. Mowgli (Rohan Chand) face tot posibilul să se integreze în lumea animală, ajutat de sfaturile înțeleptului urs Baloo (Andy Serkis), dar cu timpul ajunge să se simtă tot mai înstrăinat, tot mai diferit de restul. Viața îi e complicată și mai mult odată cu apariția tigrului bengalez Shere Khan (Benedict Cumberbatch), care nu crede că omul are ce căuta printre ei și încearcă să se descotorosească de el.

Bagheera (Christian Bale) și Mowgli (Rohan Chand) / Foto: Netflix

„Dar am văzut deja filmul ăsta în 2016”, vei spune. Da, dar cică ăsta ar fi pentru un public mai matur. De la bun început, intenția producătorilor a fost să se distanțeze cât mai mult de variantele „vesele” ale poveștii, precum clasica animație din 1967 sau îndrăgitul film al lui Jon Favreau din 2016. S-a încercat stabilirea unui ton sobru, relativ fidel poveștii lui Rudyard Kipling, pentru ca filmul să poată explora teme mature într-un mod mai de impact.

Regizorul Andy Serkis explica într-un interviu avantajele acestei libertăți creative: „Întotdeauna s-a dorit să fie PG-13 (n.r. interzis minorilor sub 13 ani), iar asta ne-a permis să săpăm mai adânc, cu teme mai întunecate, să fim înfricoșători în anumite momente. Violența dintre animale nu e gratuită, dar cu siguranță există. Abordarea asta ne-a permis să filmăm fără niciun compromis”.

Recomandări

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Logic, mai puține restricții înseamnă mai mult loc pentru îndrăzneală, pentru noutate, pentru o viziune originală. A profitat scenaristul de toate astea? Din păcate, nu.

Foto: Netflix

„Mowgli: Legenda Junglei” reciclează – în linii mari – aceeași poveste pe care o știi deja. Într-adevăr, aventurile puiului de om sunt mai sângeroase ca niciodată, dar violența asta nu îmbogățește în niciun fel scenariul și nici nu subliniază vreun mesaj anume.

Dilema apartenenței la grup, care-l frământă pe Mowgli și-l plasează la granița dintre două lumi opuse, e ilustrată cât se poate de banal și previzibil. Profunzimea cu care se laudă Serkis e de negăsit.

Un singur moment din film justifică stilul explicit: când protagonistul cotrobăie prin cocioaba unui vânător și descoperă ceva macabru, ceva care-l lămurește pe deplin în privința naturii omului, ființă până atunci necunoscută lui. E momentul în care Mowgli își pricepe locul în lume, iar imaginea șocantă ne face să-i înțelegem decizia și să-l susținem.

Tehnic vorbind, „Legenda Junglei” e o harababură. Andy Serkis, celebru pentru interpretarea via Motion-Capture a lui Gollum (Stăpânul Inelelor), Caesar (Planeta Maimuțelor) și King Kong, folosește acum aceeași tehnologie pentru conturarea unor animale cât mai expresive posibil. Asta presupune amplasarea strategică a unor senzori pe fețele actorilor, senzori care înregistrează fiecare mișcare a mușchilor și o reproduc pe chipul personajului virtual. E un miracol al lumii moderne, dar în cazul ăsta a stricat totul.

Recomandări

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

Din cauza procedeului, animalele au chipuri umane și nu mai par deloc animale. Baloo, spre exemplu, duce cu gândul la un urs cu capul lui Andy Serkis înfipt între umeri. E dubios, nerealist și neplăcut de urmărit.

Majoritatea animalelor sunt deranjant de artificiale. Felul în care li se reflectă lumina pe blană le face să pară desprinse dintr-un joc pe calculator. Până și copiii mici vor parcurge filmul știind 100% sigur că nimic nu-i pe bune, iar asta diminuează (dacă nu compromite total) atmosfera și impactul emoțional.

Din fericire, actorii compensează pentru multe neajunsuri printr-un joc vocal impecabil. Genialul Cumberbatch se remarcă din mulțime cu un glas amenințător, dar totodată sofisticat, prestație potrivită fiorosului tigru Shere Khan (unul dintre puținele animale bine realizate cap-coadă). La polul opus, Cate Blanchett transformă șarpele Kaa într-o figură teatrală, ușor penibilă, care te face mai degrabă să-ți tragi palme peste față decât să tremuri de spaimă. Sunt convins că asta i s-a cerut, deci nu aș blama-o pe ea personal.

Shere Khan (Benedict Cumberbatch) / Foto: Netflix

Puștiul care-l joacă pe Mowgli, Rohan Chand, face o treabă excepțională. La numai 13 ani, se impune în rolul protagonistului așa cum n-ar reuși mulți actori experimentați și reușește să ducă în spate un film făcut aproape exclusiv pe calculator. Imaginează-ți că a trebuit să converseze pe platou cu marionete, figurine și alte improvizații, dar se exprimă ca și cum ar avea o conexiune reală cu ele. E, de departe, vedeta întregului film.

Recomandări

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

În fine, „Mowgli” e foarte greu de recomandat cuiva. E prea explicit pentru copii, poate chiar traumatizant, dar prea copilăros și previzibil pentru adulți. Fiind lansat la numai doi ani după ultima ecranizare, nu poate fi considerat nici „Cartea Junglei” a noii generații. Pur și simplu nu are ce căuta în anul 2018.

„Mowgli: Legenda Junglei” a apărut pe Netflix pe 7 decembrie. Dacă ești fan înrăit al scrierilor lui Kipling, ai putea să-l urmărești doar ca să bifezi încă un titlu de pe listă. S-ar putea să te mai atragă și dacă nu ai văzut filmul din 2016, deci dacă asta ar fi prima versiune live-action (cu actori în carne și oase) pe care ai vedea-o. Altfel, e redundant.

Nota: 6/10

Urmărește-ne pe Google News