Piesa are o distribuție de excepție, cu Monica Davidescu și Aurelian Temisan. Cei doi fac cuplu pe scena Teatrului Național, dar și în viață reală.

Lor li se alătură Silviu Biriș, Ovidiu Cuncea, Cosmin Vîjeu și Kira Hagi. Kira fiind fata fostului mare fotbalist Gheorghe Hagi, în prezent antrenor și proprietar al echipei Farul și al Academiei care-i poartă numele.

Kira Hagi a jucat în mai multe filme, seriale și piese de teatru

Hagi a urcat pe scenă la finalul piesei

Hagi a fost prezent la premiera piesei, iar la finalul reprezentanției a urcat pe scenă în aplauzele sutelor de oameni prezenți în sală. Iar actorii n-au ratat momentul pentru o poză de colecție cu cel supranumit „Regele” fotbalului românesc.

Kira Hagi are 27 de ani și până acum a jucat în mai multe filme, seriale și piese de teatru. Iar pentru acest rol a fost aleasă în distribuție de Toma Enache, regizor cu care a mai lucrat la „Între chin și amin”, un film-document despre Experimentul Pitești.

Referitor la piesa „Sistemul Perfect”, aceasta a fost pusă în scenă pentru prima dată la Berlin în 1892. Apoi a fost de mai multe ori readaptată, fiind preluată și prezentată cu succes pe scenele celor mai mari teatre din lume. 

Kira Hagi îi dă replica lui Aurelian Temișan pe scena TNB

Kira a jucat și în „Lia – soția soțului meu”

Fata lui Gheorghe Hagi a ajuns și pe micile ecrane în serialul difuzat de Antena 1. 

„Personajul pe care îl interepretez, Mira Bădescu, are o meserie care mă intrigă şi mă fascinează deopotrivă. De altfel, asta îmi place cel mai mult la actorie, faptul că pot să întruchipez profesii pe care nu o să am ocazia să le practic și că pot să interpretez nenumărate tipuri de personalități, care scot la iveală conflicte sau împing acțiunea într-o direcție neașteptată”, spunea Kira. 

Are pasiune pentru actorie

Fiica „Regelui” a urmat cursurile Facultății de Teatru și Film New York din Las Vegas, una dintre cele mai bune școli de practică în producția de film.

Kira a mai jucat în scurtmetrajele „București, te iubesc” (2014) și „Fragile” (2017). De asemenea, ea a primit un rol principal în pelicula „Între chin şi amin”, un film tulburător despre ceea ce a însemnat Experimentul Piteşti.

Kira Hagi (centru), alături de părinții săi, Marilena și Gheorghe Hagi

„Părinții mei m-au susținut în tot ceea ce fac. Când le-am spus că vreau să devin actriță au spus: noi te ajutăm și te susținem cât putem, dar să știi că noi nu înțelegem această meserie, așa că trebuie să te descurci singură. Tata ne-a spus întotdeauna: dacă ai o meserie nu o să fii niciodată sărac și îți găsești menirea ta”, spunea fata lui Hagi în trecut.

Foto: TNB

 
 

Urmărește-ne pe Google News