– E bine să-ţi cauţi o bonă printr-o agenţie de profil, deoarece ai la dispoziţie mai multe opţiuni.
– Prin agenţie poţi verifica extrem de uşor dacă experienţa bonelelor care îşi oferă serviciile este reală.
– În plus, poţi alege bona şi pe baza referinţelor prietenilor de familie care au avut sau au o bonă de care au fost sau sunt mulţumiţi.
– Este foarte important ca atunci când alegi bona ca aceasta să corespundă nevoilor copilului tău.
– Transmite prin telefon cât mai multe date despre bona pe care o consideri potrivită micuţului tău, pentru ca agenţia să-ţi pună la dispoziţie cea mai bună bonă.
– Pasul următor e să mergi la sediul agenţiei pentru a te întâlni cu bonele.
– Agenţia îţi va pune la dispoziţie patru-cinci bone alături de CV-ul acestora.
– Este recomandat să verifici pe loc referinţele acestora.
– Totodată, vei primi un CV (numit şi profil) al acestora. Se recomandă verificarea pe loc a referinţelor sunând câteva familii care au apelat la serviciile lor.
– Întreabă cât de repede s-au acomodat copiii familior respective cu bona.
– Pasul următor este interviul.
– Discuţia pe care o ai cu potenţialele candidate joacă un rol esenţial în alegerea celei mai bune bone.
– Pentru a nu scăpa nimic din vedere, trebuie să ai pregătită dinainte o listă cu întrebări (experienţa pe care o are în creşterea copiilor, calităţi pentru rolul de bonă, program).
– Este indicat ca interviul să aibă loc acasă, deoarece, astfel, vei observa prima reacţie a copilului la vederea bonei.
– Perioada de acomodare este extrem de importantă în stabilirea unei relaţii între bonă şi copil.
– Este recomandat ca în primele zile ca bona să fie supravegheată de unul dintre părinţi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_442a3c6f99cab7925db6c67d76e4c49d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c994068f40cbc410ad6c7b027f5a0f7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6d8574d7c026cbd6431844d4e209eb4a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cc9f430cbe2dcf3dd2e08c5227d4af1b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ba4b21c18ddf02ce45f6fa0812b583bf.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d334cd5129285202ce4ac706df09f247.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a8b743b902a1d11b61be4426bbb3548a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c6a6476fe63765c69683bdeae854bc78.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_993e4bf16b0ecabf2740853044643af2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_821b564595f41bab0c6fd0d7ac8180b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_6b1ce88bbae6899943a0ca31c637fc01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_a19111687f754aa227216626ac35160a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_e98c120dbbb9d18dfc1ca5a29dae9eca.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_73897ed987bf0d146f7ebc96bbffa450.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_01878ef431fccc9792e50e5c62f89567.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_60e37bddc75b26400334ddfab9dc8e32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d086f4e21048a17a7b09851194f95631.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_30652e3a47cc054b3653e590e3856a50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_4301ff6937af2d8bf1a0a1bf4ff09824.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_cc3add813d7f3301e5871933f8c81715.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_7e3b8d6d723658a46397dc03995b68b3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d98ad4e05605bfbdc7cc9c43dc0feea6.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_fdae59d43a08e1869f6e2bb88c6e9b0f.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.