Gabriela ne-a lăsat un link pe Facebook cu mesajul „Poate interesează… Măcar o persoană să conştientizeze ce înseamnă cu adevărat OBEZITATEA”. Nimic deosebit până aici. Multă lume militează împotriva obezităţii, în special cei slabi, care nu au ţinut vreodată o cură de slăbire. Însă un click mai târziu am descoperit că Gabriela Ungureanu este îndreptăţită să vorbească despre acest subiect. Link-ul postat era către un articol dintr-un ziar local, un articol despre Gabriela, în carte ea povestea cum a reuşit să slăbească nici mai mult nici mai puţin de 70 de kilograme. O schimbare impresionanată de care puţini sunt capabili.
De la 57 la 130 de kilograme
Gabriela are 44 de ani şi este cadru militar pensionar. A fost mereu pasionată de lectură şi călătorii, iar de curând şi-a descoperit o nouă pasiune: viaţa sănătoasă.
Problemele cu greutatea nu le-a avut întotdeauna. Avea doar 57 de kilograme când a rămas însărcinată, iar după naştere s-a trezit cu 40 de kilograme în plus. Bineînţeles că a ţinut diete peste diete încercând să revină la vechea ei siluetă.
Din păcate, curele de slabire nu au făcut decât să-i aducă şi mai multe kilograme. Pare paradoxal, dar Gabriela spune că de vină a fost efectul yo-yo – după fiecare regim revenea la alimentaţia normală şi acumula mai multe kilograme decât pierduse.
“Eram un maldăr de grăsime”
Astfel a ajuns să cântărească mult peste 100 de kilograme, depăşind dublul greutăţii pe care o avea înaintea sarcinii. “Eram un maldăr de grăsime”, spune acum Gabriela despre ea însăşi.
Am fost curioasă ce simte acum când vede pozele ei vechi, poze în care avea peste 130 de kilograme. “Îmi este ruşine că am stat ani de zile cu acea grăsime pe mine” se confesează Gabriela.
La un pas de divorţ
Cum a reuşit totuşi să o ia de la capăt după atâtea şi atâtea diete nereuşite? Decizia salvatoare a luat-o într-un moment de cumpănă în viaţa personală.
Era la un pas de divorţ când a decis să-şi adune gândurile şi şi-a dat seama că îşi poate salva familia dacă se salvează mai întâi pe ea însăşi. “Am trecut de la agonie la extaz, până în momentul în care mi-am adunat gândurile, am început să citesc studii psihologice privind nutriţia si cărţile nutriţioniştilor români cât şi ale celor din străinătate”.
Citeşte continuarea pe Unica.ro

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Libertatea vă urează Paște Fericit! Trimite și tu mesaje de Paște celor dragi în aceste zile de sărbătoare!
 
Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Unica.ro
Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Viva.ro
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Marele actor, surprins cu femeile vieții lui. Soția și fiica au aceeași vârstă, 28 de ani, și sunt superbe! El se luptă cu cancerul, ele îl îngrijesc ca pe un rege
Libertateapentrufemei.ro
Marele actor, surprins cu femeile vieții lui. Soția și fiica au aceeași vârstă, 28 de ani, și sunt superbe! El se luptă cu cancerul, ele îl îngrijesc ca pe un rege
Ce scrie Encyclopædia Britannica despre Focul Sfânt de la Ierusalim. „Pretenții de origine miraculoasă”
Adevarul.ro
Ce scrie Encyclopædia Britannica despre Focul Sfânt de la Ierusalim. „Pretenții de origine miraculoasă”
S-au căsătorit în mare secret în Dubai, iar acum s-au DESPĂRȚIT! Vedeta noastră a făcut primele declarații despre divorțul de soțul ei, după aproape un an de căsnicie: „Părea imposibil pentru noi doi...”
Elle.ro

Se știe că Luminița Anghel a vrut să adopte și o fetiță, dar nu a mai putut. Ce i-a spus un călugăr de la Muntele Athos, chiar înainte ca adopția să nu mai aibă loc. Cuvintele lui au marcat-o pe viață

Cine este pompierul înecat în lacul Siriu. Familia nu-şi poate explica tragedia, mai ales că tânărul fusese salvamar pentru o scurtă perioadă
Observatornews.ro
Cine este pompierul înecat în lacul Siriu. Familia nu-şi poate explica tragedia, mai ales că tânărul fusese salvamar pentru o scurtă perioadă
Horoscop 20 aprilie 2025. Scorpionii sunt chemați să dea dovadă de sinceritate maximă față de ei, în toate evaluările pe care le fac astăzi
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2025. Scorpionii sunt chemați să dea dovadă de sinceritate maximă față de ei, în toate evaluările pe care le fac astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI