Scriitoarea din Statele Unite ale Americii a vândut sute de milioane de exemplare din cărțile sale.
Cum arată Danielle Steel la 70 de ani
Danielle Steel, pe numele său adevărat Danielle Fernandes Dominique Schuelein-Steel, s-a născut în New York în 1947 și și-a petrecut copilăria în Franța.
La 18 ani, aceasta s-a căsătorit, iar un an mai târziu a terminat primul său manuscris. Daniel Steel a publicat primul roman în 1972.
Autoarea contemporană a fost căsătorită de 5 ori și are 9 copii. Iată cum arată Danielle Steel, acum, la vârsta de 70 de ani.
Multe dintre cărțile sale sunt pline de senzualitate și romantism, iar temele abordate de Danielle Steel se concentrează în jurul familiilor bogate care se află într-un impas.
Chiar dacă acest tip de cărți i-a adus renumele internațional, Danielle Steel a scris, de-a lungul timpului, și cărți de ficțiune pentru copii și poezii. Găsești aici cărți scrise de Danielle Steel.
Cele mai frumoase cărți scrise de Danielle Steel
Danielle Steel și-a făcut debutul literar cu romanul „Going Home”, dar continuă să scrie și în prezent. Printre cele mai recente volume publicate de aceasta se numără „The Duchess”, „The Right Time”, „Fairytale” și „Past Perfect”, toate lansate pe parcursul anului trecut.
Dacă vrei să citești cele mai frumoase cărți scrise de Danielle Steel de-a lungul carierei sale, am făcut o selecție pentru tine pe care o găsești mai jos.
„Surprizele vieții” de Danielle Steel
Volumul cuprinde povestea lui Valerie Wyatt, o femeie cu o carieră de succes în televiziune, căzută în depresie după ore petrecute cu stiliști și chirurgi esteticieni care nu reușesc să o facă să uite adevărul – împlinește șaizeci de ani. Află mai multe despre viața acestei regine a eleganței și despre relațiile sale complicate de familie. Cartea „Surprizele vieții” este disponibilă aici.
„Aripile destinului” de Danielle Steel
Nicolas von Bingen face parte din aristocrația germană și își crește singur copiii. Un vechi secret al familiei sale îl face să fie extrem de vulnerabil în contextul valului în creștere al nazismului – mama sa era de origine evreiască. Află prin ce aventuri va trece Nicolas în încercarea de a părăsi Germania și de a traversa Atlanticul pentru a le oferi fiilor săi o nouă viață din volumul „Aripile destinului”, disponibil aici.
„Strada Charles 44. Adresa iubirii” de Danielle Steel
Francesca se confruntă cu o mare problemă. Iubitul său vrea să renunțe la relația pe care o are cu ea, dar și la casa pe care o au împreună, aflată pe Strada Charles, la numărul 44. Convinsă fiind că nu poate renunța la această locuință, aflată chiar lângă propria sa galerie de artă, Francesca ia o decizie care îi va schimba viața.