De atunci, injecţiile cu botox au câştigat foarte mult în popularitate, iar femeile au fost din ce în ce mai hotărâte şi nerăbdătoare să încerce ele însele această metodă. Aceasta procedură are beneficii reale, dar întotdeauna este recomandabil să cunoşti mai întâi avantajele şi dezavantajele botoxului înainte de a lua o decizie. Dr. Marek Vâlcu, specialist în chirurgie estetică ne spune care sunt avantajele, dar şi dezavantajele injectării cu botox.
”Botoxul sau Toxina A Botulinum este o substanţă care este sintetizată din Clostridium Botulinum, bacterie care poate cauza otravirea severă a mâncării şi lasată netratată poate conduce chiar la moarte. Această toxină este purificată şi apoi injectată în pielea pacientului, unde blochează receptorii acetilcolinici, cauzând o paralizie temporară a muşchiului prin blocarea impulsurilor către nervi, creând o suprafaţă mai fină a pielii. Tratamentele cu botox nu sunt folosite numai împotriva ridurilor, ci şi pentru întinerirea pleoapelor şi înlăturarea spasmelor care afectează muşchii ochiului, pentru a preveni transpiraţia abundentă la nivelul axilei, fiind de asemenea în studiu folosirea lor şi pentru alte probleme legate de sănătate sau frumuseţe.
Avantaje
– Toxina botulinică este o alternativă viabilă chirurgiei plastice (face lift), fiind mai ieftină (250 -450 euro pe zonă injectată)
– Este o metodă eficientă de a scăpa rapid de riduri, recomandată atât bărbaţilor, cât şi femeilor, care te face să arăţi cu zece ani mai tânăr în trei zile
– Nu este nevoie să fie întreruptă activitatea muncii, după injectare pacientul putând să-şi reia imediat activitatea cotidiană
– injectarea nu este dureroasă si oferă rezultate aproape rapidă (efectul apare după 3-7 zile de la injectare)
– Botoxul are un impact benefic asupra trasaturilor fine, fiind eficace în reducerea ridurilor, cu efect benefic asupra liniilor fine, liniile de expresie sau pentru minimizarea cicatricilor, iar anumite cercetări sunt în curs pentru a determina dacă tratamentul poate fi aplicat pentru dureri de cap sau alte tipuri de durere.
– Alt aspect care trebuie mentionat este ca în Statele Unite botoxul este aprobat pentru tratamente cosmetice, eliminând astfel imediat orice teamă în folosirea lui.
Dezavantaje
– Referitor la costuri, cu siguranţă procedura nu este una accesibilă oricui. Un singur tratament cu botox într-o singură zona costă între $250 şi $450 pe sedinţă, un aspect care în nici un caz nu este de neglijat, în special dacă ne gândim la faptul că este nevoie de câteva şedinţe pentru a menţine un grad ridicat de eficacitate a întineririi.
– efectele acestor injecţii vor dispărea după o perioadă de 4-6 luni
– în locul înţepăturilor pot apărea echimoze, care dispar în câteva zile
– tratamentul poate avea şi rezultate nedorite, mai ales dacă este folosit prea mult botox. Expresiile faciale nefireşti, din cauza faptului că muşchii sunt paralizaţi.
–
În ceea ce priveşte sănătatea, dr. Marek Vâlcu spune că nu sunt aşa multe motive de îngrijorare. Dacă procedura este aplicată de un medic specializat, singurele efecte adverse care pot apărea sunt stările de greaţă, durerile de cap temporare, balonare, contuzii sau dureri. Slăbirea muşchilor feţei, care poate determina dificultăţi de mişcare a feţei, este un alt efect advers care poate apărea şi care adesea ar putea fi însoţit de simptome specifice gripei.