Cuprins:
Cum curăț chiuveta și cada
Obiectele sanitare din baie trebuie să fie întotdeauna curate pentru a nu favoriza apariția bacteriilor. Și pentru că le folosim zilnic, de câteva ori, cada și chiuveta se murdăresc cel mai repede. Rămân urme de săpun, fire de păr, se depune praful, dar, din fericire, toate acestea se îndepărtează ușor, dacă știi să urmezi câțiva pași.
Curăță chiuveta și cada cu oțet
Universalul oțet alb funcționează și în acest caz. Pune hârtie absorbantă pe toată chiuveta și varsă peste ea un oțet. Lasă să acționeze 30 de minute, scoate hârtia și clătește chiuveta.
Spală chiuveta cu spirt
Varsă spirt alb pe un burete umezit și freacă bine chiuveta. Clătește și curăță din nou, dar a doua oară cu un burete îmbibat în bicarbonat de sodiu și gel de duș. Clătește apoi.
- Înmoaie un burete și pune pe el pastă de dinți antitartru. Spală chiuveta cu această soluție și clătește. Va străluci ca nouă.
Terebentină pentru curățarea chiuvetei și a căzii
Amestecă puțină terebentină cu sare grunjoasă și freacă chiuveta cu o perie mare. Ai grijă la miros!
Soluție pentru curățat aragazul
Pulverizează soluție pentru curățat aragazul și lasă să acționeze, după care clătește. Este valabil numai pentru chiuvetele sau căzile din ceramică sau fontă. Nu pentru cele din acril.
Spala cada ori chiuveta cu lămâie și sare
Taie o lămâie în două și pune sare pe fiecare jumătate. Lasă să acționeze, freacă apoi chiuveta și clătește. Se va curăța și va străluci.
Hipoclorit de sodiu pentru curățarea obiectelor sanitare
Amestecă puțin hipoclorit de sodiu cu bicarbonat de sodiu și pune amestecul pe pun burete. Freacă bine chiuveta și clătește. Va elimina toate urmele și dârele.
Chiuveta din inox se curăță cu coji de cartofi
Freacă chiuveta cu coji de la cartofi, lasă să acționeze câteva minute, clătește și șterge cu o cârpă moale.
Săpun negru pentru chiuvetele din inox
Freacă cu săpun negru un burete și șterge chiuveta. Elimină toate petele de grăsime.C
Cum curăț cada și chiuveta din acril
Dacă chiuveta și cada ta sunt din acril, sunt și mai ușor de întreținut. În această situație nu poți utiliza orice substanță fiindcă le poți distruge. Deci, nu folosi pe acest tip de material oțet, produse anticalcar, prea acide sau abrazive.
- Cea mai bună soluție rămâne un burete înmuiat în apă și detergent lichid de vase, șampon sau gel de duș.
- Dacă există pete poți folosi puțină pudră de argilă. Freci cu un burete impregnat cu o pastă din argilă și puțină apă.
- Petele se mai pot curăța cu un spray pentru geamuri. Pulverizează, lasă să acționeze și apoi clătește.
- Mai poți folosi pastă de dinți, pe care o pui pe un burete. Freci bine și clătești.
Câteva soluții simple din ingrediente pe care, cu siguranță, le ai în casă, care te vor ajuta să elimini petele și să cureți chiuveta și cada.
Poate te interesează să știi și: