Salteaua patului sau a canapelei poate păstra mirosurile neplăcute, dar și transpirația din timpul nopții, celulele moarte ale pielii ori praful depus de pe o zi pe alta. Curățarea corectă a saltelei se face regulat, iar acest pas te poate scăpa de acarieni și alergeni de praf. Iată cum să cureți eficient canapeaua și salteaua patului.

Pașii esențiali de făcut pentru curățarea saltelei de pat și a canapelei

Începe cu schimbarea așternuturilor

Spălarea așternuturilor și a protecției de saltea, a pernelor ori topperului este esențială. Acestea se schimbă săptămânal, sau chiar mai devreme de 7 zile dacă există persoane care transpiră mai mult noaptea, și se spală la o temperatură de minim 40 de grade, ideal 60 de grade, pentru a îndepărta orice urmă de mizerie sau alergeni.

Continuă cu aspirarea saltelei și aerisirea

În saltea se acumulează praf, dar și particule de piele sau păr, microogranisme pe care uneori nu le vezi cu ochiul liber, dar care îți pot afecta somnul și sănătatea. Aspirarea saltelei de dormit se face săptămânal, pe toate părțile acesteia.

Igienizarea și eliminearea mirosurilor neplăcute

Un alt pas important pentru curățarea saltelei ori canapelei constă în igienizarea suprafeței, pentru a elimina mirosurile neplăcute. O igienizare rapidă și ușoară poate fi făcută aplicând bicarbonat de sodiu pe suprafața saltelei, lăsat să acționeze pentru 20 de minute, după care se aspiră bicarbonatul. Acesta are rolul de a elimina umiditatea din saltea, dar și de a îndepărta mirosurile neplăcute impregnate.

Curățarea petelor de pe saltea sau canapea

După aspirare și igienizare, dacă pe suprafața saltelei sunt pete vizibile, poți încerca și câteva soluții de curățare. De obicei, petele galbene regăsite pe saltea apar din cauza transpirației și acumularea de ulei de corp. Aceste pete pot fi îndepărtate cu ajutorul unei soluții pe care o poți pregăti tu în casă. Iată ce ai de făcut.

Soluții făcute în casă pentru curățarea saltelei și canapelei

Apă oxigenată. Amestecă apă oxigenată cu trei linguri de bicarbonat de sodiu și un strop de detergent lichid de vase. Pune totul într-un recipient cu pulverizator și stropește pe suprafața saltelei ori a canapelei. Această soluție te va ajuta să scoți petele persistente și vechi de pe saltea. Șterge cu o lavetă din microfirbă umedă după ce ai pulverizat și lasă salteaua să se usuce într-o cameră aerisită.

Oțet alb. Pentru îndepărtarea mirosurilor puternice, dar și a acarienilor și bacteriilor, amestecă 2, 3 linguri de oțet cu apă caldă și pulverizează pe saltea. Șterge cu o lavetă și lasă salteaua sau canapeau să se aerisească pentru câteva ore.

Zeamă de lămâie. Fă un amestec din zeama de la o lămâie, 2, 3 linguri de bicarbonat de sodiu și apă. Aplică prin pulverizare pe suprafața canapelei ori a saltelei, șterge cu o lavetă și lasă să se aerisească.

Amoniac. Tot pentru a scoate petele persistente de pe suprafața saltelei, amestecă amoniac cu apă caldă și pulverizează. Șterge apoi cu o lavetă umedă și lasă salteaua să se usuce înainte de a pune lejeria de pat curată.

Și sarea ajută la absorbția umezelii, dar și la eliminarea petelor proaspete. Dacă ai obervat o pată lichidă, pune sare deasupra, aceasta va absorbi umezeala, lasă să acționeze câteva minute, apoi curăță cu o lavetă curată și lasă să se usuce.

Peroxid de hidrogen. Dacă observi pete pronunțate, cum ar fi cele de sânge, pe suprafața saltelei, le poți curăța cu peroxid de hidrogen de 3%. Pune soluția într-o sticlă cu pulverizare, pulverizează pe pata de sânge, lasă să acționeze câteva minute, apoi șterge cu un prosop curat. Poți repeta pulverizarea până vezi că pata dispare.

Sfaturi pentru a menține salteaua curată și într-o stare bună pe o perioadă lungă de timp

Poți prelungi durata de viață a saltelei de pat sau a canapelei dacă acorzi atenție câtorva detalii. Iată câteva sugestii:

Curăță și aspiră salteaua în mod regulat. Dacă nu este posibil să aspiri salteaua săptămânal, atunci fă-o cu atenție o dată pe lună. Aspiră atent și profund salteaua și tapițeria patului, dar și canapeaua pe toate părțile. Folosește și o soluție cu apă și bicarbonat o dată la câteva luni pentru a te asigura că împrospătezi suprafața.

Întoarce salteaua o dată la câteva luni. De regulă, salteaua de pat are două fețe, așa că o poți întoarce la fiecare trei sau șase luni. În felul acesta se va repoziționa compoziția saltelei, iar aceasta își poate păstra forma pentru un timp îndelungat.

Aserisește zilnic încăperea în care dormi. Imediat cum te trezești, aerisește patul pe care ai dormit, iar dacă ai posibilitatea, scoate pernele sau pilota de somn la aer proaspăt pentru 30 de minute pe zi. În felul acesta, vei împiedica pătrunderea în interior a umidității și transpirației eliberate în timpul nopții și vei preveni răspândirea acarienlor.

Schimbă lenjeria de pat săptămânal și alege întotdeauna materiale de calitate, în special bumbacul, deoarece acesta permite pielii să respire pe timpul nopții.

Folosește protecții speciale pentru saltea. Există material special conceput pentru protecția saltelei de pat, care ajută la protejarea acesteia.

Pe lângă acestea, nu uita că și pernele trebuie curățate periodic, pentru a  menține densitatea și elasticitatea umpluturii.

O suprafață curată și aerisită de somn se va resimți și în calitatea odihnei tale, așa că adoptă aceste obiceiuri simple, dar eficiente pentru zona de dormit din casa ta. Ulterior, mediul de confort va fi îmbunătățit considerabil.

Citește și: Plante de apartament potrivite pentru locuri întunecoase

Sursă info: mattressonline.co.uk

Sursă foto: 123rf.com

Urmărește-ne pe Google News