Pe lângă firimituri pe taste mai zăbovesc și fire de praf, de păr sau scame. Prima metodă este să întorci tastatura sau laptopul și să îl bați pe ”spate”. Va cădea ceva mizerie din el, dar nu tot! În prima fază ai două metode simple.
Cuprins:
Cum cureți tastatura cu un post-it
Foloseşte partea lipicioasă, care se introduce între tastele de la laptop, razant. Pe el se vor lipi bucăţile de pâine uscată şi alte urme de murdărie. Le schimbi când se umplu de mizerie. Cu această metodă vei putea să scapi chiar şi de cojile de seminţe care au ajuns între tastele laptopului sau ale calculatorului.
Cum cureți tastatura cu bandă adezivă
Principiul e cam același. Ai nevoie de o rolă de scotch sau alt tip de bandă adezivă. Cum procedezi? Rupe o fâşie lungă de bandă adezivă şi înfăşoară capetele de degete, ca şi cum ai folosi aţă dentară. Trece partea lipicioasă a benzii adezive printre şanţurile tastaturii şi astfel vei ”pescui” particulele greu de scos dintre piese.
Cum cureți tastatura cu o periuţă de dinţi
Ia o periuţă de dinţi cu peri moi şi foloseşte-o la curăţat spaţiile dintre taste. Este eficientă şi nu strică circuitele de sub taste. Apoi, umezeşte un beţişor cu capete de bumbac cu alcool sanitar şi şterge spaţiile după ce le-ai periat. Evident, mai întâi aparatul va fi deconectat de la priză.
Pentru o curățire mai profundă se scoate capacul din spatele tastaturii și se curăță cu atenție. Este o operațiune care se face o dată pe an.
Cum cureți tastatura cu gel
Gelul este fabricat din material antibacterial care absoarbe murdaria și praful din spații foarte înguste cum sunt cele dintre butoanele tastaturii.
Gelul curăță și dezinfectează, fără a lăsa urme de substanțe sau pete. Se mai poate folosi pentru a curăța: tastatura PC, telefonul, telecomanda, bordul mașinii, încălțămintea, frunzele plantelor etc.
Cum cureți tastatura de laptop
Pasul 1
Oprește laptopul. Scoate cablul de încărcare și toate cablurile USB. Înclină laptopul în față. Scutură carcasa.
Pasul 2
Cu coada unei linguri învelită într-un șervețel umed trece peste toate marginile tastaturii. Asta va curăța orice altă urmă de mizerie și praf.
Pasul 3
Cu un mini-aspirator (pentru firimituri) curăță tastele. Astfel vei elimina toată mizeria. Dacă nu ai un astfel de dispozitiv, poți folosi și un uscător de păr.
Pasul 4
Dacă încă mai ai mizerie, atunci va trebui să scoți tastele.
Înainte de asta va trebui să verifici dacă modelul laptopului tău are taste care se pot scoate. Ia tastele și șterge-le cu șervețele umede apoi pune-le cu atenție înapoi. Iată cum le ștergi.
În primul rând trebuie să scoți fiecare tastă din propriul suport, cu ajutorul unei șurubelnițe linie, nu floare (cât mai subțire). Trebuie scoasă fiecare tastă în parte. Acestea vor iesi ușor din mecanismul de prindere și se pun la loc la fel de ușor.
Apoi, iei un bețișor de urechi și îl îmbibi ușor în alcool (spirt), după care, începi să cureți cu atenție fiecare spațiu dintre taste. Ai grijă să nu atingi suportul de prindere. Insistă pe părțile din plastic care sunt probabil pătate de cafea sau alte substanțe.
În timp ce cureți pune toate tastele într-un bol cu apă și cu detergent pentru a se înmuia mizeria. Lasă-le 30 de minute. Scoate-le și pune-le la uscat. Apoi, cu ajutorul schemei de mai jos, pune-le pe fiecare la locul lor.