Cum devine sfânt o persoană obişnuită

Ce este canonizarea

Calendarul creștin ortodox include 152 de români care au fost canonizați de către Biserica Ortodoxă Română de-a lungul timpului. În cele ce urmează îți vom spune tot ceea ce trebuie să știi despre procesul de canonizare.

În aghiologia (tradiția) ortodoxă, precum și în Dreptul bisericesc ortodox, canonizarea este definită drept actul liturgic și administrativ prin care Biserica recunoaște, declară și așază în rândul sfinților pe eroii credinței care au trecut la Domnul, cinstindu-i pe baza învățăturii sale dogmatice. În cadrul Bisericii Ortodoxe acest proces mai este cunoscut și sub denumirea de proslăvire.

De asemenea, prin canonizare se înţelege înscrierea sau aşezarea cuiva în canonul sau catalogul sfinţilor ca o formă de recunoaştere a sfinţeniei unei persoane de către autoritatea bisericească, potrivit Creștinortodox.ro.

După canonizare, o persoană poate fi venerată în mod public în biserici, numele ei poate fi invocat în rugăciuni, iar viața și faptele sale sunt recunoscute ca un model de urmat. În primele secole ce creștinism canonizarea s-a conturat în strânsă legătură cu venerarea martirilor și a evoluat continuu spre statornicirea unui cult dedicat acestora.

Recomandări

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților

În tradiția apuseană, termenul de canonizare are un înțeles similar, fiind privit ca un act final prin care Papa decide ca un serv al lui Dumnezeu, deja recunoscut printre fericiți, să fie inclus în rândul sfinților și să fie venerat la nivelul întregii Biserici prin cultul destinat tuturor canonizaților.

Cine poate fi canonizat

În Biserica Ortodoxă, canonizarea este rezervată acelor persoane care au trăit o viață excepțională de credință și sfințenie și care au lăsat în urma lor un exemplu demn de urmat pentru ceilalți credincioși. Pentru canonizare sunt aleși acei oameni care au dus o viață lipsită de păcate și de prihană și care nu s-au abătut nici o clipă de la credința lor.

Aceștia pot să fie oameni de rând ori membri ai clerului, călugări, martiri sau chiar conducători care s-au dovedit a fi credincioși în fața persecuțiilor și a suferințelor de tot felul. Procesul de canonizare nu este limitat la o anumită categorie de oameni, ci se bazează pe puritatea vieții și pe devotamentul acestora față de Dumnezeu.

Majoritatea sfinților sunt sfinții mucenici care au suportat chinuri teribile, închisoare, torturi și, adesea, au ales moartea în locul renunțării la credința lor în Dumnezeu. Prin urmare, oricine poate să devină sfânt, cu condiția să fi trăit o viață virtuoasă și să existe dovezi clare de sfințenie, cum ar fi miracole, mărturii de la cei apropiați sau scrieri inspirate de credință. În cazul martirilor, canonizarea este deseori o recunoaștere a sacrificiului suprem pentru credință, se mai precizează pe site-ul Creștinortodox.ro.

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Criterii canonice impuse de Biserica Ortodoxă Română

Procesul de canonizare prin care un creștin de rând devine sfânt este un proces complex și de lungă durată, care necesită ani buni de investigație și de aprobare, ca să nu mai vorbim de o viață întreagă de trăire pioasă și plină de har.

În cadrul acestui proces, Biserica Ortodoxă Română desfășoară o activitate de cercetare minuțioasă a vieții persoanelor propuse pentru a fi canonizate prin raportare la modul în care acestea și-au schimbat viața. Practic, procesul de canonizare constă în recunoașterea sfințeniei pe baza dovezilor consistente și a mărturiilor credibile.

De-a lungul istoriei, autoritatea bisericească a stabilit o serie de criterii canonice, istorice și pastoral-misionare stricte după care cineva poate fi trecut în sinaxarul ei, cum ar fi moartea martirică, mucenicia, adica suferința pentru Domnul Iisus Hristos, sfârșirea prin moarte pentru credință. Conform aceleiași sursei, există și alte semne ale sfințeniei, cum ar fi Ortodoxia neîndoielnică a credinței persoanei evaluate, ortodoxie păstrată până la moarte în tot timpul vieții și Preaslăvirea lui de către Domnul.

Aceasta din urmă prin cel puțin unul dintre următoarele daruri sau puteri: puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință, puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentru mărturisirea dreptei credințe până la moarte, puterea de a-și închina viața celei mai desăvârșite trăiri morale și religioase, puterea de a săvârși minuni în viață sau după moarte și puterea de a apăra și de a sluji cu devotament eroic credința și Biserica Ortodoxă.

Recomandări

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

Formalitățile și actele premergătoare canonizării

Așa cum am precizat deja, înainte de canonizare, este necesar un amplu proces de cercetare aprofundată, care nu poate începe în mod normal decât la cel puțin cinci ani de la moartea persoanei respective. Există, însă, câteva excepții, în care perioada de așteptare poate fi anulată de către Papă.

Spre exemplu, Papa Benedict al XVI-lea a renunțat la perioada de așteptare pentru predecesorul său, Papa Ioan Paul al II-lea, în 2005, însă acesta încă nu a fost canonizat. Se credea că aceasta reflectă sprijinul ierarhic copleșitor de care s-a bucurat Ioan Paul al II-lea și convingerea populară că este un om sfânt.

La rândul său, Papa Ioan Paul al II-lea a renunțat la perioada de cinci ani în cazul Maicii Tereza și a demarat procesul de canonizare în 1999, la mai puțin de doi ani după moartea acesteia. Pentru a se asigura că persoana propusă spre canonizare îndeplinește toate criteriile amintite anterior, acest proces poate dura zeci și sute de ani, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Ștefan cel Mare, care a fost canonizat în 1992 cu numele de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 488 de ani de la moartea sa.

Procesul de evaluare poate dura chiar și mai bine de un mileniu, așa cum a fost cazul Sfântului Beda Venerabilul teologul, care a trebuit să aștepte 1164 de ani înainte de a fi canonizat, relatează BBC. De-a lungul acestui proces sunt evaluate viața și faptele persoanei propuse pentru canonizare. Aceasta include colectarea de mărturii, examinarea scrierilor și studierea oricăror documente care atestă viața celui propus spre canonizare. Toate acestea sunt apoi evaluate de o comisie specială a Bisericii.

Sfântul Sinod are ultimul cuvânt

Dacă sunt respectate toate criteriile pe care le-am enumerat anterior, autoritatea bisericească are dreptul să procedeze la actul de canonizare, respectând anumite reguli preliminare, dar și o serie de rânduieli liturgice specifice pentru desfășurarea canonizării propriu-zise.

Comisia specială întocmește un dosar pe care îl prezintă Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La rândul său, Sinodul va întocmi un act sinodal scris, care va cuprinde motivarea canonizării, hotărârea sinodului prin care se face însăşi trecerea în rândul sfinţilor, adică în catalogul sau canonul sfinţilor, instituirea cultului public bisericesc, general sau local, fixarea zilei de sărbătorire a sfântului, trecerea lui în calendarul bisericesc (sinaxar) şi a slujbei lui în cărţile de ritual, şi, în sfârșit, orânduirea ca anumite biserici să aibă de acum înainte hramul sfântului respectiv.

La final, odată ce un duhovnic este recunoscut ca sfânt, Biserica Ortodoxă Română stabilește o dată la care va fi organizată ceremonia solemnă de canonizare și se pregătește o slujbă specială pentru acest moment solemn.

Cum decurge momentul solemn al canonizării

Urmează momentul canonizării. Ceremonia solemnă include aducerea moaștelor acelui sfânt, ungerea acestora cu mir și așezarea lor într-o raclă. Se săvârșește apoi un ultim parastas al persoanei respective considerată deja sfântă, care se face numai pentru cei care nu au încă un cult organizat și acceptat de Biserică în chip tacit.

În cadrul unei Liturghii solemne, episcopii citesc actul săvârșirii solemne de canonizare emis de Sfântul Sinod al Bisericii prin care are loc canonizarea. În ajunul zilei în care are loc canonizarea se oficiază ultimul parastas, se cântă acatistul și se organizează o vecernicie și o priveghere toată noaptea. La acestea vor participa activ membrii Sfântului Sinod, care vor observa rânduielile prescrise pentru ajunul sărbătorii unui sfânt (mucenic, cuvios, ierarh, mic, mare, etc.), cu pomenirea sfântului care se canonizează.

După Sfânta Liturghie din ziua proclamării canonizării se citește și se semnează tomosul sinodal de către toți membrii Sfântului Sinod. Urmează citirea vieții sfântului și o procesiune cu moaștele și icoana sfântului în jurul bisericii, iar după procesiune, racla cu moaștele sau, în lipsă, doar icoana sfântului este așezată în biserică la loc de cinstire.

Ultimul pas în recunoașterea oficială a sfințeniei unei persoane îl reprezintă publicarea actului de canonizare și trimiterea acestuia către celelalte biserici ortodoxe. De asemenea, Sfântul Sinod aprobă publicarea unei cărți despre viața, faptele, minunile și învățăturile sfântului. Mai târziu, în momentul în care este actualizat calendarul creștin ortodox, este inclusă ziua de sărbătoare a sfântului pentru a fi cunoscută de către toți credincioșii.

După aceea se multiplică imagini cu icoana sfântului și se distribuie în mănăstiri și în biserici, mai ales dacă este vorba despre un sfânt cunoscut și venerat în toată țara, așa cum este părintele Arsenie Boca a cărei canonizare este așteptată de foarte mulți români.

Foto: Shutterstock.com

Urmărește-ne pe Google News