„(…) Migrena nu este o simplă durere de cap, migrena este o boală care, pe lângă durerea de cap, are numeroase alte simptome şi are un tratament specific. Cu toţii poate că avem o durere de cap din când în când, în condiţii de stres, oboseală, răceală şi care de multe ori se ameliorează sub un tratament obişnuit pe care îl putem cumpăra de la farmacie”, a declarat Elena Terecoasă, miercuri, la Medika TV, potrivit News.ro.

,Specialistul spune că în momentul în care durerea de cap nu mai e ceva sporadic, „atunci devine un semnal de alarmă”.

Atunci când avem dureri de cap frecvente, care durează mai mult de câteva ore, care sunt însoţite de greaţă, de vărsături, de tulburări de vedere, orice fel de alte simptome sau mai ales când simţim o durere de cap foarte puternică, cea mai severă din viaţă, trebuie neapărat să ne adresăm unui medic.

Potrivit medicului, pacientul trebuie să se adreseze medicului de familie, iar în final, aceştiaa trebuie să fie evaluaţi de un neurolog.

Elena Terecoasă a explicat care sunt tipurile de migrene.

„În esenţă, migrena este o afecţiune extrem de dizabilitantă pentru pacienţi. Dacă te gândeşti că, din 30 de zile pe lună, 7-8-10 zile te doare capul atât de tare, nu îţi poţi desfăşura activităţile obişnuite, nu te poţi duce la serviciu. Este una dintre cele mai dizabilitante afecţiuni ale adultului tânăr”, a arătat medicul.

Consiliile Județene au cheltuit peste 2 milioane de euro pe servicii juridice în ultimii cinci ani. Mai mult de jumătate din sumă a ajuns la trei mari case de avocatură
Recomandări
Consiliile Județene au cheltuit peste 2 milioane de euro pe servicii juridice în ultimii cinci ani. Mai mult de jumătate din sumă a ajuns la trei mari case de avocatură

Elena Terecoasă a precizat că migrena este o boală cronică și poate să apară la orice vârstă, chiar de la vârste tinere, 14-15 ani, dar este frecventă la adultul tânăr.

„Mulţi ajung să creadă că face parte din viaţa cotidiană. Tratamentul după ureche poate să facă rău, deoarece se poate transforma din migrenă episodică, într-o migrenă cronică, să ajungi să ai dureri de cap în fiecare zi”, a mai precizat neurologul.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Leguma din România care a fost înregistrată la OSIM. Costă în jur de 4 lei per kilogram, are gust dulceag și se cultivă doar în această localitate
FANATIK.RO
Leguma din România care a fost înregistrată la OSIM. Costă în jur de 4 lei per kilogram, are gust dulceag și se cultivă doar în această localitate
Surpriză! Mario Fresh este în Bali alături de o bombă sexy care nu este deloc străină de luminile reflectoarelor. Imaginile au ajuns imediat virale
Unica.ro
Surpriză! Mario Fresh este în Bali alături de o bombă sexy care nu este deloc străină de luminile reflectoarelor. Imaginile au ajuns imediat virale
Escrocheria de pe WhatsApp care îţi lasă prietenii fără mii de lei. Cazul Livianei, care a fost păcălită să dea click pe un link
Observatornews.ro
Escrocheria de pe WhatsApp care îţi lasă prietenii fără mii de lei. Cazul Livianei, care a fost păcălită să dea click pe un link
Horoscop 11 ianuarie 2025. Berbecii ar fi bine să evite complicațiile de orice fel, chiar și pe cele pe care le provocă pentru că le fac plăcere
HOROSCOP
Horoscop 11 ianuarie 2025. Berbecii ar fi bine să evite complicațiile de orice fel, chiar și pe cele pe care le provocă pentru că le fac plăcere

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI