Condiţie: să fii asigurat în România

Principala condiţie pentru a putea beneficia de acest card este să fii asigurat medical în România. Pentru a obţine cardul, trebuie să depui o cerere scrisă la sediul casei de asigurări de sănătate cu care ai contractul de asigurare.
Cererea trebuie însoţită de o copie după buletinul sau cartea de identitate, respectiv, certificatul de naştere pentru minorii sub 14 ani, precum şi de dovada calităţii de asigurat, pe ultimii 5 ani. Costul cardului european este suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS). Casa de asigurări de sănătate este obligată să-ţi elibereze cardul în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data depunerii cererii. De notat că fiecare membru al familiei care călătoreşte în străinătate trebuie să deţină propriul său card european de sănătate.

Co-plată, pentru anumite servicii

Pe baza CEASS , vei beneficia gratuit de toate serviciile medicale asigurate de furnizorii care fac parte din sistemul naţional de securitate socială din ţara respectivă. Decontarea serviciilor medicale aferente cardului european se face, în mod bilateral, la nivel interinstituţional. Dar atenţie, este posibil ca, pentru anumite servicii, să fie necesară şi o co-plată, chiar dacă în România aceleaşi servicii sunt decontate integral. Acest lucru depinde de sistemul de asigurări din fiecare ţară. Pe de altă parte, cardul european nu este valabil în cazul deplasării în străinătate pentru diverse operaţii sau tratamente medicale planificate.
De altfel, cererea pentru obţinerea cardului conţine, la final, şi o declaraţie pe proprie răspundere, prin care certifici că nu intentionezi să-l utilizezi pentru deplasări care au ca scop vreo operaţie sau vreun tratament medical. Tot pe propria răspundere, trebuie să declari că dacă, după eliberarea cardului, la un moment dat, nu o să mai îndeplineşti toate condiţiile în baza cărora a fost eliberat (inclusiv condiţiile privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) te obligi să suporţi, în totalitate, contravaloarea serviciilor medicale decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi rambursate instituţiei, din statul membru UE unde ai beneficiat de serviciile medicale respective.

Ce faci dacă pierzi cardul?

Dacă te afli deja în străinătate şi pierzi cardul, trebuie să te adresezi, prin poştă, fax sau email, casei de sănătate din ţară care ţi l-a eliberat. Aceasta este obligată să îţi remită un certificat provizoriu, în 24 de ore, de la ora primirii solicitării. Certificatul provizoriu de înlocuire (CIP) îţi conferă aceleaşi drepturi ca şi cardul european de sănătate.

Urmărește-ne pe Google News