Cum păstrezi icrele. Cât și cum să le depozitezi

După ce ai cumpărat sau ai colectat icrele de la pește, trebuie să le păstrezi cât mai reci posibil, fără a le îngheța, înainte de a le servi. 

În frigider

Se recomandă să le depozitezi în cea mai rece parte a frigiderului – de obicei, în partea din spate, pe raftul de sus sau pe cel din mijloc. Păstrează cutia sau borcanul sigilatel. Și pentru cele mai bune rezultate, păstrează un pachet de gheață deasupra recipientului cu icre schimbându-l pe măsură ce începe să se dezghețe.

Păstrate în acest mod, icrele se pot păstra între trei și cinci săptămâni, atât timp cât nu deschizi recipientul, deși majoritatea fermelor și comercianților cu amănuntul recomandă să le consumi mai devreme.

Odată ce deschizți cutia, trebuie să încerci să consumi icrele în termen de 24 de ore, deoarece ouăle vor începe să se degradeze odată ce sunt expuse la aer. 

Acestea vor putea fi consumate în continuare în siguranță după o zi, dar își vor pierde unele dintre nuanțe, iar textura lor va deveni mai moale în timp.

Înainte de a le pune la păstrat, icrele trebuie curățate foarte bine. Ele se pun la scurs într-o sită câteva ore, apoi se amestecă cu sare. În medie, ar trebui pus un procent de 10% de sare din cantitatea de icre totală. 

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Se freacă icrele cu sare apoi se pun într-un borcan. Deasupra se adaugă ulei, pentru a preveni apariția mucegaiului. 

În acest fel, ele pot sta în frigider câteva săptămâni, însă pot sta la rece și câteva luni, dacă nu deschizi borcanul prea des și este închis ermetic. 

În momentul în care vrei să faci salată de icre, pur și simplu ia cu lingura din borcan cât îți trebuie, nivelează bine totul în borcan, ca să nu fie bule de aer și apoi mai adaugă ulei și închide bine borcanul. 

La congelator

Poți conserva icrele și la congelator, însă trebuie să ai grijă. Ele sunt foarte perisabile, așa că trebuie înfășurate strâns și scurse foarte bine.

Pentru început, trebuie spălate bine și îndepărtată membrana. Se curăță sub apă rece și se usucă cu un prosop de bucătărie. 

Se adaugă sare peste ele și se amestecă, apoi se lasă deoparte. Icrele se înfășoară în folie alimentară și se pun în congelator. Poți folosi pungi cu fermoar sau alte recipiente care se închid ermetic.

Congelarea icrelor nu este cea mai bună metodă, pentru că ele pot rezista în frigider mult timp. Totuși, dacă alegi această variantă, ai grijă să nu le recongelezi, odată decongelate. 

Icrele crude pot fi congelate, însă nu și caviarul, care își pierde textura și aroma în timpul procesului. 

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Icrele de pește pot sta la congelator aproximativ 3 luni. Toate tipurile de icre de pește pot fi congelate, de la știucă, caraș, guvizi, biban, etc. 

Pentru a le dezgheța, lasă-le în frigider până devin moi și le poți manevra. 

Nu congela niciodată salata de icre. Ea se păstrează în frigider până la o cinci, maximum, de aceea este bine să faci o cantitate mai mică din borcanul cu icre depozitat în frigider, având grijă să scoți tot aerul și să completezi cu un strat de ulei deasupra, ca icrele să țină mai mult timp. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI