Poți pregăti acasă balsam de buze, din ingrediente 100% naturale, pe care să îl folosești ori de câte ori dorești. Iată și câteva recomandări pe care le poți încerca. Cum să îți prepari propriul balsam de buze.

Rețete pentru balsam de buze făcut în casă

Balsam de buze cu lavandă

De ce produse ai nevoie

  • 4 linguri ulei de migdale sau măsline;
  • O lingură ceară de albine;
  • O linguriță de miere;
  • ¼ linguriță vitamina E;
  • 7 picături ulei esențial de lavandă;
  • O linguriță pudră de cacao.

Cum îți faci propriul balsam de buze

Într-o cratiță mica pune ceara și mierea de albine. Încălzește-le puțin, la foc mic, amestecând constant, apoi adaugă și uleiul esențial de lavandă, vitamina E și pudra de cacao. Amestecă rapid pentru 30 de secunde.

Ia cratița de pe foc, apoi pune-o într-un bol cu apă rece și amestecă până când compoziția se încheagă.

Ulterior, pune balsamul obținut în recipientele dorite, apoi lasă să se întărească pentru câteva ore compoziția.

Cum să îţi prepari propriul balsam de buze
Cine e românul care a depus peste 100 de cereri la instanțe, cerând anularea hotărârii CCR vizând turul 2 al prezidențialelor. „Omul și bărbatul virgil din familia gorcea și vaida”
Recomandări
Cine e românul care a depus peste 100 de cereri la instanțe, cerând anularea hotărârii CCR vizând turul 2 al prezidențialelor. „Omul și bărbatul virgil din familia gorcea și vaida”

Balsam de buze cu ulei de cocos și trandafiri

De ce ai nevoie:

  • 1/8 unt de shea;
  • 1/8 cană ulei de cocos;
  • ¼ cană ceară de albine;
  • ¼ cană petale de trandafiri proaspete sau uscate;
  • O linguriță ulei de migdale.

Cum îți faci propriul balsam de buze

Se pun toate ingredientele într-o cratiță mica și le vei da la foc mic pentru 30 de secunde. În tot acest timp, vei amesteca toate ingredientele. Ulterior, amestecul obținut îl vei pune în cutiuțe mici metalice, pe care le-ai spălat și dezinfectat în prealabil, apoi poți depozita balsamul de buze la frigider sau într-un loc răcoros, dacă preferi un balsam de buze cu o textură mai cremoasă.

Petalele de trandafir le poți scoate în momentul în care torni balsamul de buze în recipientele mici, sau le poți păstra pentru un aspect deosebit.

Balsam de buze cu lămâie și zmeură;

De ce ai nevoie:

  • 2 lingurițe ulei de cocos;
  • 4 picături ulei esențial de lămâie;
  • 2 lingurițe mix de gelatină cu zmeură.

Cum îți faci propriul balsam de buze

Pune uleiul de cocos într-o cratiță și amestecă până când acesta începe să se încălzească. Adaugă apoi mixul de gelatină și amestecă bine, la foc mic. Când se topește gelatina, culoarea va fi una roz, roșiatică, asemenea zmeurei. Pune apoi și uleiul esențial de lămâie și amestecă.

Proful de filozofie care a dat Bucureştiul pe caiacul cu care vâsleşte prin sălbăticia cea mai adâncă a Deltei Dunării
Recomandări
Proful de filozofie care a dat Bucureştiul pe caiacul cu care vâsleşte prin sălbăticia cea mai adâncă a Deltei Dunării

Ulterior, compoziția de balsam obținută, pune-o în recipiente mici și dă la frigider până când se întărește.

Balsam de buze cu unt de shea

De ce ai nevoie:

  • O linguriță unt de shea;
  • O linguriță ceară de albine;
  • O linguriță ulei de cocos;
  • O linguriță miere;
  • 5 picături ulei esențial de lămâie sau portocală.

Cum îți faci propriul balsam de buze

Pune într-o crăticioară untul de shea, adaugă ceara de albine și uleiul de cocos și amestecă bine. Când acestea s-au topit, pune peste și mierea împreună cu uleiul esențial preferat. Amestecă totul bine câteva secunde, apoi toarnă balsamul de buze într-un recipient mic și lasă-l să se întărească, după care îl poți folosi ori de câte ori ai nevoie.

Balsam de buze cu vanilie

De ce ai nevoie:

  • O linguriță ulei de cocos;
  • O linguriță ulei de măsline;
  •  2 lingurițe ceară de albine;
  • 2 lingurițe unt de shea;
  • 1/8 linguriță extract de vanilie.

Mod de preparare

Pune uleiurile, ceara de albine și untul de shea într-o cratiță, la foc mic, să se topească. Amestecă apoi toate ingredientele pentru a se combina și omogeniza compoziția. Ia da pe foc, adaugă extractul de vanilie și amestecă bine. Pune toată compoziția în recipiente mici și lasă balsamul natural să se răcească, apoi îl poți folosi.

Apel către lovele. Ce-am înțeles din dezbaterile prezidențiale. Ce-ar fi zis candidatul meu la dezbateri?
Recomandări
Apel către lovele. Ce-am înțeles din dezbaterile prezidențiale. Ce-ar fi zis candidatul meu la dezbateri?

Așadar, îți poți pregăti propriul balsam de buze, din ingrediente naturale, chiar la tine acasă ori de câte ori ai nevoie. Poți folosi aproape orice aromă de ulei esențial pe care o preferi și poți adapta ingredientele după bunul plac. Balsamul de buze se poate folosi oricând la nevoie și îți poate apăra pielea buzelor de factorii externi.

Citește și: Unde se ține dulceața după ce a fost desfăcută

Sursă foto: 123rf.com

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

„Nu suport ideea că folosiți copiii în politică. Poate vreți să adoptați un copil, doamnă...”. Scandal uriaș între Victor Ponta și Elena Lasconi. Moderatoarea a intervenit imediat
Viva.ro
„Nu suport ideea că folosiți copiii în politică. Poate vreți să adoptați un copil, doamnă...”. Scandal uriaș între Victor Ponta și Elena Lasconi. Moderatoarea a intervenit imediat
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican
Adevarul.ro
Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Elle.ro
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
"Păcat de copii, săracii!" Filmul tragediei din Huedin, unde doi frăţiori de 4 şi 6 ani au murit înecaţi într-o groapă plină cu apă, chiar lângă casă
Observatornews.ro
"Păcat de copii, săracii!" Filmul tragediei din Huedin, unde doi frăţiori de 4 şi 6 ani au murit înecaţi într-o groapă plină cu apă, chiar lângă casă
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI