2 Exfolierea

Ritmul de regenerare al pielii presupune ca la trei săptămâni să apară celule epidermice noi. De aceea, celulele moarte trebuie îndepărtate, pentru a face loc celor tinere ce dau un aspect de prospeţime. Prepară-ţi un gomaj, amestecând două linguri de ulei de măsline cu zahăr tos. Pentru zonele cu piele uscată, foloseşte miere uşor zaharisită. Aceasta are un rol foarte bun în îndepărtarea celulelor moarte şi a impurităţilor. De asemenea, poţi obţine un produs exfoliant excelent din cafea macinată mare, amestecată cu miere şi câteva picături de ulei de măsline. Aplici pe tot corpul şi masezi circular, după care clăteşti.

3 Hidratarea

Indiferent de tipul de ten pe care îl ai, hidratarea reprezintă o etapă esenţială. Chiar şi dacă ai pielea grasă! Totuşi, nu aplica loţiunile în mod exagerat, pentru că excesul de cremă nu va hidrata mai mult, ci va astupa porii. Zonele cărora trebuie să le acorzi atenţie sporită sunt pielea feţei, gâtul, dar şi decolteul, coatele şi călcâiele. De asemenea, foloseşte creme pentru protecţie împotriva soarelui şi a frigului. Vei combate astfel apariţia ridurilor şi îmbătrânirea prematură.

4 Hrănirea

O modalitate foarte eficientă de a hrăni pielea în profunzime este masajul cu ulei. După numai câteva zile de masaj susţinut, pielea ta devine mai catifelată şi mai fermă. Uleiurile de măsline şi de migdale sunt cunoscute datorită beneficiilor pe care le au asupra frumuseţii şi tinereţii pielii. Folosirea lor este recomandată zilnic pentru că pătrund adânc în piele şi pot înlocui loţiunea obişnuită de corp. Pentru a avea şi efect de relaxare, adaugă la fiecare baie câteva picături de ulei în apă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News