Perioada de criză îi afectează diferit pe oameni, iar în cazul unora nivelul de stres crește considerabil. Distanțarea socială poate cauza probleme emoționale, o dietă necorespunzătoare poate duce  la schimbări metabolice nedorite, iar lipsa activității fizice poate provoca probleme de sănătate. De aceea, specialiștii recomandă un stil de viață sănătos, chiar și în perioada de izolare.

A fi activ pentru unii poate însemna o sesiune de exerciții fizice după încheierea programului de muncă sau o oră petrecută în bucătărie, urmărind indicațiile din cartea de retete cu capsuni, pentru a prepara cele mai bune deserturi pentru cei dragi. Există numeroase modalități prin care poți fi activ, chiar dacă nu poți ieși din casă.

Formează o nouă rutină

Cu toate că, în perioada aceasta, nu mai poți face lucrurile cu care ești obișnuit (să mergi la cumpărături, să te întâlnești cu prietenii, să mergi la sală etc), există alternative pentru a rămâne activ. A sta în pijamale o zi întreagă și a lucra din mijlocul patului ar putea avea, pe termen lung, efecte negative asupra stării de spirit. De aceea, formarea unei noi rutine, adaptată situației actuale, este recomandată în această perioadă. 

De exemplu, încearcă să te trezești în fiecare zi la aceeași oră, să faci câteva exerciții fizice, să îți prepari un mic dejun gustos și abia apoi să te instalezi în fața computerului pentru a începe activitățile profesionale. 

Descoperă noi activități interesante

În această perioadă, este important să nu renunți la hobby-urile tale, chiar dacă acest lucru înseamnă câteva compromisuri. Dacă obișnuiești să mergi la teatru săptămânal, continuă să faci acest lucru. Majoritatea instituțiilor teatrale și-au mutat spectacolele în mediul online, astfel că te poți bucura în continuare de cele mai bune spectacole. De asemenea, chiar dacă cinematografele s-au închis, poți viziona în continuare cele mai recente apariții cinematografice. Oferta de pe platformele de streaming este variată, iar în unele cazuri vizionarea filmelor este gratuită.

Totodată, în această perioadă, poți încerca noi activități interesante: tricotatul, grădinăritul, gătitul, reamenajarea locuinței. Toate aceste activități sunt benefice atât pentru sănătatea mintală, cât și pentru starea fizică. 

Ai grijă la regimul alimentar

Un regim alimentar echilibrat este esențial în perioada de izolare. Lipsa activității fizice și o dietă dezechilibrată pot avea efecte negative asupra sănătății tale. De aceea, este esențial să îți creezi o rutină alimentară și să eviți gustările dese dintre mese. Sunt recomandate alimentele bogate în proteine și ar trebui să eviți gustările care conțin mult zahăr sau pe cele făinoase.

Păstrează legătura cu prietenii și familia

Distanțarea socială nu înseamnă să întrerupi contactul cu prietenii și familia, ci doar să eviți întâlniri față-n față cu aceștia. Specialiștii recomandă ca în perioada de izolare să rămâi conectat cu cei din jur, chiar dacă acest lucru se întâmplă prin intermediul telefoniei mobile și a internetului. Discuțiile cu ceilalți contribuie la menținerea stării de sănătate mintale, împiedicând astfel dezvoltarea unor stări de anxietate sau depresie. Și în acest caz, este bine să îți formezi o rutină. O întâlnire virtuală cu prietenii după terminarea programului de muncă sau o discuție telefonică cu membrii familiei în pauza de pranz ar trebui să facă parte din activitățile zilnice.

Așadar, în această perioadă de izolare, este important să îți formezi o nouă rutină, adaptată situației, care să te ajute să ai un stil de viață sănătos.

Sursă foto: Liudmyla Guniavaia/ Shutterstock

 
 

Urmărește-ne pe Google News