Cum să devii preot

Să fii preot este mai mult decât un simplu job și asta trebuie să știe toți cei care sunt interesați. Potrivit Bibliei, preotul este investit cu har, așadar este nevoie să simți că si ”chmearea” de a fi preot.

Un bărbat intră în rândul preoților prin Sfânta Taină a hirotoniei, care este realizată doar de un episcop.

Preoții ortodocși se împart în două grupuri distincte: clerul căsătorit sau preot de mir și clerul monahal. În Biserica Ortodoxă, un bărbat poate fi hirotonit după căsătorie, dar atât el cât și soția sa trebuie să fie la prima căsătorie. Dacă rămâne văduv, el nu se poate recăsători și continuă să fie preot.

În general, dacă un celibatar este hirotonit, el trebuie să devină monah pentru a-și putea păstra preoția. Un preot-călugăr este numit ieromonah.

Ce facultate trebuie să faci ca să devii preot

Pentru a deveni preot este obligatoriu să fii absolvent al unui Seminar Teologic. Într-un astfel de seminar pot intra și cei care nu au facultate de Teologie, după mai teste, însă Facultatea de Teologie reprezintă un plus.

Structura școlilor seminarului este similară cu cea a universităților, ceea ce înseamnă că studenții trebuie să participe la cursuri, să finalizeze teme și să promoveze examene.

De asemenea, participarea studenților teologi la programul liturgic fixat de Biserică pentru Facultățile de Teologie este o componentă obligatorie a programului de formare teologică.

Potrivit doxologia.ro, beneficiarul Tainei Hirotoniei este creștinul ortodox liber, major, de gen masculin, absolvent de școală teologică, de unde trebuie să deprindă învățătura de credință, sănătos trupește și sufletește și pregătit spre acest scop, atât din punct de vedere intelectual, cât și moral. Cei investiți în treapta de diaconi și preoți pot fi căsătoriți, însă trebuie să fie cununați înainte de Hirotonie, căci după acest act nu le mai este permis să se cunune.

Cât durează Facultatea de Teologie

În prezent, studiile de licenţă sunt organizate pe un singur domeniu, acela al Teologiei Ortodoxe, cu patru specializări: Teologie Ortodoxă Pastorală (4 ani), Teologie Ortodoxă Didactică (3 ani), Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială (3 ani), Artă Sacră (3 ani).

După acești 3 ani, urmează studii universitare de master – 2 ani – și, pentru cei care doresc, studii universitare de doctorat- 3 ani.

În funcție de specializare, absolvenții de Teoloogie pot profesa astfel:

  • Absolvenții specializării Teologie Ortodoxă Pastorală pot fi hirotoniți ca preoți pentru parohii sau pentru capele (în spitale, azile, unități militare, penitenciare) sau se pot axa pe cercetare.
  • Absolvenții specializării de Teologie Ortodoxă Didactică se pot titulariza ca profesori de religie în învățământul preuniversitar.
  • Absolvenții specializării Teologie Socială pot profesa ca asistenți sociali pe lângă parohii, protopopiate și centre eparhiale, azile, fundații, centre de ocrotire a minorilor etc., aflate sub patronajul Bisericii și al unor diverse asociații.
  • Absolvenții specializării Teologie Artă Sacră pot deveni pictori bisericești, restauratori de biserici sau de pictură bisericească. (sursa. unibuc.ro)

 
 

Urmărește-ne pe Google News