Ce sunt ierburile de Provence

Amestecul cunoscut drept ierburi de Provence reprezintă un mix de condimente făcut cu plante aromatice uscate care sunt cultivate sau utilizate în mod obișnuit în regiunea Provence din Franța. Nu există un amestec standard, așa că ingredientele și proporțiile lor variază de la persoană la persoană și de la o un producător la altul.

Acest amestec de ierburi este o modalitate ușoară de a aduce în bucătăriile din întreaga lume aromele proaspete și savuroase din sudul Franței.

Cum se prepară amestecul de ierburi de Provence

Combinația de ierburi de Provence nu este una stabilită clar, însă majoritatea folosesc, în mare parte, cam aceleași plante aromatice. Amestecul conferă alimentelor o aromă unică, mai ales când este inclusă și lavanda.

  • 4 lingurițe de cimbru uscat
  • 4 lingurițe de busuioc
  • 2 lingurițe maghiran uscat
  • 2 lingurițe de lavandă uscată
  • 1 linguriță rozmarin uscat
  • 1 linguriță de semințe de fenicul
  • 2 frunze de dafin zdrobite
  • Mai poate conține oregano, mentă, pătrunjel, tarhon

Care este diferența dintre amestecurile de Provence și cele din Italia

Mulți pot confunda amestecurile de arome provenite din bucătăria italiana cu cele de Provence și este lesne de înțeles motivul. Multe dintre ingrediente se regăsesc în ambele bucătării. Cu toate acestea, specificul ierburilor de Provence și ceea ce le diferențiază de alte combinații este aroma de lavandă.

La ce se folosește amestecul de ierburi de Provence

Ierburile de Provence sunt folosite în mod tradițional alături de carnea de pui, de miel, pește și legume la tigaie. De asemenea, poate fi folosit la sosuri pentru paste și amestecuri de brânzeturi.

Amestecul se potrivește foarte bine și cu multe alimente incluse în dieta mediteraneană, cum ar fi măsline și roșii coapte, salate de cușcuș și diverse marinate.

Este cunoscut faptul că că anumite ierburi atromatice se potrivesc bine cu anumite alimente: rozmarinul cu miel, tarhonul cu pui, busuiocul cu roșii și feniculul cu pește, așa că cel mai bine este să țineți cont de aceste combinații atunci când vă amestecați ierburile. Asta în cazul în care vreți să faceți amestecuri separate, fiecare cu proporții diferite de ierburi pentru utilizare în diferite rețete.

Cum se păstrează amestecul de ierburi aromatice

Când sunt păstrate într-un recipient închis ermetic, cum ar fi un borcan de sticlă cu un capac etanș, ierburile de Provence și alte amestecuri de condimente vor rezista între șase luni și un an, în funcție de prospețimea ierburilor. Este bine ca recipientele să se păstreze într-un loc răcoros și uscat, ferit de lumină și căldură.

Descoperă și cele mai cunoscute plante medicinale.

Rețetă cu roșii, măsline și ierburi de Provence

Rețetă cu ierburi de Provence

Ingrediente:

  • 2 căni de roșii cherry
  • 1 cană măsline umplute cu usturoi
  • 1 cană măsline grecești
  • 1 cană măsline fără sâmburi
  • 8 cătți de usturoi,
  • 3 linguri ulei de masline
  • 1 lingură de amestec de ierburi de Provence
  • 1/4 linguriță piper

Mod de preparare:

Preîncălziți cuptorul la 200 de grade. Puneți toate ingrediente într-un bol și amestecați-le bine, fără a zdrobi roșiile, apoi puneți-le oe tavă tapetată cu hârtie de copt. Lăsați la cuptor până când roșiile se înmoaie, aproximativ 15-20 de minute.

Serviți cu pâine prăjită, de preferat o baghetă franțuzească și brânzeturile preferate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News