Cuprins:
Dacă îți dorești un gust proaspăt de brânză de vaci, îl poți obține din câteva ingrediente chiar la tine acasă. Modul de preparare este foarte simplu. Citește cum să faci brânză de vaci acasă.
Cum să faci brânză de vaci acasă
Rețetă pentru brânză de vaci cremoasă
Ingrediente
- 2 l lapte proaspăt;
- Zeama de la o lămâie;
Mod de preparare
Vei începe cu fierberea laptelui proaspăt, într-o cratiță încăpătoare, la foc mic. Când laptele începe să fiarbă, se adaugă zeama de lămâie, dar în două tranșe, amestecând rapid până când vei observa că zerul începe să se limpezească, iar materiile solide se vor aduna într-un singur loc sub formă de bulgărași.
Laptele se ia de pe foc în acel moment. Nu se lasă mai mult la temperaturi înalte, deoarece brânza va fi mai tare cu cât este mai mult expusă la căldură.
Se va pune o pânză specială pentru strecurat brânză într-o strecurătoare pe care o vei așeza deasupra unui vas. Vei răsturna conținutul pe care l-ai pregătit și vei strânge în pânză bulgărașii de brânză de vaci.
Dacă îți dorești o brânză mai uscată, atunci, după ce se răcește, mai poți pune brânza în pânză și o mai poți stoarce bine. Poți așeza ulterior și o greutate peste brânză pentru a se întări.
Brânza de vaci proaspătă pe care tocmai ai făcut-o se înfoliază bine și se depozitează într-un recipient care se închide etanș. Se păstrează la frigider pentru o săptămână, timp în care poate fi consumată.
Brânză dulce de vaci făcută în casă cu oțet
Ingrediente
- 2 l lapte proaspăt;
- 60 ml oțet de mere (aprox 4 linguri);
- ½ linguriță de sare.
Mod de preparare
Laptele se pune într-o cratiță încăpătoare și se lasă la foc mic până când ajunge în punctul de fierbere. Se adaugă și sarea în lapte și se amestecă.
Când iei vasul cu lapte de pe foc, poți adăuga oțetul de mere și amesteci bine toată compoziția. Se lasă laptele să se răcească pentru 30 de minute, timp în care brânza își formează bulgărașii și începe să se aleagă zerul.
După acest timp, se ia o bucată de pânză sau tifon mai des și se strecoară laptele prin ea. Se leagă bine pânza și se atârnă deasupra unui vas, acolo unde se va stânge restul de zer ce picură din brânză. Se lasă la scurs pentru câteva ore, timp în care se va omogeniza brânza.
Brânza de vaci este gata și poate fi păstrată la frigider timp de o săptămână. Poate fi consumată simplă, ca atare, dar și adăugată în diferite rețete de plăcinte cu brânză, salate, rețetă de omletă sau deserturi.
Brânză de vaci cu calciu lactic pentru bebeluși
Ingrediente
- 1 l lapte proaspăt;
- 6 pastile de calciu lactic.
Mod de preparare
Laptele se pune la fiert într-un vas încăpător și se lasă la foc mic până când este fierbinte. Se ia apoi de pe foc, se adaugă pastilele de calciu bine sfărâmate și se amestecă intens, rapid, până când pastilele sunt absorbite de lapte.
Se pune apoi vasul cu lapte din nou pe foc pentru 2-3 miute, timp în care se amestecă intens, apoi se lasă deoparte pentru 30 de minute, timp în care se va forma brânza.
După acest timp, tot conținutul se strecoară prin tifon și se lasă la scurs, deasupra unui vas.
Brânza de vaci pregătită în casă se păstrează la frigider și poate fi adăugată în rețetele bebelușilor timp de o săptămână.
Trucuri de care să ții cont atunci când faci brânză de vaci acasă
Alege întotdeauna lapte de vacă de calitate, gras și proaspăt, de la producători. Cu cât laptele pe care îl adaugi în rețetă este mai slab, cu atât vei obține mai puțină brânză de vaci;
Dacă nu ai posibilitatea să obții lapte proaspăt, nu folosi în rețetă lapte UHT, deoarece acest tip de lapte are o capacitate redusă de coagulare;
Când pregătești rețeta de brânză de vaci, nu aduce niciodată laptele în punctul de fierbere pentru a evita prinderea acestuia de fundul vasului;
Brânza de vaci proaspătă poate fi făcută și fără zeama de lămâie, însă pentru a se prinde laptele și pentru a se forma bulgărașii, este nevoie să fie lăsat la temperatura camerei timp de 36 de ore. Cu cât aerul din încăpere este mai cald, cu atât laptele se va prinde mai repede. Ulterior, laptele se pune la foc mic și rețeta de brânză de vaci se pregătește la fel cum am precizat în rețeta de mai sus.
Citește și: Cele mai bune rețete de risotto
Sursă foto: 123rf.com