ComenteazăCuprins:
Cum să faci oţet la tine acasă
Ingrediente
- 4 kg de mere
- 4 l apă
- 200 g zahăr
- 250 g miere de albine
Mod de preparare
Ia mere cât se poate de coapte, aproape să se strice. Spală-le bine și taie-le în sferturi, cu tot cu coajă și cotor. Trece-le printr-un robot de bucătărie sau răzătoare, apoi pune-le într-o oală sau un vas de sticlă.
Adaugă zahărul și apa și amestecă bine cu o lingură de lemn.
Acoperă oala cu un prosop și apoi cu un capac și lasă totul să fermenteze timp de 14 zile la temperatura camerei.
În fiecare zi trebuie să amesteci merele din oală ca să fermenteze bine.
După două săptămâni, se trece toată compoziția printr-o sită, apoi încă o dată printr-un tifon. Stoarce bine resturile de mere ca să obții cât mai mulț oțet.
Măsoară cât lichid ai obținut și adaugă 50 g de miere la fiecare litru de suc. Pune mierea și amestecă bine până se dizolvă. Acoperă din nou oala cu prosop și las-o la temperatura camerei aproximativ două luni.
În acest timp nu trebuie să amesteci deloc în lichid. Nu închide oala ermetic, pentru că trebuie să pătrundă puțin aer la oțet, astfel încât să fermenteze. Peste 40-60 de zile vei observa o ciupercă, ca un fel de pojghiță, care se depune pe fund. Acum, trebuie să scurgi oțetul în borcane și să lași la limpezit câteva zile până la o săptămână. Se aruncă pojghița de pe fundul oalei și se spală bine oala.
La finalul perioadei de o săptămână, se vor depune sedimente pe fundul borcanelor. Acum trebuie turnat oțetul în sticle sau alte borcane curate, care vor trebui închise cu capac, dar nu ermetic.
Oțetul de mere se păstrează la temperatura camerei și se poate consuma imediat, deși de preferat este să mai fie lăsat câteva luni.
Despre oțet
Oțetul poate fi obținut din orice lichid care poate fi transformat în alcool printr-un proces în două etape. Sucul de fructe sau alt lichid conține zahăr, care este transformat în alcool și dioxid de carbon prin acțiunea enzimelor de drojdie.
Alcoolul astfel format se combină cu oxigenul atmosferic prin acțiunea bacteriei Acetobacter, formând acid acetic și apă.
Acizii organici și esterii derivați din fructe sau din alte materii prime sunt, de asemenea, prezenți și sunt responsabili pentru variațiile de gust și aromă ale oțetului. Oțetul de masă conține aproximativ 4 % acid acetic.
În 1864, chimistul și bacteriologul francez Louis Pasteur a demonstrat că bacteriile Acetobacter sunt cele care determină transformarea alcoolului în acid acetic. Aceste bacterii colaborează în mod simbiotic, producând suficient acid acetic pentru a preveni invazia altor organisme.
Cum se face oțet
În ciuda originii sale străvechi, tehnologia de producere a oțetului a avansat lent, îmbunătățirile constând în principal în metode mai bune de aerisire. Procedeul Orleans, cea mai cunoscută dintre metodele vechi, folosea un butoi cu o capacitate de aproximativ 50 de galoane (200 l).
În butoi se turna un macerat format din vin sau alt lichid alcoolic și se adăuga o cantitate mică de oțet care conținea o masă de bacterii de oțet, numită mama oțetului, pentru a începe reacția.
Una sau două găuri de aerare mici, practicate deasupra nivelului lichidului, expuneau suprafața la aerare. Oțetul finit era extras printr-un robinet de lemn aflat în partea de jos. La umplerea butoiului cu o nouă încărcătură de materii prime se avea grijă să se evite ruperea peliculei de bacterii de la suprafață.
La începutul secolului al XVIII-lea, un tehnolog olandez, Hermann Boerhaave, a descoperit că rata de producere a acidului în procesul de fabricare a oțetului era direct proporțională cu cantitatea de suprafață expusă la aer. Astfel, metodele ulterioare au încercat să introducă mai mult aer în butoaie. În secolul al XX-lea, a fost dezvoltată aerarea continuă – bule de aer pompate prin macerat.
Principalele utilizări ale oțetului sunt aromatizarea alimentelor și conservarea sau murarea produselor din carne, a peștelui, a fructelor și a legumelor.
Pentru a fi folosit ca și condiment, oțetul este adesea aromat cu usturoi, ceapă, tarhon sau alte ierburi și condimente. Amestecat cu ulei și condimente, devine un sos clasic rece – vinegretă – folosit ca dressing pentru salatele de legume și servit ca sos cu legume, carne și pește gătite la rece.
Oțetul este, de asemenea, un ingredient comun în marinate și este utilizat pe scară largă la murarea castraveților și a altor legume.
Valoarea nutritivă
Perfect pentru a potența aroma mâncării, oțetul este, de asemenea, foarte sărac în calorii, cu doar 9 per lingură pentru cel alb distilat și 14 per lingură în cel balsamic, caloriile provenind din carbohidrații care se găsesc în zahăr.
Cu zero grăsimi și cantități foarte mici de carbohidrați, unele studii au arătat că un mic aport zilnic poate fi un ajutor eficient în programele de reducere a greutății.
Însă un alt studiu din Olanda, realizat în 2012, a constatat că înghițirea zilnică a varietății de cidru de mere poate fi dăunătoare pentru smalțul dinților, așa că trebuie să se dea dovadă de prudență.
Oțetul de cidru de mere și alte varietăți crude pot fi, totuși, folosite pentru a face arămii de fructe aromate.
Având în vedere numeroasele sale pretenții privind proprietățile benefice pentru sănătate, până în prezent s-au efectuat puține cercetări care să permită să se ajungă la concluzii concrete cu privire la potențialele beneficii pentru sănătate.
Tipuri și soiuri
Deoarece oțetul poate fi făcut din orice fruct sau sursă de zahăr, există o gamă largă de soiuri care se găsesc în magazinele de specialitate și în cele de produse naturiste.
Unele dintre cele mai exotice sunt cele de curmale, banane, ananas și zmeură, precum și cele infuzate cu mirodenii și ierburi precum usturoiul, ardeii iuți și tarhonul.
Unele dintre cele mai comune tipuri care se găsesc în magazinele de vânzare cu amănuntul sunt:
- Oțet alb distilat
- Oțet din vin, atât roșu, cât și alb
- Oțet balsamic
- Oțet de cidru
- Oțet de orez
- Oțet din malț
Oțetul albul distilat este obținut din alcool distilat diluat; soiurile de vin provin din struguri; cel din cidrul este obținut din mere; malțul din malț de orz și alte cereale; orezul din orez; iar balsamicul este obținut din struguri, dar poate fi supus și unei a treia etape de încălzire sau concentrare.
Sursa foto: 123rf.com
Rețete de țuică de prune, cea mai populară băutură românească