Cuprins:
În zilele toride de vară, plantele de apartament, dacă nu fac parte din categoria plantelor rezistente la căldură precum cactușii, pot deveni sensibile și își pot pierde din vitalitate. Iată ce ai de făcut și cum să îngrijești plantele de apartament pe caniculă.
Cum să îngrijeşti plantele de apartament pe caniculă
Gradele ridicate din termometre pot afecta calitatea vieții plantelor de apartament. Dacă alte plante suculente iubesc căldura și nu vor avea nicio problemă cu canicula, există și alte specii de plante care au nevoie de îngrijiri speciale pentru a rezista. Iată și câteva trucuri utile care te vor ajuta să te bucuri de frumusețea plantelor naturale, indiferent de vreme.
Chiar dacă sunt plante de apartament și stau la interior, asigură-te că lumina directă a razelor solare nu bate direct pe frunzele ori florile lor, în special pentru plantele care se află într-un balcon deschis sau la ferestre. Este de preferat să eviți așezarea plantelor naturale pe pervazul geamurilor pe timp de vară.
Oferă-le umbră, mai ales speciilor care nu prea iubesc soarele, și ai grijă să le asiguri cantitatea de apă necesară.
Udarea plantelor de apartament pe timp de caniculă nu se face niciodată la ora prânzului, ci doar dimineața devreme sau seara târziu, atunci când rădăcina plantelor nu mai este supraîncălzită. De asemenea, chiar dacă temperaturile sunt ridicate, nu uda plantele în exces, altfel apa va bloca asimilarea oxigenului din sol, iar planta nu va supraviețui pe termen lung.
Mare atenție și la temperatura apei cu care uzi plantele. Acestea nu se vor uda niciodată cu apă rece, ci apă la temperatura camerei, în caz contrar, apa rece la poate provoca un șoc plantelor.
Poți împrospăta plantele naturale și cu ajutorul unui recipient cu pulverizator, stropind frunzele plantelor cu apă proaspătă ocazional, însă ai grijă să ții cont de nevoile plantei. Sunt plante de apartament care nu tolerează o stropire ocazională cu apă, așa cum este planta Saintpaulia, care are frunze păroase.
Chiar dacă este caniculă afară, plantele de apartament au în continuare nevoie de fertilizare, deoarece substanțele minerale din pământ le vor ajuta să reziste mai bine factorilor externi. Asigură-le fertilizator pe un pământ umed. Dacă solul este uscat, odată cu aplicarea fertilizatorului, rădăcinile plantelor pot arde. Substanțele alese pentru fertilizarea solului trebuie să se adapteze cerințelor fiecărei plante în parte.
Nu uita nici de ambientul din încăpere. Reglează umiditatea din cameră acolo unde ai plante naturale și asigură-te că aerul din interior nu este uscat. Multe plante de interior rezistente la căldură provin din medii tropicale, așa că sunt obișnuite cu căldura și nu au nevoie să fie învăluite de un aer rece precum cel al aerului condționat. Asigură-te că nu setezi aparatul direct în bătaia plantelor.
De asemenea, acordă atenție și frunzelor și florilor plantelor. Asigură-te că le cureți periodic și că scoți părțile uscate, dacă este cazul.
Descoperă și: Plante de interior care au nevoie de lumină
Cum se udă plantele pe timp de caniculă
Indiferent că vorbim despre plante în ghiveci sau cele plantate în pământ, pe timp de caniculă toate tipurile de plante pot suferi în urma carenței de apă. Și ghivecele în care acestea sunt păstrate pot influența modul de dezvoltare al plantei, deoarece rădăcina plantei în interiorul unui ghiveci din plastic se poate arde mai repede față de rădăcina unei plante plantate direct în pământ.
Pentru a evita deshidratarea plantelor pe timp de caniculă, poți acoperi pământul de la suprafața ghiveciului în care acestea sunt plantate cu un strat de coji de nucă, scoarță de copac, argilă expandată sau granule de argilă. Toate acestea au rolul de a reduce transpirația plantei și de a menține umiditatea în vas pentru o perioadă mai lungă de timp.
Există plante de apartament care se dezvoltă cu apa pe care i-o lași în farfuria ghiveciului, așa că asigură-te că este mereu apă proaspătă acolo pentru ca planta să își tragă de acolo ori de câte ori are nevoie.
Plante de apartament rezistente la căldură
Iată mai jos și câteva recomandări de plante de interior care rezistă foarte bine pe timp de caniculă și se pot păstra în apartamentul călduros toată vara.
Sansevieria, Limba Soacrei
Una dintre cele mai cunoscute plante de apartament și datorită rezistenței acesteia. Este o plantă de interior care rezistă la temperaturi ridicate și care nu are nevoie de îngrijiri speciale.
Ficus
Nu are nevoie de o îngrijire complicată, ci doar de lumină intensă și o udare moderată. Este planta ideală pentru apartament, chiar și în zilele toride de vară, deoarece are nevoie să fie udată rar, ba chiar preferă pământul uscat între udări.
Aloe Vera
Este și ea una dintre plantele care rezistă bine pe timp de caniculă, ba mai mult, are nevoie de lumina intensă și căldură pentru a se dezvolta. Planta se udă moderat și rar.
Cactus
Cactușii sunt plante din desert, așa că supraviețuiesc aproape în orice condiții. Căldura nu este o problemă pentru nicio plantă de acest gen, singura nevoie a lor este un sol drenat și o lumină intense.
Plante suculente
Dacă vrei plante naturale în apartament care să îți reziste și pe caniculă, și în sezonul rece, atunci cele suculente sunt alegerea ideală. Sunt recunoscute pentru capacitatea lor ridicată de a rezista la condiții de secetă, așa că lumina intensă și călduroasă a soarelui pe timp de vară nu le va aduce nicio daună.
Nu uita că orice plantă naturală are nevoie de o îngrijire specială pentru a rezista, așa că acordă atenție eventualelor boli apărute din cauza paraziților ori substanțelor chimice și îngrijește-le imediat cu produsele necesare pentru a le oferi substanțele nutritive de care au nevoie.
Citește și: Plante de apartament care se potrivesc în baie
Sursă foto: 123rf.com