Ce este RMN-ul
Rezonanța magnetică (RMN) este o metodă imagistică medicală care nu folosește raze X, ci un câmp magnetic extern foarte puternic, iar pacientul nu este expus la radiații ionizante. Tehnica permite observarea cu precizie a anumitor organe, precum creierul sau inima, sau țesuturi moi, ca măduva osoasă și mușchii. Tehnica este non-invazivă, dar, pe de altă parte, este foarte zgomotoasă, motiv pentru care, în cazul copiilor mici ar putea reprezenta o provocare. Un alt inconvenient poate fi faptul că necesită o stare de imobilitate perfectă pe o perioadă destul de lungă de timp, de la 20 până la 40 de minute, chiar mai mult, în funcție de zona examinată.
Ce trebuie să știi tu, ca părinte
Dacă cel mic are nevoie de un RMN, nu trebuie să te îngrijorezi, toate explicațiile îți vor fi oferite de specialistul care îl va realiza. După ce este dezbrăcat, copilul va fi instalat în poziție culcată, cel mai adesea sprijinit cu perne și chiar legat cu benzi, pentru a rămâne nemișcat. Dacă este suficient de mare pentru a înțelege, tehnicianul îi va arăta copilului cum să comunice în timpul examinării, cu ajutorul unui microfon, al unui buton etc. Echipat cu protecție auditivă, copilul va fi apoi introdus într-un tunel.
Aparatul poate părea impresionant pentru părinți, dar, în general, trebuie să știi că puțini copii suferă de claustrofobie. Specialistul stă în spatele unei ferestre și realizează secvențe imagistice, care durează, în medie, trei minute. Copilul, avertizat în prealabil, trebuie să stea perfect nemișcat atunci când aude zgomotul specific. După ce au fost realizate imaginile, copilul este scos din tunel, iar apoi poate fi îmbrăcat.
Pregătirea pe vârste
Dacă bebelușul are mai puțin de șase luni, testul se face fără sedare, dar ideal ar fi să fie împiedicat să doarmă înainte de a fi introdus în dispozitiv, pentru a trage un pui de somn în timpul investigației. După ce își mănâncă porția de lapte și a adormit, i se poate pune protecția auditivă și apoi va fi introdus în aparat. Cel mai adesea, bebelușii nu sunt treziți de zgomot.
Pentru copiii cu vârste între 6 luni și 3 ani se poate apela la sedare. Din nou, cel mic poate fi împiedicat să adoarmă înainte de a ajunge la clinică, iar, odată așezat în aparat, este posibil să fie legat cu benzi. Copiii nu adorm întotdeauna la timp pentru programare, iar, din acest motiv, alocă-ți mai mult timp pentru a sta la clinică. Copilul își poate păstra suzeta ori plușul preferat, dacă asta îl liniștește.
După vârsta de 3 ani, sedarea nu mai este de multe ori eficientă, iar copilul trebuie să coopereze. Explică-i în prealabil cum se va desfășura examinarea, subliniază faptul că nu este dureroasă și că, dacă va coopera, totul va merge mult mai repede. Dacă se mișcă, imaginile vor fi neclare, iar tehnicianul va trebui să repete secvența. Nu în ultimul rând, avertizează-l că aparatul face zgomot, dar că acest lucru se întâmplă pentru că face fotografii.
Pentru anumite organe, de exemplu, ficat sau rinichi, poate fi necesară utilizarea unei substanțe de contrast pe cale injectabilă. Discută despre această posibilitate cu copilul și spune-i că o cremă anestezică îi va fi aplicată pe piele, pentru a nu simți înțepătura.
Sunt situații în care testul este imposibil de efectuat, fie pentru că cel mic nu poate adormi în pofida sedării, fie pentru că nu poate sta liniștit câteva minute. În acest caz, se poate folosi anestezia generală, însă aceasta va fi programată ulterior, după un consult preanestezic. După investigație, laudă-l pentru efortul depus și vorbește despre această experiență cu el, pentru a te asigura că nu a fost afectat de eveniment. Sugerează-i să deseneze sau să se joace cu doctorul pentru a-l ajuta să exprime ceea ce a simțit.
Sursa foto: Shutterstock