Cum cele mai comune sunt cele pe bază de roșii, mulți oameni profită de ocazie pentru a obține cele mai bune semințe pe care le vor folosi în anul următor ca să cultive roșii de calitate în propriile grădini. În schimb, alții preferă să folosească semințele în alimentație, exploatând astfel numeroasele beneficii pe care acestea le au pentru sănătate. De aceea, obținerea, tratarea și păstrarea corectă a semințelor sunt pași simpli, dar esențiali pentru a asigura o recoltă sănătoasă și de calitate.

Ce sunt roșiile și când au apărut

Roșiile sunt unele dintre cele mai importante legume cultivate la nivel mondial, fiind apreciate pentru gustul lor savuros, dar și datorită beneficiilor pentru sănătate. Acestea fac parte din familia Solanacee, care cuprinde peste 3.000 de specii și care sunt diferite prin gust, aspect și mod de cultivare. Roșia este singura specie domesticită din secțiunea Lycopersicon din genul Solanum, care constă din 13 soiuri.

Aceste legume sunt cunoscute încă din vremea vechilor azteci și au fost cultivate pentru prima dată în vestul Americii de Sud. În Europa au fost aduse de către exploratorii spanioli la mijlocul anilor 1500, potrivit Science Direct.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Chiar și astăzi, în această regiune a continentului sud-american cresc specii sălbatice de roșii. De altfel, timp de mulți ani, roșiile au fost considerate otrăvitoare și nesigure pentru consum. Deoarece sunt apreciate în bucătăriile din întreaga lume, roșiile sunt cultivate atât în grădinile personale, cât și la scară industrială. Se consumă proaspete, în salate, sau sunt utilizate pentru prepararea diferitelor feluri de mâncare, ketchup-uri, sosuri și conserve delicioase, specifice sezonului.

Câte soiuri de roșii există

Alegerea semințelor de la producători de renume poate să fie soluția pentru a obține o recoltă generoasă de roșii, cu legume aspectuoase și cu un gust și o aromă plăcute. Ca să poți obține o recoltă bună, nu este suficient doar să achiziționezi semințe de calitate superioară.

Succesul unei culturi de roșii va depinde și de ceea ce vei face ulterior. Semințele trebuie plantate în pământ, într-un loc permanent. Pentru a avea o cultură de succes trebuie să ții cont de două aspecte esențiale. Pe de-o parte, solul trebuie pregătit în mod corespunzător, în timp ce în pământ, dar și în aer trebuie menținută o temperatură adecvată, de peste 15°Celsius.

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Avantajul principal al acestei metode este acela că simplifici semnificativ procesul de creștere și de întreținere a plantelor. De asemenea, este important de știut că soiurile de roșii se împart în două mari categorii: cele cu tulpini scurte și cele cu tulpini înalte. În cazul primei categorii, recolta se obține în primele 2-4 luni, și se coc rapid. De partea cealaltă, roșiile înalte pot să atingă câțiva metri înălțime, având o producție bogată și o perioadă lungă de fructificare.

Care sunt cele mai bune semințe de roșii

Mulți dintre oamenii care locuiesc la țară caută semințe de roșii de calitate, care, atunci când sunt plantate, oferă o recoltă bogată și generoasă. Semințele care sunt destinate cultivării în sere germinează eficient și oferă producții pe termen lung, fiind remarcabile pentru rezistența lor și pentru faptul că nu necesită îngrijiri speciale.

Roșiile reprezintă o sursă importantă de vitamine și de minerale esențiale pentru coprul uman, motiv pentru care atât fermierii, cât și grădinarii amatori cultivă semințe de roșii. Pentru a obține o recoltă bogată de roșii de calitate trebuie achiziționate cele mai bune semințe. Acestea sunt mici, plate și ovale, care de obicei au culoarea galben-maronie. Prin procesul de plantare și de îngrijire adecvată, semințele de roșii pot da naștere la răsaduri care ulterior devin plante mature, capabile să producă fructe.

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu
Recomandări
Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

Cum alegi semințele de roșii

Atunci când selectezi semințele de roșii este important să știi că o idee bună este aceea să obții o varietate de semințe deoarece unele plante de roșii produc mai devreme sau mai târziu roade comparativ cu altele, iar fiecare soi în parte are propriile sale calități unice. Unele roșii sunt excelente în combinație cu brânză, altele merg de minune pe sandvișuri, în timp ce altele sunt mai potrivite pentru supe și diferite sosuri, aflăm de la specialiștii de la Seedparade.co.uk.

De asemenea, trebuie să ții cont de faptul că anumite soiuri preferă umiditatea și expunerea la soare, în timp ce altele se dezvoltă mai bine în condiții climatice mai răcoroase. Factorii de mediu specifici influențează în mod semnificativ dezvoltarea tomatelor.

Trebuie să știi că există o gamă largă de soiuri de roșii, iar unele dintre acestea sunt destinate exclusiv cultivării în sere, în timp ce altele sunt ideale pentru cultivarea pe terenuri deschise. Dacă ți-ai propus să cultivi roșii în scop comercial, experții în domeniu recomandă să optezi pentru hibrizi deoarece sunt mai rezistenți și, totodată, au și un aspect plăcut. Totuși, este important să reții că nu vei putea colecta semințe de la hibrizi pentru plantarea din sezonul următor.

Cum se obțin semințele de roșii

Pentru a obține semințe de calitate pentru recolta de anul următor va trebui să colectezi semințe de roșii de pe fructele complet coapte din mijlocul verii până în toamnă. Primul pas este acela să alegi cele mai frumoase roșii și să colectezi semințe doar de la roșii cu polenizare deschisă, care includ toate soiurile.

Semințele de roșii hibride pot încolți și crește, dar adesea vor produce plante de tomate care revin la una dintre plantele parentale genetice ce pot produce roșii mult diferite de cele la care te aștepți. Semințele de tomate necesită ceva muncă pentru a fi recoltate deoarece sunt „închise” într-un sac gelatinos, care conține inhibitori de creștere pentru a împiedica răsărirea semințelor în interiorul roșiilor. Iată ce trebuie să faci, pas cu pas, pentru a reproduce și pentru a accelera procesul de obținere a semințelor de roșii.

Recoltarea semințelor

Se recoltează cele mai mari și mai sănătoase roșii. Acestea sunt tăiate în două, de la tulpină la capătul înfloririi și se scoate toată pulpa cu semințe din ambele jumătăți într-un castron. Se curăță toată partea mai tare din interior, inclusiv codița.

Procesul de fermentare

Adaugă o cană cu apă caldă la pulpa de roșii și toarnă amestecul într-un borcan de sticlă sterilizat pentru conserve sau într-un bol pentru a începe procesul de fermentare. Acoperă partea superioară a borcanului cu un tifon sau cu un prosop de bucătărie din hârtie pentru a ține departe musculițele și pentru a reduce mirosul neplăcut de fermentație. Așează borcanul într-un loc cald, la o temperatură de 15-20 de grade Celsius și lasă-l două până la patru zile pentru ca procesul de fermentație să aibă loc, recomandă specialiștii de la The Spruce.

Amestecă o dată pe zi

Amestecă ușor compoziția o dată pe zi pentru a îndepărta pulpa din jurul semințelor de roșii. Nu fi surprins dacă o ciupercă albă apare deasupra amestecului după câteva zile. Această ciupercă utilă va consuma pulpa, pregătind semințele pentru depozitare.

Verificarea fermentației

Verifică zilnic procesul de fermentare pentru a găsi un eventual strat de mucegai ce se poate forma deasupra semințelor și a pulpei. Fermentația este terminată în momentul în care din amestec se ridică bule de aer sau când întregul strat de pulpă este acoperit cu mucegai. Semințele se vor depune pe fundul borcanului într-un lichid apos, sub un strat mai gros de pulpă și de mucegai. Dacă nu vei opri procesul de fermentare în acest moment, semințele pot începe să germineze prea devreme.

Separarea semințelor

Îndepărtează și elimină mucegaiul din borcan. Alternativ, adaugă apă în borcan și amestecă sau agită energic. În acest fel, semințele bune se vor depune pe fundul recipientului.

Curăță semințele

Strecoară amestecul de semințe printr-o strecurătoare și clătește bine semințele sub jet de apă. Îndepărtează orice bucățele de pulpă și de mucegai, astfel încât să rămână doar semințe curate.

Uscarea semințelor

Întinde semințele pe o farfurie pentru a le usca. Nu folosi hârtie sau prosoape de hârtie pentru că, în caz contrar, semințele se vor lipi de acestea și vor fi greu de îndepărtat. Așează semințele într-un loc cald și uscat și lasă-le până se vor usca complet. Nu încerca să accelerezi procesul cu ajutorul căldurii deoarece aceasta poate distruge semințele.

Cum se păstrează semințele de roșii

Semințele de roșii își păstrează valabilitatea timp de 4-5 ani, însă specialiștii recomandă să fie folosite cât mai repede pentru a se obține cele mai bune rezultate. Pentru asta, stocarea lor în condiții optime este esențială pe termen lung. Iată câteva recomandări în acest sens:

  1. Semințele trebuie să fie complet uscate înainte de a fi depozitate, pentru a preveni formarea mucegaiului și degradarea acestora.
  2. După uscare, semințele se păstrează în pungi sau recipiente etanșe, de preferință din sticlă sau plastic, pentru a le proteja de umiditate și aer. Adăugarea unui pliculeț de silica gel în recipient ajută la menținerea uscăciunii.
  3. Semințele se păstrează într-un loc răcoros și uscat, ideal între 5°C și 15°C. O cămară răcoroasă sau frigiderul pot fi locuri ideale de stocare.
  4. Este important să etichetezi recipientele cu semințe, specificând pe etichetă soiul și anul în care au fost recoltate ca să-ți fie mai ușor la însămânțare.
  5. Semințele de roșii se păstrează cel mai bine în cartoane de hârtie, chiar și un banal chibrit poate fi o căsuță bună de păstrare, plicuri de hârtie etc.

Trebuie să știi că, înainte de semănat, semințele trebuie ținute 2-3 zile la frigider pentru a se întări. În acest fel, procesul de germinare va fi mai bun și mai uniform, potrivit Agrointel. De asemenea, în clipa în care sunt aduse de la 2-3 grade Celsius, la 20 de grade, semințele încolțesc aproape concomitent.

Foto: Shutterstock.com

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

dabaca2020   •   13.09.2024, 13:22

Felicitari reporter Libertatea pentru articol ,educativ-instructiv ! Mai asteptam asemenea subiecte .

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI