Căldura, prieten de nădejde
Căldura te ajută să scapi de durere. Chiara tunci când simți că ai un cârcel, pune pe zona dureroasă o pernă electrică sau o sticlă cu apă caldă și menține timp de 20 de minute. Mușchiul se relaxează și durerea dispare. Dacă mai simți nevoia poți aplica din nou, dar după 20 de minute de pauză. O soluție este și un duș sau o baie caldă în care poți adăuga săruri de baie cu magneziu. Dacă nu poți pune în practică nici una dintre soluțiile de mai sus, presează cu degetul zona dureroasă timp de 10 secunde. După câteva repetări ale procedeului, durerea se va diminua.
Suplimente de folos
Ar fi bine și să suplimentezi prin dietă aportul de magneziu și potasiu. Surse bune ar fi: pâinea și cerealele integrale, nucile, fasolea, legumele și fructele (în special bananele și portocalele). Nu omite nici produsele lactate, care îți vor furniza calciul de care ai nevoie. Dacă ți se întâmplă să ai crampe musculare atunci când faci exerciții fizice, bea cel puțin două pahare cu apă cu două ore înainte să faci efort, după care nu mai bei nimic. Apoi, bea câte 125 ml până la 250 ml de apă la fiecare 15 minute, în timpul sesiunii. Ai putea folosi ți băuturile speciale pentru sportivi, care se găsesc înb comerț. Chiar dacă nu faci efort fizic, în general, bea mai multă apă. Dacă suferi de cârcei noaptea, ia suplimemte cu vitamina E. Studiile arată că aceasta îmbunătățește ciruclația.
Remedii preparate în casă
Poți folosi și remedii naturale pe care le prepari acasă. Amestecă o parte de ulei esențial de perișor (Gaultheria procumbulus) cu patru părți de ulei vegetal (de măsline sau de floarea-soarelui). Masează zona dureroasă cu acest preparat care diminuează crampele și stimulează circulația sângelui. Poți să-l folosești de mai multe ori pe zi. Se mai face un amestec din fructe de măceș (50 g), fructe de cătină (50 g), frunze de ciuboțica cucului (25 g) și roiniță (25 g). Două liguri din acest amestec se infuzează timp de 10 minute într-un litru de apă. Ceaiujl se bea tot pe parcursul unei zile. Se poate îndulci cu miere.
Leacuri pentru crampele musculare
”Usturoiul diminuează spasmele vasculare, contribuind la reducerea tulburărilor circulatorii (inclusiv în varice și hemoroizi) și micșorează riscul de tromboză. Se consumă ca atare, minimum doi-trei căței pe zi. Extern, se poate folosi ardeiul iute. Datorită proprietăților revulsive și rubefiante, este recomandat în crampe musculare, entorse și probleme reumatice. Tinctura de ardei se diluează cu apa și se aplică sub formă de comprese. Extractele de ginko biloba sunt de mare ajutor în deficiențele ciruclatorii, în deteriorarea ciruclației periferice, iar administrarea lor are efecte deosebite în crampele dureroase care afectează în mod special mușchiul gambei. Se recomandă sub produse care conțin extract de plantă, în cantitate de 120-240 mg pe zi”, susține doctor farmacist Ovidiu Bojor.