– Privește înainte şi fixează-ţi că reper un punct fix mai îndepărtat. Astfel, simţul interior al echilibrului este reorientat, prin demonstrarea vizuală a mișcării;
– Evită consumul de alcool, ţigări şi mâncăruri grase;
– Nu citii în timp ce călătoreşti;
– Lasă deschis unul dintre geamuri și Încearcă să convingi șoferul să facă mici popasuri. Aerul curat ajută.
– Dacă eşti pe un vas, mergi pe puntea principală „la mijlocul navei” și privește linia orizontului, acolo unde cerul pare să se unească cu apa;
– Aplică din când în când comprese cu apă rece, pe ochi și gât;
– Roagă medicul sau farmacistul să-ţi recomande niște medicamente care ajută la prevenirea senzaţiei de rău de mişcare. Cu o oră sau două Înainte de a pleca în călătorie, ia o astfel de pastilă;
– Încearcă să ocupi unul dintre scaunele din faţă ale maşinii sau ale avionului;
– Nu plecă de acasă cu stomacul gol.
Dar nu mânca orice, alege alimente uscate și ușoare.
– Ține-ţi capul nemişcat.
– Redu cât de mult poţi mişcările capului, eventual ţine-l fix pe tetieră, pentru că acestea accentuează simptomele neplăcute.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 15 decembrie 2024. Scorpionii vor întâlni oportunități profesionale importante
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 15 decembrie 2024. Scorpionii vor întâlni oportunități profesionale importante
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI