Când o alegi rodia trebuie să fie roșie și bine coaptă. Să nu aibă pete negre și nici să fie prea moale. Înainte de a o tăia spală-i bine coaja. Iată prin ce metode poți să îi scoți semințele.
Cuprins:
Cum se curăță rodia prin batere
Se rulează fructul pe masă, apăsând ușor pentru a-i înmuia coaja care este tare. Apoi, cu un cuțit bine ascuțit se crestează ușor pe zona meridiană și se rotesc în sens opus cele două jumătăți orizontale, până se desprind complet. Se ia o lingură de lemn și se bate coaja de rodie deasura unui bol, ca să cadă semințele. Așa se face cu ambele jumătăți, curățând cojile albe care cad din greșeală.
Cum se curăță rodia prin scufundare
Se taie coaja rodiei la suprafață, în sferturi. Se scufundă apoi fiecare bucată într-un bol în apă și se întoarce coaja astfel încât să cadă semințele pe fundul vasului. Bucățile de coajă vor pluti și se pot alege cu mâna. Dacă e cazul, se poate schimba apa.
Cum se curăță rodia prin combinare
A treia metodă le combină pe primele două. Se taie un capac în zona codiței, dar nu adânc. La fel se face și în capătul opus. Apoi se taie coaja în 6 bucăți și se procedează ca la metoda scufundării, desfăcând fiecare bucată deasupra unui vas cu apă. Semințele se vor separa de coji.
Odată scoase semințele se pot păstra într-un vas închis ermetic și consuma ca atare, în sucuri, smoothie sau salate.
De ce sunt bune rodiile
- Conțin mulți anitoxidanți care accelerează metabolismul și ard grăsimile.
- Nu contribuie la creșterea glicemiei, fiind bune pentru diabetici sau cei care vor să slăbească.
- Scad colesterolul rău și tensiunea arterială, prin conținutul de punicalagină. Sunt indicate celor care au tensiunea arterială mare sau colesterolul crescut.
- Previn cancerul de prostată. Sucul de rodie are un efect important în prevenirea cancerului de prostată.
Vezi si cum se curata rodia fara sa te murdaresti!
Foto: Shutterstock