Printre cele mai populare jocuri de societate au fost și sunt jocurile de cărți. Cine nu a auzit de Macao, Popa prostuʼ, Șeptică, Whist, Război sau Trombon? Dacă ți-ai propus să organizezi o petrecere la tine acasă la care să inviți câțiva prieteni, să stați la un pahar de vorbă și să jucați un joc de cărți, o altă soluție ideală pentru a petrece câteva ore minunate este Rentz, unul dintre cele mai vechi și mai populare jocuri de cărți. Dacă nu toți cei prezenți cunosc acest joc și regulile sale, în acest articol ne-am gândit să explicăm cum se joacă Rentz.

Ce sunt jocurile de societate

Jocurile de societate reprezintă acea categorie de jocuri, care au fost concepute pentru a fi jucate de un grup de oameni într-un cadru social. Aceste jocuri au o istorie îndelungată și au reprezentat de-a lungul timpului o modalitate populară de divertisment în diferite culturi. Scopul principal este acela de a aduce oamenii împreună și de a oferi un mod plăcut de a petrece timpul liber, precum și o modalitate prin care să te detașezi de stresul și rutina de zi cu zi.

Cum se joacă Rentz – reguli și punctaj - Imagine cu mai multe cărţi răsfirate.
Rentz este unul dintre cele mai vechi și mai populare jocuri de cărți
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Aceste jocuri necesită comunicare, colaborare și strategie, ceea ce le face instrumente eficiente pentru a construi relații și pentru a crea amintiri de neuitat. În general, jocurile de societate reprezintă o activitate competitivă, care se dispută de obicei între doi sau mai mulți jucători, indiferent că este vorba despre copii de 4-5 ani ori despre adulți. Ele apropie oamenii și întăresc relațiile, ne ajută să ne cunoaștem mai bine între noi și aduc o stare de fericire și de voie bună, relaxare și destindere.

În același timp, jocurile de societate se bazează pe interacțiunea directă și sunt realizate într-un timp și într-un spațiu delimitat. Nu au ca scop obținerea unui câștig material, ci plăcerea de a te juca și de a te distra împreună cu familia și cu prietenii.

În traducere, expresia din limba engleză „board games” înseamnă joc pe suprafața unei mese sau un joc de masă. Aceasta este o categorie mare de jocuri, care include jocurile de cărți, jocurile cu zaruri, jocurile de tablă, jocurile de rol, și altele. În limbajul colocvial, expresiile „joc de societate” și „joc de masă” au același înțeles, iar atunci când dorim să restrângem nișa folosim de obicei expresiile „joc de cărți” sau „joc de tablă”.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Când a apărut și cum a evoluat jocul de Rentz

Acest joc de cărți distractiv mai este cunoscut și sub denumirea de Barbu sau Tafferan. A apărut în Franța, la început de secol XX. Potrivit site-ului JocuriCazinouri.com, în acea perioadă era foarte popular mai ales în rândul studenților. Mult mai târziu, prin anii ʼ60, Rentz-ul ajunsese să fie foarte îndrăgit de jucătorii de Bridge din Europa, dar și de cei de peste Ocean. Unele surse susțin că Rentz s-ar putea să-și aibă originile în jocurile de cărți care se jucau la curetea Imperiului Austro-Ungar. Printre aceste jocuri se numărau Lorum sau Quodlibet.

Numele „Barbu” sub care mai este cunoscut Rentz-ul provine din limba franceză și înseamnă în traducere liberă „bărbos” sau „omul cu barbă”. Această denumire face referire la reprezentarea comună a cărții Popa de roșu (Rege de Inimă Roșie), care este singura carte de inimă roșie în care apare un personaj cu barbă. De altfel, această carte denumește și unul dintre cele șapte subjocuri ale jocului de Rentz.

Și cum denumirea are origini franceze, versiunea Rentz-ului care se juca în Franța la începutul secolului trecut era ușor diferită de celelalte, în sensul că era folosit un pachet de 32 de cărți, clasificate de la 7 la As pe fiecare culoare. Variantele moderne ale acestui joc distractiv sunt jucate cu un pachet clasic de 52 de cărți și combină elemente și reguli din alte jocuri, cum ar fi Whist, Hearts și Fan Tan și altele.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Ce trebuie să știm despre jocul de Rentz

Jocul de Rentz ori Renț (denumirea românească) a apărut, cum spuneam, în Franța pe la mijlocul secolului al XX-lea și devenit în scurt timp extrem de cunoscut atât în Europa, cât și în America. Rentz este un joc de cărți de tip compendiu. Acesta este alcătuit din mai multe jocuri sau subjocuri, fiecare dintre acestea având un regulament diferit.

Este vorba despre nu mai puțin de opt tipuri de jocuri de Rentz. Cinci dintre acestea sunt negative, iar trei pozitive. Fiecare jucător aflat la masă are dreptul, atunci când îi vine rândul, la alegerea unuia dintre ele atât timp cât nu le-a mai jucat deja. Altfel spus, se vor juca 7 x „numărul de jucători” runde.

Cum se joacă Rentz – reguli și punctaj - Imagine cu trei persoane în jurul unei mese, jucând cărţi.
Jocul de Rentz se poate juca în 3, 4, 5 sau 6 jucători

Fiind vorba despre un joc compendiu, fiecare participant are dreptul, prin rotație, să aleagă unul dintre jocurile disponibile, în funcție de cărțile care i-au fost împărțite. Jocul ales se va marca în tabelul de scor sau într-un tabel separat, astfel încât fiecare jucător va putea alege fiecare subjoc o singură dată.

Majoritatea acestor subjocuri au un mecanism de joc care se bazează pe levate, așa-numitul „trick-taking game”. Rentz este un joc similar ca mecanism de joc cu Bridge, însă se va juca întotdeauna fără atu. Specific jocului de Rentz este faptul că majoritatea subjocurilor au scop negativ, adică obiectivul este acela de a evit levatele care conțin anumite cărți.

Care sunt regulile jocului de Rentz

Deși, la prima vedere, pare un joc foarte sofisticat și complicat, Rentz este mai simplu de jucat decât ți-ai putea închipui, bineînțeles cu condiția să fii atent la regulile sale. Este un joc de cărți complex datorită numărului mare de subjocuri, precum și datorită duratei lungi de timp de desfășurare, care uneori sare de trei ore.

Jocul de Rentz se poate juca doar în 3, 4, 5 sau 6 jucători, iar fiecare dintre acestea va utiliza câte 8 cărți. Așadar, în cazul în care se joacă în trei jucători va fi nevoie de 24 de cărți, dacă se joacă în patru vor fi necesare 32 de cărți, dacă la masă sunt cinci persoane vor fi înpărțite 40 de cărți, iar în caz că sunt șase participanți atunci se vor împărți 48 de cărți.

Atenție! Cărțile vor fi alese începând de la cele mai mari până la cele mai mici. Conform setului de reguli al jocului de Rentz, la nici unul dintre subjocuri nu va exista atu, așa cum se întâmplă, spre exemplu, la Whist sau la Bridge.

Înainte de a începe jocul propriu-zis va trebui „construit” tabelul de joc pentru fiecare jucător, care conține șapte jocuri (cinci negative și două pozitive) și explicațiile aferente.

Cum se joacă jocul de Rentz

Pentru început se aleg cărțile astfel încât fiecare jucător să primească 8 cărți atunci când se împart. Cel care este primul la rând va alege subjocul pe care dorește să-l joace, în funcție de cărțile pe care le are, după care se va hașura în tabel, în drepul lui, respectivul subjoc. Atenție! Fiecare jucător poate alege un subjoc o singură dată.

Pentru a spori gradul de dificultate se pot juca partide „blind” sau pe „pe nevăzute”. În această situație, jocul se va alege înainte de împărțirea cărților, iar punctajul poate fi dublat pentru jocul respectiv. De asemenea, se poate juca complet „blind”, iar în acest caz punctajul rămâne același.

În timpul jocului, cartea cea mai mare va câștiga întotdeauna levata/mâna. Ordinea cărților în funcție de valoarea lor este 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, J, Q, K și A. Este obligatoriu să joci o carte la culoarea care se află pe masă. Spre deosebire de Whist sau Bridge, la Rentz nu există atu. Primul jucător se schimbă pe rând în sensul acelor de ceasornic, iar cel care a fost primul în jocul anterior va face cărțile pentru jocul următor.

Cum se punctează la jocul de Rentz

Cele opt subjocuri ale jocului de Rentz sunt următoarele:

Popa de roșu

Nu trebuie luat popa de roșu. Jocul se termină când unul dintre jucători a luat această carte. Dacă vei lua popa de inimă roșie vei pierde 100 de puncte (dacă e joc pe nevăzute atunci se scad 200 de puncte).

Dame

Nu trebuie să iei dame. Pentru fiecare damă pe care o iei ți se vor scădea 25 puncte.

Romb/caro

Trebuie să eviți să iei romburi. Fiecare carte de romb/carou luată va fi sinonimă cu scăderea a 20 de puncte.

Levate

Trebuie să eviți să iei levate/mâini. În caz contrar, pentru fiecare levată luată ți se vor scădea 10 de puncte.

Totale

În acest subjoc NU trebuie să iei nimic. Fiecare levată/mână, popa de roșu, damele și romburile se vor aduna și vei „obține” un total negativ. Dama de caro romb are valoare negativă dubla, fiind luat în calcul și atât punctajul de la damă, cât și semnul (caro).

Whist/Levate mari

Spere deosebire de levate, în acest caz trebuie să iei cât mai multe mâini. Fiecare levată îți va aduce 10 de puncte.

Rentz

Obiectivul este de a termina cărțile din mână înaintea celorlalți. Fiecare jucător trebuie să pună pe masa de joc câte o carte „validă”, așezând-o cu fața în sus. Cărțile se vor pune pe masă începând de la cei 4 valeți, iar apoi se vor așeza, în suită, cărți de aceeași culoare lângă cele aflate deja pe masă. Dacă un jucător nu are cărți „valide” zice pas și va juca următorul. Subjocul va continua până când toți jucătorii termină cărțile din mână. Cine așează pe masă un As are dreptul la încă o mutare, iar cine plasează cartea cu cea mai mică valoare, îl blochează o tură pe următorul jucător. Referitor la punctaj, cel care termină primul cărţile va primi 300 de puncte, al doilea 250 de puncte, al treilea 200 de puncte, al patrulea 150 de puncte, al cincilea 100 de puncte, iar ultimul 0 puncte. Regulamentul Rentz spune că jocul poate fi refuzat doar de jucătorii care cumulează minim patru capete dintre care trei identice. Face excepție de la regulă ultima tură, în care se știe ce joc va fi jucat.

Vezi şi cum se joacă Whist – istorie, reguli și punctaj!

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

bartusgeorgiana   •   10.07.2023, 22:02

Nu am auzit pana acum de acest joc

Mazavalt   •   01.06.2023, 14:16

NU imi vine sa cred ca exista si altfefl de articole pe site-ul asta

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI