Scoicile sunt de apă dulce sau marine. Ele se găsesc sub multe forme și dimenisuni, de la specimene mici la unele imense. Scoicile se pot consuma crude numai dacă știi că sunt foarte proaspete. Pentru siguranță e mai bine să fie preparate.

Cum se mănâncă midiile

Midiile sunt cele mai comune dintre scoici și se găsesc pe coastele mărilor și oceanelor din toată lumea. Carnea lor este dulce și suculentă, având o culoare portocalie. Cea mai bună metodă de gătire este în abur sau fierte.

Nu alege midii cu învelișul spart sau deteriorat sau dacă sunt deschise. Înainte de a le găti ține-le într-un bol cu apă rece, 20 de minute. Este o metodă prin care ele se curăță singure. Apoi, le poți desăvârși curățirea cu ajutorul unei perii de sârmă. Scoate-le ața. Cu degetul mare și arătător trage de firul care iese din midii, când într-o parte, când în alta. După fierbere midiile ar trebui să se deschidă și să poată fi consumată carnea, împreună cu sosuri, cu usturoi, unt și mirodenii.

Cum se mănâncă scoicile Saint-Jacques

Scoicile Saint-Jaques  au cochilii foarte elegante care protejează o carne albă și dulce de care sunt atașate de obicei icre de culoare portocalie în formă de seceră. Ele pot fi mari, care se găsesc fie în cochilie, fie decorticate, sau mici, care sunt de obicei decorticate. În bucătăriile europene se gătesc de obicei sotate în unt.

Cum se mănâncă stridiile

Stridiile. Există peste 100 de specii, cele mai multe cultivate. Sunt considerate alimente de lux și se consumă de obicei crude, cu puțin suc de lămâie, supă sau sos iute care le potențează gustul (cele de talie mică). Chiar dacă se gătesc (cele de talie mare), timpul trebuie să fie foarte scurt (pe grătar, poșate sau în aburi), fiindcă altfel devin cauciucate.

Dacă sunt servite crude se stoarce lămâia peste ele și apoi se scoate carnea cu o furculiță specială, ținând scoica cu mâna stângă și se bagă toată bucata în gură, nu se taie niciodată. Se pot și sorbi din cochilie, dacă ești acasă sau cu prietenii. Dacă sunt fierte se ridică jumătățile de cochilii și se scot trăgând de ”trompă”. Teaca se aruncă, apoi stridia se înmoaie în supă, în unt și se înghite.

Cum se mănâncă scoicile. Rețete cu scoici

Rețetă de scoici marinărești

Ingrediente pentru scoici marinaresti

  • 2 kg scoici
  • 300 ml vin alb
  • 2 cepe mici
  • 1 legatura patrunjel
  • 4 căţei de usturoi
  • piper

Preparare

  • Se spală scoicile bine închise (cele deschise deja se aruncă) în mai multe ape pentru a înlatura nisipul
  • Se taie mărunt ceapă, usturoiul și pătrunjelul.
  • Într-o cratiţă se pun scoicile, împreună cu ceapă, usturoiul și vinul alb și se așază pe foc mediu.
  • Se pune capac și se lasă pe foc 10 minute, pentru ca scoicile să se deschidă. Se presară pătrunjel, se potrivește de piper și se aduc la masă. Se pot servi alături de cartofi prajiţi.

Rețetă de scoici cu vin

Ingrediente

  • 250 ml vin alb sec
  • 1 kg scoici
  • 3 fire de ceapă verde
  • 2-3 căței de usturoi
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 1 lingură de ulei
  • 1 praf de piper

Preparare

  • Se spală scoicile foarte bine, pentru a îndepărta nisipul. Numai cele închise, cele deschise se aruncă
  • Într-o cratiță încăpătoare se pune uleiul la încins, apoi ceapa tăiată mărunt și usturoiul să se calească.
  • Se adaugă scoicile, vinul, 1 praf de piper, se acoperă cu capac și se lasă pe foc în jur de 15 minute să se deschidă toate.
  • Se pune pătrunjelul, se amestecă prin scuturarea vasului și se aduc la masă.

Sursa: Retetepractice.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News