Conjunctivita
Camera de gardă a Spitalului de Urgenţe Oftalmologice este luată cu asalt de bolnavi care acuză simptomele conjunctivitei “de piscină”, cum o numesc specialiştii.
“O formă mai gravă a afecţiunii este foarte contagioasă şi se vindecă mai greu. Se manifestă prin secreţii abundente, pleoape umflate şi se poate asocia cu faringite sau cu umflarea ganglionilor”, ne-a explicat prof. dr. Monica Pop, managerul unităţii.
Pentru a preveni contaminarea, specialistul recomandă spălarea ochilor cu săpun, după fiecare ieşire din apa mării sau a piscinei.
Astmul bronşic
“În această perioadă şi astmul bronşic are o intensitate mai mare”, conform prof. dr. Ioan Paul Stoicescu de la Institutul de Pneumologie, “Marius Nasta”.
Deşi mulţi bolnavi dau vina pe aparatele de aer condiţionat, specialistul spune că ele devin periculoase doar dacă filtrele acestora nu sunt curăţate.
Toxiinfecţia alimentară
Din cauza caniculei, alimentele se alterează mai repede dacă nu sunt depozitate corect. “Spălaţi fructele pe care le consumaţi şi evitaţi îngheţatele de la automatele stradale”, este sfatul dr. Laurenţiu Luca, directorul Clinicii Puls.
Nu vă grăbiţi să luaţi medicamente împotriva diareei şi a vărsăturilor, pentru că acestea sunt modalităţi în care organismul elimină germenii ce au provocat afecţiunea.
Consumaţi lichide şi evitaţi mâncărurile grele.
Insolaţia
Primele simptome ale insolaţiei sunt de epuizare fizică, ameţeală, greaţă, gură uscată şi sete puternică. Tratamentul insolaţiei constă în împachetări cu cearceafuri umede, comprese reci şi masarea extremităţilor pentru stimularea circulaţiei.
Se recomandă consumul de lichide. “Un remediu e sucul de mere, îndulcit cu puţină miere. La un pahar se adaugă şi un vârf de cuţit de sare. Se bea apoi apă minerală”, ne sfătuieşte Liliana Simidon, specialist naturist.
De asemenea, expunerea la soare trebuie evitată în zilele toride.
foto: ShutterStock
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!