Tinerii se distrează la maximum, chiar dacă vremea de afară e mohorâtă. Sosirea iernii nu le afectează deloc buna dispoziţie. Acum, mersul la patinoar ori pe pârtiile de schi înlocuiesc cu brio “ocupaţiile” de astă- vară – bălăceala din piscină sau plaja de la malul mării. Frigul îi ţine pe mulţi în casă, dar asta nu înseamnă că monotonia se instalează în viaţa lor.
Andreea, Alexandra şi Oana sunt studente în Bucureşti. Fetele stau împreună, cu chirie. De multe ori, când afară e urât şi plouă, tinerele renunţă la ieşitul în oraş. Preferă să rămână acasă, să povestească ce-au făcut peste zi, să stea la o mică bârfă şi să joace cărţi până târziu. Cu muzica la maximum, fetele dau o adevărată petrecere în pijama, care se termină, de cele mai multe ori, cu o bătaie cu perne, înainte de culcare. “E foarte distractiv să locuieşti cu prietenele. Oricât de supărată ar fi una dintre noi, oricât de urât ar fi afară sau cât de plictisite am fi, reuşim să ne animăm imediat. În serile ploioase, ne strângem toate în dormitor şi jucăm cărţi până târziu. Dacă vreuna dintre noi se oftică, fiindcă n-a câştigat o partidă, se încinge o adevărată bătaie cu perne”, ne-a spus Alexandra.
Nici Ionuţ (18 ani) nu lasă monotonia să se instaleze. “Sunt în clasa a 12-a şi toată lumea se încinge la dans cu ocazia majoratelor. Cam toţi împlinim 18 ani. Aşa că, la o săptămână-două, mergem la chef. Dacă nu e petrecere organizată, ne strângem şi mergem în discotecă”.
Acasă, cu prietenele
Alexandra (19 ani), Oana (20 ani) şi Andreea (20 ani) (de la stânga la dreapta) sunt studente şi locuiesc împreună. În serile friguroase, când rămân în casă, fetele stau la bârfă şi încing câte o bătaie cu perne
La teatru
“Iarna, când e foarte frig sau când ninge, ne strângem mai mulţi prieteni la un vin fiert sau mergem la teatru”, ne-au spus Anca şi Teodora, ambele de 20 de ani.
La chefuri
Ionuţ (stânga) şi Viorel (ambii în vârstă de 18 ani) merg regulat la chefuri sau la discotecă. Aici, cei doi s-au distrat de minune la majoratul Andreei.
În cluburi
Pe Daniel (stânga) şi Ciprian, amândoi în vârstă de 19 ani, i-am găsit într-un club. Cei doi băieţi obişnuiesc să iasă la o cafea în zilele geroase, decât să stea acasă, în faţa televizorului
La patinoar
“Indiferent de cât de ger e afară, iarna merg zilnic la patinoar”, ne-a spus Marian, 13 ani (stânga), în timp ce patina cu prietenul său, Ahile, 18 ani
fotografii: Vlad Chirea