Pe timpul verii, din cauza temperaturilor ridicate, organismul trece printr-o serie de modificări pentru a se adapta noilor condiții meteorologice. Iată ce măsuri este indicat să respecți pentru a-ți proteja sănătatea și pentru a face față mai ușor temperaturilor toride. Cum te protejezi de caniculă.

Notă: Informațiile din acest articol nu înlocuiesc sfaturile unui medic specialist. În cazul în care te confrunți cu orice afecțiune medicală sau resimți efectele caniculei, respectă întocmai indicațiile primite.

Ce efecte are canicula asupra organismului

Vara este unul dintre cele mai așteptate anotimpuri, însă, cu toată frumusețea naturii pe care o aduce, există și disconfortul provocat de caniculă, mai ales în zilele în care sunt anunțate temperaturi ridicate. În timpul caniculei, aerul poate deveni uscat, aproape irespirabil afară, iar asta poate provoca sau agrava probleme respiratorii deja existente sau chiar iritații la nivelul căilor respiratorii.

Din acest motiv, în timpul orelor de vârf, atunci când razele soarelui sunt prea puternice, este recomandat să iei măsuri adecvate de protecție, care te vor ajuta să te răcorești și să te hidratezi corespunzător, astfel încât să exiți supraîncălzirea corpului și apariția simptomelor specifice.

Pe măsură ce corpul se încălzește, vasele de sânge se dilată, iar acest lucru poate duce la scăderea tensiunii arteriale și la un efort suplimentar pentru inimă, care trebuie să pompeze mai mult sânge decât în mod normal. În acest caz, pentru că vasele de sânge suferă modificări, pot apărea simptome ușoare ce se manifestă prin mâncărimi în diferite zone ale corpului, erupție cutanată sau picioare umflate.

Simptome care pot apărea din cauza caniculei

Transpirația organismului duce la pierderea de apă, săruri și vitamine, iar acest afect, combinat cu scăderea tensiunii arteriale poate duce la epuizare din cauza caniculei. De asemenea, insolația este una dintre cele mai periculoase afecțiuni ce este asociată cu canicula, iar aceasta apare în momentul în care organismul nu își mai poate menține o temperatură corporală normală și se supraîncălzește.

Unul dintre semnele comune ale insolației este leșinul și, dacă temperatura corpului se menține ridicată prea mult timp, se poate ajunge, în cazuri grave la deces, deoarece pot exista leziuni la nivelul organelor vitale, creierul fiind cel mai afectat în aceste cazuri.

În situațiile de caniculă, temperaturi ridicate, peste 40 de grade, pot apărea și alte simptome comune precum:

În caz de epuizare termică din cauza căldurii, pot apărea simptome precum:

  • Amețeli, greață;
  • Dureri de cap;
  • Senzație de slăbiciune în corp;
  • Stări de confuzie;
  • Crampe musculare, oboseală fizică și psihică;
  • Transpirație abundentă, sete accentuată;
  • Respirație superficială, rapidă;
  • Tulburări ale ritmului cardiac;
  • Insomnie.

În caz de insolație și șoc termic din cauza caniculei, pot apărea simptome precum:

  • Absența transpirației;
  • Piele roșie, uscată, caldă;
  • Confuzie, agitație, delir;
  • Convulsii, comă;
  • Durere de cap pulsatilă;
  • Puls rapid și puternic.

Ce este recomandat să mâncăm vara, pe caniculă

Pe timpul verii, în meniul zilnic trebuie să fie prezente toate grupele alimentare, astfel că este recomandat să ai o dietă echilibrată care să conțină proteine, carbohidrați și lipide.

Important, ca în orice perioadă a anului, să acorzi atenție proporțiilor alimentare, astfel încât să consumi alimente bogate în vitamine, minerale, dar și o cantitate suficientă de lichide.

Legumele și fructele proaspete nu trebuie să lipsească din meniul zilnic pe timp de vară, deoarece acestea sunt surse de vitamine, fibre, enzime și antioxidanți.

Alimente recomandate pe caniculă

Lichide pe care să nu le consumi pe caniculă

Băuturi dulci cu cofeină. Frappe-urile, deși sunt răcoritoare, au un conținut mare de zahăr și conțin cofeină, două lucruri care duc la deshidratare. 

Sucuri cu zahăr carbogazoase. Sucurile dulci carbogazoase nu sunt deloc recomandate, deși mulți apelează la ele pentru a se răcori. De fapt, ele nu fac decât să provoace și mai multă sete, să deshidrateze și să ridice nivelul glicemiei în corp, lucru care poate fi periculos, mai ales vara. 

Băuturi alcoolice. De asemenea, băuturile alcoolice sunt extrem de periculoase vara. Nu doar că deshidratează, dar ele pot provoca adevărate intoxicații. Cu toate acestea, alcoolul conține mult zahăr și pe lânga starea de amețeală pe care o poate induce consumul ridicat, el ridică glicemia din corp. 

Cum să te protejezi de caniculă

Când temperaturile sunt extrem de ridicate, trebuie să iei măsuri pentru a te proteja. Iată câteva sfaturi despre cum să te protejezi de caniculă.

Măsuri de protecție pentru adulți în caz de caniculă

  • Să evite deplasările în exterior în timpul orelor de vârf, atunci când temperaturile sunt ridicate, între orele 11:00 – 18:00. În cazul în care deplasările sunt imperios necesare, este recomandat să evite zonele cu soare, deplasările să aibă loc la umbră, iar îmbrăcămintea să fie lejeră, protectoare pentru piele;
  • Să se evite activitatea fizică intensă pe cât posibil;
  • Să se pornească aparatele de aer condiționat, acolo unde este posibil, și să fie reglate astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura de afară. În cazul în care diferența de temperatură este prea mare, există riscul de șoc termic;
  • Să existe hidratare corespunzătoare, cel puțin doi litri de lichide pe zi;
  • Să se evite, pe cât posibil, consumul de alcool în perioadele de caniculă, dar și băuturile cu un consum ridicat de zahăr sau de cofeină.

Măsuri de protecție pentru copii/sugari în caz de caniculă

  • Asigurarea unui mediu optim, cât mai ferit de căldură, fără umiditate în exces sau curenți de aer;
  • Un regim alimentar adecvat, cu un conținut de alimente noi în perioade de caniculă, fructe și legume zilnic, bine spălate;
  • Hidratare corespunzătoare, alăptare oricând la nevoie pentru sugari;
  • Îmbrăcăminte lejeră cu croiuri comode și țesături naturale;

Măsuri de protecție pentru vârstnici în caz de caniculă

  • Șederea într-un mediu care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
  • Hidratarea corespunzătoare cu apă;
  • Evitarea băuturilor cu zahăr sau cofeină;
  • Alimentație potrivită în funcție de patologiile de care suferă. Frucre și legume zilnic;
  • Evitarea alimentelor ușor perisabile;
  • Evitarea deplasărilor în exterior în perioadele cu cele mai ridicate temperaturi. În cazul în care este absolut necesar, deplasarea se va face pe la umbră, cu îmbrăcăminte lejeră pentru protecția corpului, dar și cu pălărie sau șapcă pentru protecția capului;
  • Persoanele care suferă de anumite afecțiuni medicale își continuă medicamentația, dar sub atenta supraveghere a medicului, potrivit indicațiilor acestuia;
  • Menționera riguroasă a igienei personale.

Cum să te răcorești pe caniculă, dacă nu ai aer condiționat

Atunci când e caniculă și simți că nu mai poți de cald, hidratarea este primul și cel mai important pas către răcorire. Temperatura apei nu contează, deoarece corpul tău o va încălzi. Dacă corpul tău suferă de căldură și trebuie să se răcească singur, nu poate face asta fără suficientă umiditate, deoarece corpul se răcește singur prin transpirație.

Pentru o senzație și mai mare de răcoare, încearcă săpunul sau gelul de duș cu extract de mentă. Mentolul activează receptorii cerebrali care îi spun corpului că mănânci sau simți că este rece.

Așază pe încheieturi pungi de gheață sau înfășoară-le într-un prosop și pune-le în jurul gâtului pentru a îți răcori corpul. Aceste puncte sunt zone în care vasele de sânge sunt aproape de piele, așa că te vei răcori instant.

Deschide ferestrele dimineața și seara, când e mai răcoare și ai grijă să le închizi odată ce se instalează canicula.

De asemenea, blochează soarele cu draperii sau jaluzele opace, astfel încât să nu bată în casă și să o încălzească.

Folosește lenjerie de pat din bumbac. Bumbacul este unul dintre cele mai lejere materiale, așa că cearșafurile sau păturile de bumbac ar putea ajuta la menținerea răcorii pe parcursul nopții. Cu cât numărul de fire ale bumbacului este mai mic, cu atât este mai respirabil. Acest lucru se datorează faptului că numărul mai mare de fire conține mai multă țesătură pe centimetru pătrat.

Recomandări generale pentru caniculă

  • Evitarea statului la soare în timpului caniculei. Limitarea activităților în aer liber în intervalul orar 11:00 –18:00;
  • Purtarea îmbrăcămintei adecvate. Haine largi, deschise la culoare și din materiale ușoare. Poartă bumbac, astfel încât transpirația să se poată evapora. Acoperă-ți capul când ieși afară cu o eșarfă, șapcă sau pălărie.
  • Folosirea cremelor cu protecție solară înainte de a ieși din casă, dar și regulat cât timp ești afară;
  • Limitarea exercițiilor fizice intense;
  • Evitarea meselor calde și grele, care pot contribui la creșterea temperaturii corporale;
  • Stai într-o locație interioară cu aer condiționat cât de mult poți;
  • Protejează-ți ochii purtând ochelari de soare cu lentile colorate din categoria 3 (filtre optice marcate UV 400 de culoare gri, maro sau verde);
  • Fă dușuri cu apă călduţă sau băi pentru a te răcori;
  • Nu lăsa niciodată copiii sau animale de companie în mașină singuri, când temperaturile sunt extreme;
  • Nu lăsa în mașină obiecte care pot exploda la căldură (brichete, tuburi de deodorant, gel antibacterian);
  • Folosește un ventilator când ești înăuntru și stai doar la umbră, atunci când ieși afară.
  • Nu bea băuturi alcoolice sau băuturi cu cofeină deoarece accelerează pierderea de lichide.

Cum recunoști semnele și simptomele epuizării de la căldură și a infarctului de miocard

Atunci când corpul uman nu se poate răcori suficient de repede, aceasta poate ajunge la epuizare din cauza căldurii. Dacă vezi pe cineva cu semne de supraîncălzire, ajută persoana să ajungă într-un loc mai rece și oferă-i apă. Solicită imediat asistență medicală dacă nu își revine.

Epuizarea de la căldură poate duce la infarct de miocard. Simptomele infarctului de miocard pot fi:

  • Durere sau disconfort în centrul pieptului/apăsare/presiune;
  • Durere sau disconfort în brațul sau umărul stâng;
  • Dificultate în respirație;
  • Transpirație rece;
  • Greață, vărsături;
  • Amețeală/Leșin.

Ce înseamnă SPF

SPF, abrevierea de la Sun Protection Factor, este indicatorul folosit pentru evaluarea capacității de protecție a cremelor de fotoprotecție. Factorul de protecție înseamnă capacitatea produsului de a bloca radiațiile UV absorbite de piele.

  • Un SPF de 15 va oferi un grad de protecție de 93% în fața radiațiilor UVB;
  • Un SPF de 30 va filtra 96,7 % dintre radiații;
  • Un SPF de 50% va filtra 98% din radiațiile solare.

Cum alegi crema cu SPF

Cremele recomandate pentru protecție solară sunt acelea care au o protecție cu spectru larg, protejează împotriva razelor UVA și UVB. Sunt rezistente la apă și au un SPF mai mare de 30. În general, SPF-ul mai mare blochează razele UVB ale soarelui, dar nu în totalitate, tocmai din acest motiv este important să aplici cremă în mod regulat, la aproximativ două ore.

Așadar, în orice zi de vară, asigură-te că te protejezi corespunzător de temperaturile ridicate de afară. Acordă atenție tuturor semnelor pe care le resimți și consultă un medic de specialitate dacă te confrunți cu orice simptom provocat de caniculă.

Descoperă și: Cum să îți pregătești pielea pentru expunerea la soare

Sursa foto: 123rf.com

Sursă info: cdc.gov; medicinenet.com; medicinenet.com

Urmărește-ne pe Google News