Nutriţia

Când călătoriţi cu copilul, tranzitul tinde să încetinească sau să se accelereze. Pentru copil este esenţial să mănânce sănătos şi să se hidrateze în mod regulat. Înainte de a pleca în călătorie, evitati să îi daţi copilului suc de portocale, ciocolată caldă sau rece, fiindcă acestea pot declanşa greaţa. Este interzis în timpul călătoriei consumul de băuturi răcoritoare gazoase, chips-uri, burgeri, cartofi prăjiţi şi tot ceea ce este gras sau sărat, caci acestea pot balona şi îngreuna digestia.

Sfat: înainte de a pleca la drum cu copilul, gândiţi-vă să aveţi la îndemână mici bucăţi de mere pe care sa i le daţi copilului în timpul călătoriei, atunci când acesta simte goluri în stomac.

Plantele care ajută

Menta face minuni în problemele de digestie. Aceasta calmează durerile intestinale şi pe cele gastrice. Opreşte greaţa într-un mod radical. Infuzia de mentă este bine să se consume după masă de prânz, dar nu seara fiindcă impiedică somnul.

Masajul

Dacă în pofida precauţiilor intreprinse de voi atunci când plecaţi la drum cu copilul, cel mic se simte rău, devine palid, are ameţeli, vomită sau îl doare stomacul, puteţi să îl ajutaţi cu un masaj simplu, dar eficace. Cum procedaţi? Luaţi mâna copilului, fie dreapta, fie stânga şi masaţi punctele din centrul ultimei falange ale fiecărui deget. Efectuând câteva minute acest masaj, stările de rău şi de vomă ar trebui să dispară.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News