Cum previn lăsarea sânilor în timpul sarcinii?
În primul rând, evitaţi oscilaţiile bruşte în greutate şi încercaţi să vă menţineţi o greutate corporală constantă. Apoi, pe toată perioada cât sunteţi însărcinată mâncaţi sănătos şi faceţi exerciţii fizice regulate astfel încât să nu luaţi foarte multe kilograme în plus.
Reduceţi pe cât posibil expunerea la soare şi la ultraviolete deoarece acestea pot afecta considerabil pielea sânului, făcând-o din ce în ce mai puţin elastică, determinând ulterior „prăbuşirea” lor.
„Alegerea sutienului este la fel de importantă în prevenirea lăsării sânilor, aşa că vă recomand să purtaţi doar sutiene ergonomice, potrivite formei şi mărimii sânilor”, ne sfătuieşte chirurgul estetician Silvia Stănculescu-Vasalos.
Pentru corectarea efectului de „sâni lăsaţi”, cea mai bună soluţie este ridicarea acestora cu ajutorul mastopexiei.
Ce presupune această intervenţie?
Dacă sânii sunt mari şi s-au lăsat, ridicarea acestora este mai mult decât necesară, iar în urma intervenţiei de mastopexie vei rămâne doar cu o cicatrice discretă, procedura bazându-se pe recalibrarea areolei şi a mamelonului pentru a redobândi formă dorită. În general, excesul de piele rezultat este înlăturat pentru ca sănii să rămână fermi şi cu un aspect cât mai natural.
„De multe ori, doamnele care vin pentru mastopexie aleg să o combine cu augumentarea mamară cu implante, deoarece ridicarea sânilor aduce cu sine şi o uşoară micşorare a acestora”, ne mărturiseşte chirurgul estetician Silvia Stănculescu-Vasalos.
Operaţia de mastopexie se realizează sub anestezie generală intravenoasă, iar înainte de efectuarea acesteia sunt necesare analize de sânge, radiografie pulmonară şi mamografie sau ecografie mamară.
Vindecarea plăgilor se face în 2-3 săptămâni de la operaţie, iar aspectul acestora va continua să se îmbunătăţească până la un an de la operaţie, când se încheie procesul de cicatrizare. Forma finală a sânilor se obţine în aproximativ 2-3 luni de la operaţie, când pielea se adaptează noii poziţii a glandei mamare, iar edemele (umflăturile determinate de traumatizarea ţesuturilor) dispar.