Jane Lofton pare genul de persoană pe care s-o invidiezi pentru că are tot ce îşi doreşte. Şi-a îndeplinit toate visurile din adolescenţă: are o carieră strălucită, e căsătorită cu un bărbat bogat, cu care are o fată încântătoare. Portretul unei vieţi perfecte, nu? Şi totuşi: soţul o înşală cu o tânără care îl tapează de bani, fiica sa merge la un psiholog care o încurajează să îşi exprime deschis frustrările şi dispreţul faţă de mama ei, iar compromisurile pe care trebuie să le facă la muncă sunt uneori greu de suportat. În momentul în care este pe cale să-şi piardă viaţa într-un accident, face un pact cu “Cel de sus” ca, dacă va trăi, să se dedice faptelor bune.
Zis şi… mai greu de făcut, pentru că Jane este învăţată doar să cheltuiască şi să îşi satisfacă poftele, nu să îi ajute pe ceilalţi.

Schimbare cu bucluc

Când totul pare să se prăbuşească în jurul ei, Jane trebuie să facă faţă unei noi provocări: să înveţe să facă diferenţa între lucrurile scumpe şi ceea ce are cu adevărat valoare. De-a lungul transformării sale, întâlneşte mai multe personaje care o inspiră şi îşi face prieteni noi. Povestea nu e lipsită de umor, încercările ei de a se “umaniza” sunt înduioşătoare, dar şi amuzante.
Cartea este, în acelaşi timp, distractivă, dar şi serioasă, lăsându-te să reflectezi asupra relaţiilor cu cei apropiaţi şi cu Divinitatea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News