Cercetătorii de la Universitatea Beer Sheva din sudul Israelului au monitorizat, cu ajutorul ecografiilor tridimensionale, formarea depozitelor de colesterol din carotidă, principala arteră de la nivelul gâtului şi creierului, pe un eşantion de 140 de pacienţi, timp de doi ani.

„Am constatat pentru prima oară, vizual, că un regim alimentar moderat nu doar că stopează acumularea de colesterol rău (lipoproteine de densitate joasă – LDL), ci şi reduce volumul acestuia şi al presiunii sangvine”, a declarat Iris Shai, coordonatorul studiului.

Rezultatul acestor cercetări, efectuate pe pacienţi care au urmat cure de slăbire inspirate din dieta mediteraneană, săracă în grăsimi animale, a fost publicat în cel mai recent număr al revistei americane Circulation.

Ateroscleroza este un factor de risc major pentru producerea atacurilor cerebrale şi a infarctelor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News